Blackstone se retrage din consorţiul care negociază preluarea TikTok în SUA

S.B.
Companii / 20 iulie, 08:56

Blackstone se retrage din consorţiul care negociază preluarea TikTok în SUA

Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile, informează news.ro.

Decizia survine într-un context de incertitudine crescândă în jurul viitorului aplicaţiei în SUA, aflată în centrul negocierilor comerciale tensionate dintre Washington şi Beijing. Tranzacţia - coordonată de administraţia Trump - a fost amânată de mai multe ori.

Blackstone intenţiona să preia un pachet minoritar din afacerea TikTok U.S., într-un acord condus de Susquehanna International Group şi General Atlantic, deja investitori în ByteDance, compania chineză-mamă a TikTok. Consorţiul era considerat favorit pentru a achiziţiona o participaţie majoritară, lăsând ByteDance cu un pachet minoritar.

TikTok nu a comentat public, iar Blackstone a refuzat să facă declaraţii oficiale.

Administraţia Trump a prelungit deja de trei ori termenul-limită impus ByteDance pentru a vinde operaţiunile TikTok din SUA. Ultimul ordin executiv, semnat luna trecută, a mutat data limită la 17 septembrie 2025, după ce Congresul a adoptat în aprilie 2024 o lege care cere vânzarea sau închiderea aplicaţiei până la 19 ianuarie 2025.

Mai mulţi parlamentari americani au criticat amânările, acuzând Casa Albă că ”sfidează legea” şi ignoră riscurile la adresa securităţii naţionale legate de controlul chinez asupra TikTok.

Consorţiul american implicat în negocieri include şi KKR, Andreessen Horowitz şi, posibil, Oracle, care ar urma să aibă o participaţie. Însă nu este clar dacă toţi investitorii mai sunt implicaţi activ.

O variantă analizată în primăvară a fost separarea operaţiunilor TikTok din SUA într-o companie nouă, americană. Însă discuţiile au fost suspendate după ce Beijingul a semnalat că nu va aproba tranzacţia, ca reacţie la impunerea de tarife vamale agresive de către Trump asupra produselor chinezeşti.

TikTok ar lucra deja la o versiune separată a aplicaţiei pentru piaţa americană, potrivit surselor Reuters. În paralel, ByteDance analizează mai multe opţiuni pentru a răspunde presiunilor, inclusiv restructurarea sau vânzarea completă a operaţiunilor din SUA.

Retragerea Blackstone reflectă complexitatea şi incertitudinile majore care planează asupra acestei tranzacţii, devenită un element-cheie în strategia de negociere economică a preşedintelui Trump cu China, care a declarat că va discuta direct cu preşedintele Xi Jinping pe această temă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0676
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3529
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3765
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur469.8345

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb