BVB Aprecieri pe linie pentru indici

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 ianuarie

Aprecieri pe linie pentru indici

Tranzacţii de 151 milioane lei, peste cele din sesiunea anterioară

Indicii Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri pe linie în ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii trecute, în contrast cu scăderile uşoare ale majorităţii pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a înregistrat un avans de 1,46%, până la 27.146 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 1,2%, până la 5.427 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 150,8 milioane de lei, peste cea din sesiunea precedentă, de 115 milioane de lei, circa 85% din rulaj provenind din schimburile cu acţiuni.

În piaţa ”regular”, topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 24,6 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul unitar de 32,6 lei, în creştere cu 0,12%.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Romgaz (SNG), care au urcat cu 4,5%, până la preţul de 11,6 lei, în condiţiile unor schimburi de 19,7 milioane de lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 1,34%, până la preţul de 1,059 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 18,2 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Transgaz (TGN), care au cumulat un rulaj de 11,4 milioane de lei, acţiunile TGN încheind ziua în apreciere cu 2,45%, la preţul unitar de 79,4 lei.

În piaţa ”deals” au avut loc două tranzacţii. Cea mai mare dintre acestea, în valoare de 8,05 milioane de lei, a fost realizată cu titlurile MedLife (M), la preţul unitar de 11,5 lei, cu 0,88% peste referinţa din piaţa ”regular”. De asemenea, a fost încheiat un schimb special negociat cu titluri Cris-Tim Family Holding (CFH), la preţul unitar de 20,65 lei, cu 0,24% peste referinţă, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 0,76 milioane de lei.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 2,37%, până la 2.006 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, s-a apreciat cu 0,21%, până la 101.608 de puncte. Indicele BETAeRO, care grupează companiile considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a urcat cu 0,24%, până la 963 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1.”Armătura” (ARM): +14,55%

2. ”Condmag” (COMI): +8,00%

3. ”Mecanica Ceahlău” (MECF): +6,42%

4. ”Comcm" (CMCM): +4,65%

5. ”Romgaz" (SNG): +4,50%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Bermas” (BRM): -5,60%

2. ”Purcari Wineries” (WINE) : -3,41%

3. ”Altur" (ALT): -3,13%

4. ”Antibiotice” (ATB): -2,39%

5. ”Vrancart” (VNC): -2,20%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb