Barometrul GE: A crescut cu 8% eficienţa UE a fost mai eficientă în alocarea politicilor pentru susţinerea cercetării şi inovaţiei

F. A.
Internaţional / 19 septembrie 2012

Ediţia din 2012 a Barometrului GE privind inovaţia indică o creştere cu 8% faţă de 2010 a numărului celor care consideră că UE a fost mai eficientă în alocarea politicilor, resurselor şi bugetului pentru susţinerea cercetării şi inovaţiei, anunţă GE într-un comunicat de presă.

Conform rezultatelor impactul crizei economice şi financiare este cel care a generat aşteptări mari privind transformarea inovaţiei în principalul element care va readuce Europa pe calea spre o creştere economică durabilă. "De altfel, 93% dintre respondenţi - cu 7% mai mult faţă de 2010 - consideră că investiţiile în inovaţii reprezintă una dintre cele mai bune modalităţi de creare de noi locuri de muncă în Europa", se arată în comunicat.

Barometrul GE relevă că 64% dintre respondenţi consideră că reducerea birocraţiei în cazul companiilor care încearcă să acceseze fondurile europene pentru inovaţiei ar trebui să fie o prioritate pe care să se concentreze politica UE în acest domeniu din anii următori.

Respondenţii s-au arătat îngrijoraţi de problema accesării mecanismelor de finanţare pentru inovaţie, 92% dintre aceştia considerând că suplimentarea finanţării pentru cercetare şi inovaţie în UE este esenţială pentru susţinerea inovaţiei.

Cei intervievaţi au spus că aşteaptă un angajament clar din partea UE privind contribuţia sa la promovarea valorii inovaţiei în rândul studenţilor din Uniune. Pe de altă parte, 45% dintre respondenţi au declarat că promovarea apetitului pentru inovaţie şi antreprenoriat în rândul studenţilor ar trebui să fie un aspect important pe care să se axeze politica UE privind inovaţia în anul următor.

Pe teritoriul Europei, unele state membre, în special Germania, Suedia şi Finlanda, sunt percepute ca fiind mai eficiente în ceea ce priveşte crearea unui cadru care încurajează inovaţia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb