BURSELE LUMII Declin pe pieţele din Europa

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 august

Declin pe pieţele din Europa

Bursele europene au urmat un curs negativ ieri, după reuniunea de vineri a Rezervei Federale (Fed) de la Jackson Hole, eveniment urmărit pentru indicii legate de traiectoria politicii monetare.

Euronext Paris

- Acţiunile companiei auto franco-italo-americane Stellantis SA au coborât cu 1%, la 8,56 euro la ora locală 16.08. Constructorul auto german Opel, subsidiară a grupului Stellantis, a abandonat planurile care vizau comercializarea numai de vehicule electrice în Europa, începând din 2028, conform DPA. Compania va continua să se bazeze pe strategia sa actuală de tip ”multi-energy”, care prevede livrarea de vehicule pe baterie, dar şi de vehicule hibride de tip plug-in, precum şi cu motoare pe combustie, până la modificarea cererii consumatorilor.

- Titlurile Valneva SE, companie de vaccinuri, au pierdut 23,2%, ajungând la 3,88 euro la ora 16.08. SUA au suspendat vaccinul Valneva împotriva bolii virale chikungunya din cauza efectelor secundare ”grave”, ceea ce ridică îndoieli cu privire la unul dintre puţinele vaccinuri împotriva virusului.

- Indicele CAC 40 a scăzut cu 0,5%, la 7.930,95 puncte la ora 16.10.

Euronext Amsterdam

- Titlurile Aegon NV au coborât cu 1%, la 6,79 euro la ora 16.10. Asigurătorul olandez a informat săptămâna trecută că şi-a dublat programul de răscumpărare de acţiuni la 400 de milioane de euro şi a anunţat că ia în calcul posibilitatea mutării sediului său în SUA.

- Acţiunile JDE Peet NV s-au apreciat cu 17,5%, la 31,18 euro la ora 16.10. Compania de cafea şi ceai a acceptat o ofertă de preluare de 15,7 miliarde de euro primită din partea gigantului american al băuturilor Keurig Dr Pepper (KDP).

- Indicele AEX a scăzut cu 0,01%, la 912,80 puncte la ora 16.11.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au fluctuat ieri dimineaţă, investitorii aşteptând publicarea rezultatelor Nvidia Corp.

- Acţiunile Bank of America Corp. s-au depreciat cu 0,05%, la 49,46 dolari la ora locală 10.32, cele ale JPMorgan Chase & Co., cu 0,1%, la 295,91 dolari. SUA se apropie de momentul în care Rezerva Federală va trebui să reducă dobânda de referinţă pentru a susţine piaţa muncii, a apreciat vineri preşedintele băncii centrale americane, Jerome Powell, conform AFP.

- Titlurile Spotify Technology SA au urcat cu 2,2%, la 708,10 dolari la ora 10.32. Furnizorul suedez de servicii de streaming audio şi media va majora preţurile abonamentelor premium pe mai multe pieţe globale, pe măsură ce investeşte în noi funcţii şi servicii, potrivit unui interviu acordat publicaţiei Financial Times de către Alex Norstrom, copreşedinte şi director de business al platformei.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,4%, la 45.445,26 puncte la ora 10.34, S&P 500 - cu 0,2%, la 6.455,40 puncte.

Nasdaq

- Acţiunile Nvidia au urcat cu 0,7%, la 179,20 dolari la ora 10.35, compania urmând să raporteze miercuri.

- Titlurile Netflix Inc. s-au apreciat cu 2,3%, la 1.231,92 dolari la ora 10.36. Autoritatea pentru concurenţă din Polonia, responsabilă cu protecţia consumatorilor, a acuzat ieri platforma de streaming video că a majorat preţul abonamentelor fără să obţină autorizaţia utilizatorilor, informează Reuters.

- Acţiunile Keurig Dr Pepper Inc., care va prelua gigantul olandez JDE Peet's, au coborât cu 7,6%, la 32,48 dolari la ora 10.37.

- Titlurile producătorului de semiconductori Intel Corp. au crescut cu 2%, la 25,28 dolari la ora 10.38. Intel a avertizat ieri că o participaţie de 10% controlată de Guvernul american ar putea să ridice unele riscuri asupra activităţilor sale, precum o posibilă scădere a vânzărilor internaţionale şi limitarea capacităţii de a obţine noi granturi guvernamentale, conform Reuters.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,1%, la 21.520,62 puncte la ora 10.39.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut ieri, atenţia regiunii fiind îndreptată spre viitoarea politică monetară a Fed.

- În acest context, acţiunile grupului bancar nipon Mitsubishi UFJ Financial Group Inc. au coborât cu 0,1%, la 2.288 yeni, cele ale Sumitomo Mitsui Financial Group Inc. au urcat cu 0,4%, la 4.144 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,4%, la 42.807,82 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile Reece Ltd. au pierdut 16,4%, ajungând la 11,76 dolari australieni. Compania australiană de articole sanitare a raportat scăderea cu 24% a profitului său anual.

- Indicele S&P/ASX 200 a urcat cu 0,06%, la 8.972,40 puncte.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb