SUA şi Israel - lideri cu probleme interne, Iran - condus de fideli ai vechiului regim

Conflictul izbucnit în Orientul Mijlociu, după ce SUA şi Israel au atacat Iranul şi au destructurat primul eşalon al regimului de la Teheran, a fost declanşat de Donald Trump şi Benjamin Netanyahu, fără să obţină aprobarea Congresului, respectiv a Knessetului, şi fără să aibă susţinere în rândul populaţiei civile din cele două state.

În SUA, un sondaj Reuters/Ipsos indică faptul că doar 27% dintre americani susţin loviturile, în timp ce democraţii au denunţat „un act de război neautorizat”, iar republicanii s-au împărţit între susţinători necondiţionaţi şi conservatori îngrijoraţi de lipsa unui mandat din partea Congresului.

Cu toate acestea, conform Fox News, adepţii lui Trump invocă doctrina forţei preventive şi consideră că eliminarea principalilor lideri religioşi şi militari ai Iranului era o necesitate strategică, în timp ce, potrivit CNN, democraţii americani susţin că declanşarea conflictului din Orientul Mijlociu este un paravan convenabil pentru problemele interne cu care se confruntă Administraţia de la Casa Albă în ultimele luni, referitoare la uciderea unor cetăţeni americani de către forţele ICE şi la relaţia lui Trump cu Jeffrey Epstein, dosar readus în circuitul mediatic în ultimele luni, odată cu publicarea a milioane de documente de către Departamentul de Justiţie. Specialiştii consultaţi de PBS, ABC News, CNBC, NBC News consideră că războiul contra Iranului tinde să coaguleze electoratul în jurul liderului, dar criticii avertizează că agenda judiciară ar putea fi împinsă în plan secund de retorica securitară.

În acest timp, la Teheran, mecanismul constituţional a fost activat rapid, Reuters şi Al Jazeera relatând despre constituirea unui consiliu interimar format din preşedintele Masoud Pezeshkian, şeful justiţiei Gholam-Hossein Mohseni-Ejei şi ayatollahul interimar Alireza Arafi, în baza articolului 111 din Constituţie, până la desemnarea unui nou lider suprem de către Adunarea Experţilor. Întrebarea care domină presa internaţională este dacă noul ayatollah va proveni din acelaşi nucleu dur khamenean, iar evaluările serviciilor americane, citate de Reuters, indică probabilitatea ca succesorul să fie un cleric sau un lider asociat direct cu Corpul Gărzilor Revoluţionare din Iran, menţinând linia ideologică dură.

Iranul, cu aproximativ 86 de milioane de locuitori, este un stat teocratic în care o parte semnificativă a populaţiei rămâne ataşată structurii religioase a regimului, chiar dacă cifrele exacte privind loialitatea faţă de fostul ayatollah Ali Khamenei variază. Potrivit unui raport publicat în 2020 în Olanda de către organizaţia neguvernamentală Gamaan, privind atitudinea iranienilor cu privire la apartenenţa religioasă, realizat în coordonarea a doi asistenţi universitari iranieni, doar 37,2% dintre cetăţenii Iranului s-au declarat musulmani (din care 32,2% şiiţi şi restul de 5% sunniţi), 22,2% susţinând că nu au nicio religie, 8,8% declarându-se atei, 7,7% zoroastrieni, 5,8% agnostici şi restul de alte religii sau credinţe spirituale. Dacă ne raportăm la datele existente pe site-ul Departamentului de Stat american, care citează informaţiile transmise de regimul de la Teheran, la mijlocul anului 2022 musulmanii constituiau 99,4% din populaţia Iranului, din care între 90 şi 95% sunt şiiţi.

Cu alte cuvinte, pe baza celor două documente de mai sus, ar reieşi că bazinul populaţiei fidele regimului de la Teheran s-ar situa între 30 de milioane şi 80 de milioane de persoane. De aceea, constituirea unei opoziţii coerente este îngreunată de acest bazin de susţinere, dar şi de coeziunea aparatului de securitate.

Agenţia Reuters a notat că, în protestele anterioare, nu s-au înregistrat defecţiuni în rândul Corpului Gardienilor Revoluţiei, iar analiştii consideră că absenţa fracturilor în forţele de ordine este indicatorul principal că un război civil nu este iminent. Iar în ultimele zile, presa oficială de la Teheran a mărit numărul fidelilor regimului, vorbind despre mobilizare naţională şi despre pericolul „dezmembrării” ţării de către puterile externe, în timp ce apelurile lui Trump către „patrioţii iranieni” să-şi „recâştige ţara” au fost interpretate în media regională fie ca încurajare a unei mişcări suveraniste, fie ca ingerinţă străină menită să delegitimeze orice opoziţie internă.

Iar opoziţia iraniană nu pare să fie nici de partea lui Reza Pahlavi, fiul şahului alungat de la putere în 1979. Potrivit unui raport realizat în iunie 2024 de Gamaan, singurul cu privire la aceste aspecte, 70% dintre respondenţi se opun continuării Republicii Islamice în actuala formă, dar numai 21% consideră că următoarea formă de guvernământ ar trebui să fie monarhia. Cu toate acestea, mişcarea monarhistă din Iran vorbeşte ca şi cum ar reprezenta întreaga naţiune, însă The Times of Israel arăta, într-un articol publicat ieri, că, în timpul protestelor recente, studenţii au strigat pe străzile din Teheran şi din alte oraşe din Iran: „Nu monarhiei, nu conducerii clericilor, da unei democraţii egalitare”.

Menţionăm că la raportul realizat de Gamaan au participat 77.216 respondenţi din interiorul Iranului. După ponderare, pentru a obţine rezultatele prezentate în documentul citat, a fost utilizat un eşantion reprezentativ al populaţiei adulte alfabetizate din Iran, cu o dimensiune efectivă a eşantionului de 20.492 de persoane.

În acest context exploziv, fiecare lider implicat are propriile vulnerabilităţi interne: Trump este confruntat cu presiuni judiciare şi cu un electorat polarizat, iar Benjamin Netanyahu, care, după gestionarea crizei ostaticilor, redevenise eligibil pentru reluarea procesului într-un dosar vechi de fraudă, se regăseşte acum cu agenda juridică împinsă la marginea dezbaterii publice.

Rămâne de văzut dacă acest conflict va reseta echilibrul de putere în Orientul Mijlociu sau va deschide o spirală a escaladării care să transforme confruntarea Israel-SUA versus Iran într-un război regional cu implicaţii globale, într-un moment în care legalitatea internaţională, stabilitatea internă a Iranului şi coeziunea politică a Occidentului sunt simultan puse la încercare.