BVB Arena: competiţia în care campionii împart scena cu participanţi de decor

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 septembrie

BVB Arena: competiţia în care campionii împart scena cu participanţi de decor

English Version

Finanţare, promovare şi câteva nominalizări greu de justificat

Cele cincisprezece finaliste ale programului BVB Arena al Bursei de Valori Bucureşti, dedicat identificării şi promovării companiilor antreprenoriale de succes din ţara noastră, vor fi anunţate în câteva săptămâni, la capătul unui proces de câteva luni care a inclus etape de nominalizare, evaluare şi selecţie a emitenţilor.

Platforma este dedicată investitorilor, consultanţilor şi, în special, companiilor cu perspective de creştere, care doresc să atragă finanţare de la investitori sau care se află în procesul de pregătire a unui plasament privat pe Piaţa AeRO sau pe Piaţa Principală a BVB. Treisprezece companii listate, douăzeci şi şapte de emisiuni de obligaţiuni şi circa 270 de milioane de euro atrase ca finanţare sunt cifrele primelor opt ediţii ale acestui program, potrivit informaţiilor de pe site-ul BVB.

Nominalizările companiilor sunt realizate de Comitetul de Nominalizare, de antreprenori şi de public, iar selecţia celor 50 de semifinaliste revine membrilor Comitetului.

”Sunt eligibile pentru nominalizare în programul BVB Arena companiile româneşti care au în structura acţionariatului minim 51% persoane fizice/juridice rezidente. Sunt exceptate companiile cu acţionariat străin, cu condiţia ca operaţiunile majore să fie în România. Respectiv, investitori străini persoane fizice care au înfiinţat o companie în România, fără ca aceasta să fie parte/subsidiară a unei companii străine. Pot fi nominalizate companii de toate dimensiunile: start-ups - cu o condiţie de minim trei ani de activitate (să fi întocmit cel puţin trei situaţii financiare anuale) sau cifra de afaceri, pe ultimul an raportat, să fie cel puţin egală cu 250.000 euro, IMM, Corporate şi din toate industriile/domeniile de activitate. În plus faţă de aceste criterii minime de eligibilitate, la nominalizarea unei companii, se iau în considerare şi criterii suplimentare ce ţin de performanţa companiei în ceea ce priveşte profitabilitatea, performanţe relevante din anii precedenţi, inclusiv produse lansate sau prototipuri, cât şi perspectivele de inovare pe pieţele de nişă, inclusiv dacă respectiva companie a avut un proiect/prototip care a avut şansa de a se extinde pe scară largă pe termen scurt”, ne-a transmis echipa BVB Arena.

După etapa de selecţie a semifinalistelor sunt stabilite cele cincisprezece companii finaliste, dintre care trei sunt desemnate prin votul publicului, iar douăsprezece de către juriul programului.

Companii solide din industria alimentară, turism şi energie

Ediţia de anul acesta a programului include câteva companii solide, precum şi alte câteva societăţi aflate evident pe o traiectorie de creştere.

Întreaga piaţă de capital şi-ar dori să vadă în arena bursieră producătorul alimentar Cris-Tim, care în ultimii doi ani a depăşit pragul de un miliard de lei la cifra de afaceri şi a înregistrat un profit net de aproape 90 de milioane lei în 2024. Tour-operatorul Christian Tour este un alt nume de referinţă în economia românească, cu afaceri ce au depăşit recent 600 de milioane de lei şi cu o profitabilitate aflată pe un trend ascendent.

Importatorul şi distribuitorul de piese auto AD Auto Total, furnizorul de soluţii şi servicii pentru industria energetică Cis Gaz, producătorul şi furnizorul de echipamente electrice EnergoBit, precum şi compania de produse alimentare Agricola International se numără printre afacerile solide care, la prima vedere, par adecvate pentru ringul bursier.

Dar nu toate cele 50 de semifinaliste ale BVB Arena au caracteristicile necesare pentru a atrage investitori.

Locurile unor emitenţi ce se pot afirma pe piaţa de capital, ocupate de companii deja listate

Din prezentarea programului rezultă că scopul său este atragerea companiilor către piaţa de capital, ceea ce implică obţinerea de finanţare de către acestea prin emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni sau vânzarea unor părţi din societăţi către investitori. În aceste condiţii, companiile deja listate - indiferent de performanţa lor - nu sunt adecvate programului BVB Arena.

Arobs Transilvania Software, Bento, Visual Fan, Simtel, TeraPlast şi Bittnet Training se regăsesc printre semifinalistele programului din acest an, ocupând practic locurile care ar fi putut susţine afirmarea unor companii noi pe piaţa de capital. Situaţia devine cu atât mai greu de înţeles cu cât numărul companiilor deja prezente pe piaţa de capital şi totuşi nominalizate în program a crescut faţă de ediţiile anterioare - în 2024 doar Automon Services a fost printre semifinalistele BVB Arena, în vreme ce în 2023 pe listă au fost prezente Ascendia şi Grup Şerban Holding.

Bittnet Training este o companie ce face parte din Grupul Bittnet, a cărei societate-mamă, Bittnet Systems, este listată din 2015 la BVB, perioadă în care a lansat şi numeroase emisiuni de obligaţiuni. Mai mult decât atât, Bittnet Training are pierderi în ultimii cinci ani, timp în care şi cifra de afaceri a scăzut la numai 0,15 milioane lei, după un maxim de numai 3,3 milioane lei, conform datelor Termene.ro şi Risco.ro.

Capitaluri proprii negative - reţeta pentru a ţine investitorii la distanţă

Druid AI este prezentată drept o platformă enterprise end-to-end bazată pe inteligenţă artificială care permite dezvoltarea şi implementarea ultra-rapidă de Agenţi AI şi aplicaţii inteligente care automatizează procesele de business. Compania a fost înfiinţată în 2018 şi de atunci a înregistrat pierderi tot mai mari, anul trecut rezultatul negativ fiind de 52 milioane lei. În plus, în ultimii doi ani Druid AI a raportat capitaluri proprii negative de 75,1 milioane lei şi 23,1 milioane lei, potrivit datelor Risco.ro.

Poate că Druid este o companie inovatoare, care la un moment dat va reuşi să monetizeze mult mai bine soluţiile pe care le oferă, dar până atunci este greu de crezut că investitorii vor fi atraşi de o societate care se afundă în pierderi, iar datoriile îi depăşesc activele.

O altă societate ce prezintă capitaluri proprii negative care a intrat în semifinala BVB Arena este Fepra Pet Recycling, ce activează în domeniul economiei circulare. Societatea a înregistrat pierderi în ultimii cinci ani de zile şi capitaluri proprii negative de 2,6 milioane lei, potrivit surselor menţionate.

Firme cu un angajat şi un ONG fără legătură cu piaţa de capital

Măr de Bran, producător de suc de mere, a fost înfiinţată în anul 2011, iar în ultimii zece ani cifra sa de afaceri stagnează în jurul nivelului de 0,2 milioane lei, în vreme ce maximul profitului realizat în aceasă perioadă a fost de 0,05 milioane lei. Anul trecut, societatea a avut un rezultat net de 1.759 de lei şi un angajat, conform Risco.ro.

Tot un angajat aveau Eematico Research şi Noah Watches. Eematico este o organizaţie ce se ocupă cu dezvoltarea şi implementarea de experienţe de învăţare STEAM (Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie, Arte, Matematică) pentru copii. În ultimii zece ani, societatea nu a reuşit să aibă o cifră de afaceri mai mare de 0,26 milioane lei, în vreme ce rezultatul net a oscialat între profituri şi pierderi reduse, entitatea încheind 2024 cu un rezultat negativ de 1.282 de lei. Producătorul de ceasuri Noah prezintă afaceri ceva mai mari, în jur de 0,5 milioane lei şi profituri de sub 0,2 milioane lei în ultimii doi ani.

Pentru a se lista pe Piaţa AeRO, o companie trebuie să aibă o capitalizare anticipată de minimum 0,25 milioane de euro. Însă când o societate figurează cu un singur angajat, iar profiturile sale se rezumă, în cel mai bun caz, la una-două sute de mii de lei, o astfel de evaluare nu doar că devine greu de justificat, ci pare complet nerealistă, mai ales după dezamăgirile din urmă cu trei-patru ani.

Transylvania College, o şcoală britanică ce oferă un parcurs educaţional complet, de la creşă la liceu, este în realitate o entitate non-profit (ONG), fără scop patrimonial, deci nu se încadrează ca societate comercială. Or, la Bursa de Valori Bucureşti se pot lista doar entităţi cu scop lucrativ, al căror obiectiv este obţinerea de profit, nu organizaţii non-profit !!!

Nominalizarea unei astfel de instituţii arată fie o lipsă de înţelegere a regulilor pieţei de capital, fie o superficialitate greu de acceptat din partea cuiva care face selecţia.

Aceleaşi nume, ediţie după ediţie, în vreme ce alţii rămân pe dinafară

Atrag atenţia şi companiile nominalizate în mod repetat în semifinala BVB Arena. Dacă în anumite cazuri o astfel de selecţie poate avea o justificare - cum este exemplul Apemin Tuşnad, prezentă şi la ediţia trecută, dar care între timp a obţinut cel mai mare profit din ultimul deceniu - în alte situaţii asemenea alegeri par complet nejustificate.

Producătorul de carne şi produse din carne Moldovan Carmangerie se află pentru a treia oară consecutiv în semifinala programului, deşi în ultimii doi ani a raportat un profit net de 0,2 milioane lei, respectiv 0,06 milioane lei, cu marje infime. Societatea din domeniul HoReCa Salad Box a mai fost nominalizată în urmă cu câţiva ani, însă în prezent înregistrează o pierdere de 1,2 milioane lei. Producătorul de bijuterii Iona Woman se află pentru a doua oară consecutiv în semifinală, deşi are doar patru angajaţi, a depăşit pragul de un milion de lei la cifra de afaceri abia în urmă cu doi ani, iar profitabilitatea oscilează în jurul valorii de 0,2 milioane lei.

Poate că aceste companii vor reuşi să crească în anii următori, însă simpla lor prezenţă o dată în semifinala programului ar fi fost mai mult decât suficientă. Ar fi timpul ca şi alte societăţi să aibă ocazia să intre în joc.

Ar mai fi şi alte exemple, dar ne oprim aici.

Juriul BVB Arena a ales deja cele douăsprezece finaliste care, alături de cele trei alese de public, vor fi anunţate în această lună şi sperăm că au fost selectate companii cu adevărat adecvate programului - pentru că între cele 50 de semifinaliste sunt destule. Şi mai sperăm ca unele dintre acestea să folosească mecanismele pieţei de capital pentru finanţare în viitorul apropiat.

Aşa cum se pregăteşte să facă acum IT Genetics, una dintre finalistele programului BVB Arena de anul trecut.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3443
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4228
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.0494

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb