Biden ameninţă Rusia cu noi sancţiuni în cazul conflictului din Ucraina

A.C.
Internaţional / 19 iunie 2014

Vicepreşedintele american Joe Biden i-a spus ieri preşedintelui ucrainean Petro Poroshenko că Statele Unite va lucra cu aliaţii săi pentru a impune noi sancţiuni faţă de Rusia dacă Moscova nu va folosi influenţa sa pentru a opri violenţele separatiştilor din estul Ucrainei, a susţinut Casa Albă, transmite Reuters.

Avertizarea lui Biden vine în perioada în care luptele continuă în estul Ucrainei, în urma cărora au fost ucişi 147 de soldaţi ucraineni şi au fost răniţi alte sute. Biden a afirmat că Rusia a eşuat în a stopa trimiterea de arme şi militanţi peste graniţă.

"Vicepreşedintele a notat că Statele Unite vor lucra cu partenerii noştrii pentru a impune sancţiuni suplimentare faţă de Rusia dacă continuă să acţioneze în acelaşi mod", potrivit unui comunicat al Casei Albe.

SUA şi UE au impus sancţiuni faţă de indivizi cu cetăţenie rusă şi unele companii după ce Moscova a anexat regiunea Crimeii de la Ucraina în martie, şi au ameninţat că vor implementa sancţiuni economice extinse asupra sectoarelor precum energia şi mineritul.

Liderii europeni sunt aşteptaţi să discute sancţiuni în cadrul unei întrevederi programate pentru 27 iunie. Biden şi Poroshenko au fost de acord să "păstreze legătura" înaintea acelei întâlniri, potrivit declaraţiilor Casei Albe.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb