Beijingul şi Moscova - de partea Teheranului, dar în expectativă; Europa cere dezescaladarea conflictului

Orientul Mijlociu a intrat într-o fază de conflict deschis de proporţii, după ce Statele Unite şi Israel au lansat lovituri militare asupra Iranului, iar Teheranul a ripostat imediat, extinzând violenţele asupra unor state aliate Washingtonului în Golf şi asupra teritoriilor israeliene. Această escaladare a scos la iveală diviziunile, alianţele şi recalibrările strategice ale puterilor globale, dezvăluind cine stă cu cine într-un conflict ce are potenţialul de a reconfigura echilibrul de forţe în regiune.

Dar cine sunt aliaţii Iranului? În primul rând, de-a lungul ultimilor 60 de ani, China şi Rusia, cele două state care au exprimat şi acum poziţii ferme împotriva atacurilor derulate de SUA şi Israel asupra regimului de la Teheran. În faţa acestei operaţiuni militare, Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing a denunţat loviturile americano-israeliene asupra Iranului ca fiind „inacceptabile” şi o „agresiune flagrantă”, cerând încetarea imediată a ostilităţilor şi revenirea la dialogul diplomatic înainte ca războiul să se extindă şi mai mult. Ministrul de externe chinez Wang Yi a subliniat, într-o convorbire telefonică cu omologul rus, necesitatea respectării suveranităţii statelor din regiune şi a criticat ceea ce a calificat drept încercarea de „schimbare a regimului” prin forţă. China a emis, de asemenea, avertizări de evacuare pentru cetăţenii săi din Israel şi Iran.

Rusia, la rândul său, a adoptat o poziţie de condamnare dură a atacurilor, acuzând SUA şi Israel că „aruncă Orientul Mijlociu într-un abis de escaladare necontrolată”. În comunicările sale, Moscova a denunţat ofensiva drept o „aventură periculoasă”, cu potenţial de a provoca catastrofe umanitare şi economice în regiune, şi a subliniat că dialogul politic şi soluţiile diplomatice sunt singurele căi de urmat pentru a evita un război regional de amploare. Vladimir Putin a afirmat că uciderea ayatollahului Ali Khamenei a fost un „asasinat cinic”, iar oficialii ruşi au pus accent şi pe faptul că loviturile americanilor şi israelienilor ar fi fost purtate în ciuda faptului că Iranul îşi manifestase deschiderea spre negocieri. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a vorbit despre o „profundă dezamăgire” în legătură cu atacurile aeriene efectuate de SUA şi Israel în Iran. Peskov a afirmat că SUA au decis în favoarea „agresiunii directe” împotriva Iranului, în ciuda negocierilor în curs cu această ţară. Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a emis ieri un comunicat de presă în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de extinderea confruntării armate în întreaga regiune a Orientului Mijlociu, ca urmare a agresiunii SUA şi Israelului împotriva Iranului.

„A devenit evident că, dincolo de căutarea schimbării regimului în Republica Islamică Iran prin cele mai lipsite de scrupule mijloace - inclusiv uciderea conducerii unui stat suveran -, Washingtonul şi Tel Avivul încearcă să provoace o întrerupere a procesului de normalizare a relaţiilor dintre Iran şi vecinii săi arabi. La rândul nostru, solicităm încetarea imediată a ostilităţilor de către toate părţile şi adoptarea - ca prioritate necondiţionată - a unor măsuri cuprinzătoare pentru protejarea civililor şi a infrastructurii civile în toate ţările din regiune. Atacul asupra unei şcoli de fete din oraşul iranian Minab, care ar fi ucis zeci de copii nevinovaţi, justifică o condamnare fără echivoc. Orice atac asupra instalaţiilor civile - fie în Iran, fie în statele arabe - este inacceptabil şi trebuie să înceteze imediat. Îndemnăm încă o dată părţile să renunţe la utilizarea forţei în soluţionarea divergenţelor lor şi să revină pe o cale politică şi diplomatică pentru rezolvarea tuturor problemelor restante, cu respectarea deplină a intereselor legitime de securitate ale fiecărui stat din regiune”, se arată în comunicatul de presă emis de ministerul condus de Serghei Lavrov.

Dar poziţiile Chinei şi Rusiei au rămas strict în zona diplomatică, chiar dacă unele state apropiate celor două ţări, situate în Asia, Africa şi America Latină, s-ar fi aşteptat şi la alte acţiuni concrete, din punct de vedere economic sau militar, contra SUA şi Israelului. Mai ales că, aşa cum arătau Bloomberg şi Reuters în 9 februarie, autorităţile de reglementare chineze (Banca Populară Chineză şi Administraţia Naţională de Reglementare Financiară) au sfătuit instituţiile financiare să reducă deţinerile de obligaţiuni americane din cauza îngrijorărilor legate de riscul de concentrare şi volatilitatea pieţei, lucru ce s-a întâmplat pe parcursul lunii februarie, dar până acum niciuna dintre băncile chineze nu a dat curs acestei solicitări.

China nu a răspuns nici aşteptărilor celor care s-ar fi aşteptat ca autorităţile de la Beijing să blocheze contractele cu SUA privind exporturile de pământuri rare. Numai că aliaţii Iranului sunt nevoiţi să ţină cont de faptul că Administraţia de la Casa Albă a găsit recent o alternativă pentru pământurile rare din China, şi anume Australia, cu care reprezentanţii lui Donald Trump au semnat un acord în 21 octombrie 2025, în valoare de 8,5 miliarde dolari, potrivit BBC şi presei de la Antipozi.

Rămâne de văzut însă dacă acest subiect va fi discutat de liderii Partidului Comunist Chinez cu prilejul întrunirii Marii Adunări Naţionale, ce se va desfăşura miercuri şi joi la Beijing.

Pe lângă China şi Rusia, conflictul a atras, la rândul său, proxy-uri aliate Iranului, cum ar fi Hezbollah şi Hamas în Liban, care au început să lanseze rachete şi drone asupra Israelului, determinând contralovituri care au ucis zeci de civili şi au provocat pagube semnificative în sudul Beirutului şi în zonele adiacente. Aceasta nu este doar o reacţie militară, ci şi o manifestare a legăturilor strategice între Teheran şi grupări armate din regiune, printre care se numără şi rebelii Houthi din Yemen, consolidând un front de opoziţie faţă de Israel şi SUA.

În ceea ce priveşte aliaţii taberei SUA-Israel, în primul rând vorbim despre Marea Britanie, care şi-a anunţat sprijinul pentru atacurile declanşate în Iran şi a efectuat chiar misiuni defensive împotriva rachetelor balistice şi dronelor trimise de Teheran înspre Israel şi bazele americane din zona Golfului. Prin prisma acestui sprijin acordat de Cabinetul de la Londra, regimul de la Teheran a trimis o dronă către baza militară britanică de la Akrotiri, din Cipru, fără însă ca aceasta să cauzeze pagube materiale în zona respectivă.

În mod surprinzător, aliaţii tradiţionali ai Washingtonului din Europa nu au susţinut direct campania militară lansată de SUA şi Israel în Iran. Guvernele de la Paris, Berlin şi Madrid au ţinut să precizeze clar că nu au participat la loviturile aeriene, subliniind că obiectivul lor este menţinerea păcii şi reluarea negocierilor diplomatice, nu escaladarea militară. Într-o declaraţie comună, liderii francez Emmanuel Macron şi german Friedrich Merz au condamnat lansarea de rachete de către Iran şi au cerut ca Teheranul să se abţină de la atacuri care pun în pericol civilii şi destabilizează şi mai mult regiunea. Europa a mers însă mai departe decât simpla critică: anumite capitale occidentale au repetat necesitatea unei retrageri către negocieri, apreciind că implicaţiile războiului sunt mult prea grave pentru securitatea globală. Liderii europeni şi oficialii UE au afirmat răspicat că „bombele şi rachetele nu rezolvă disputele, ci doar duc la moarte, distrugere şi suferinţă umană”. Această retorică, pe fondul opoziţiei faţă de strategiile militare fără planuri clare de după conflict, a dus la percepţia că Uniunea Europeană vrea să rămână un actor de stabilitate diplomatică, nu un aliat militar automat al operaţiunilor conduse de SUA.

Această poziţionare europeană a fost intens mediatizată în contextul în care NATO s-a limitat la a declara că „monitorizează îndeaproape” evoluţiile din Orientul Mijlociu, fără a lua angajamente ferme de implicare militară suplimentară. Purtătoarea de cuvânt a Alianţei, Allison Hart, a afirmat simplu: „NATO urmăreşte situaţia, fără a se angaja în operaţiuni directe”.

În schimb, pe fondul atacurilor iraniene cu rachete şi drone asupra infrastructurilor critice din Kuweit, Bahrain, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar, majoritatea statelor din Golf, care anterior se fereau de confruntări directe cu Teheranul, şi-au exprimat indignarea şi şi-au reafirmat alianţa strategică cu Washingtonul, chiar dacă nu în termeni militari direcţi. O declaraţie comună a acestor state, împreună cu Iordania şi SUA, a condamnat, duminică seara, acţiunile Iranului ca fiind „iresponsabile” şi periculoase pentru civili şi infrastructură, subliniind nevoia ca Teheranul să înceteze imediat atacurile.

Reacţia statelor din Golf reflectă o schimbare semnificativă de ton faţă de perioadele anterioare de tensiune cu Iranul. Conform unei analize publicate în The Wall Street Journal, loviturile iraniene au avut exact efectul contrar celui dorit de Teheran: în loc să izoleze mai mult sprijinul american, ele au unit statele din Golf în faţa unei ameninţări comune, crescând rezoluţia acestora de a se coordona cu SUA şi Israel în apărarea teritoriului şi intereselor lor strategice.

În concluzie, alianţele în acest conflict nu sunt uniforme şi nici simple: China şi Rusia s-au poziţionat deschis împotriva campaniei militare conduse de SUA şi Israel, pledând pentru soluţii diplomatice; Europa a rămas distanţată de implicarea directă, punând accent pe dreptul internaţional şi pe negocieri; statele arabe din Golf, izolate iniţial de reacţii tranşante, şi-au reafirmat legăturile strategice cu Washingtonul pe fondul ameninţărilor directe; iar proxy-urile aliate Iranului îşi extind confruntarea pe multiple fronturi.