BVB  A treia zi de scăderi la BVB

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 22 ianuarie

 A treia zi de scăderi la BVB

Tranzacţii de 126 milioane lei, sub nivelul şedinţei anterioare

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au consemnat a treia şedinţă consecutivă de scăderi, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-un context geopolitic tensionat, marcat de perspectiva unui conflict comercial, pe fondul dorinţei preşedintelui american Donald Trump de anexare a Groenlandei la Statele Unite. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a înregistrat un declin de 1,14%, până la 26.311 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 1,12%, până la 5.254 de puncte.

În Europa, după ce începuse ziua în scădere, indicele Stoxx 600 a încheiat sesiunea de tranzacţionare în stagnare, în condiţiile în care Trump a anunţat că nu va folosi forţa în Groenlanda, dar a solicitat negocieri imediate pentru achiziţionarea insulei. Indicele DAX avea un declin de 0,51%, cu puţin înainte de ora 19:00 (ora României), în vreme ce indicele FTSE, al bursei londoneze, era în creştere cu 0,11%. În Statele Unite, indicii au început ziua în creştere, după ce, cu o sesiune în urmă, consemnaseră cea mai mare depreciere din noiembrie anul trecut.

La Bucureşti, unde toţi indicii au încheiat ziua în scădere, valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 126 milioane de lei, sub cea din sesiunea precedentă, de 117 milioane de lei, circa 80% din rulaj provenind din schimburile cu acţiuni.

În piaţa ”regular”, topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 25,5 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul unitar de 32,52 lei, în creştere cu 0,43%.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), care au coborât cu 2,55%, până la preţul de 1,033 lei, în condiţiile unor schimburi de 23,1 milioane de lei.

Acţiunile Romgaz (SNG) s-au depreciat cu 2,67%, până la preţul de 10,94 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 9,8 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Transgaz (TGN), care au cumulat un rulaj de 5,9 milioane de lei, acţiunile TGN încheind ziua în declin cu 0,53%, la preţul unitar de 75 lei.

În piata ”deals” nu a fost realizat niciun schimb.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un declin de 1,47%, până la 1.931 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, s-a depreciat cu 0,51%, până la 100.610 de puncte. Indicele BETAeRO, care grupează companiile considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a coborât cu 0,55%, până la 959 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1.”Bucovina-Club de Munte” (BCM): +9,87%

2. ”Energopetrol” (ENP): +9,38%

3. ”Electroaparataj” (ELJ): +6,67%

4. ”Electromagnetica" (ELMA): +4,62%

5. ”Romcab" (MCAB): +3,11%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Electrocontact” (ECT): -12,96%

2. ”Promateris” (PPL) : -7,14%

3. ”Comcm" (CMCM): -5,23%

4. ”Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră” (EFO): -4,59%

5. ”Compa” (CMP): -3,98%

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Asteptam a 50 a zi de scadere la bvb. A inceput!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb