BVB, pe o traiectorie ascendentă

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 februarie

BVB, pe o traiectorie ascendentă

Finanţele au atras 21 miliarde de lei prin ofertele de titluri de stat Fidelis, echivalentul a 8% din necesarul nostru de finanţare de anul trecut

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat creşteri fulminante anul trecut, stabilind noi recorduri istorice, într-o mişcare de continuare a tendinţei ascendente demarate după şocul provocat de pandemia de Covid-19 din 2020, care a condus la triplarea valorii de piaţă a principalelor acţiuni ale bursei noastre.

Indicele BET, ce captează evoluţia celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a înregistrat o creştere de 46,2%, până la 24.438 de puncte, cea mai bună evoluţie din 2009 încoace, în vreme ce indicele BET-TRN, ce reflectă atât evoluţia preţurilor acţiunilor din BET, cât şi reinvestirea dividendelor nete, a consemnat un avans de 54,2%, cu mult peste rata inflaţiei, care se situa în luna noiembrie la 9,7% în dinamică anuală, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

BVB, pe o traiectorie ascendentă

Totuşi, până la deznodământul alegerilor prezidenţiale din luna mai, când ţara noastră şi-a confirmat parcursul european, urmat de asumarea unui program de corecţie fiscală privit pozitiv de agenţiile de evaluare internaţionale, care ne-au menţinut în categoria „Recomandat Investiţiilor”, indicii BVB au avut o uşoară scădere, fapt ce a ilustrat incertitudinea provenită din zona politică.

Rezultatele financiare solide ale companiilor, entuziasmul legat de inteligenţa artificială şi optimismul privind reducerea dobânzilor au susţinut creşterea cotaţiilor acţiunilor din SUA

În Statele Unite, indicii pieţelor de acţiuni au marcat al treilea an consecutiv de creşteri semnificative, în pofida şocurilor generate de anunţurile privind tarifele vamale şi a tensiunilor geopolitice, aprecierile fiind susţinute de rezultatele financiare solide ale companiilor, de entuziasmul legat de inteligenţa artificială şi de optimismul investitorilor privind posibilele reduceri ale ratelor dobânzilor de către Rezerva Federală. Indicele S&P 500 a înregistrat un avans de 16,4%, Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu aproape 13%, în timp ce Nasdaq Composite - care include companii ce activează în domenii intensive în cunoaştere, ale căror evaluări sunt mai sensibile la modificările ratelor dobânzilor - a marcat un câştig de 20,4%.

De partea noastră a Atlanticului, indicele STOXX 600 a înregistrat un avans de 16,8% anul trecut, în contextul perspectivelor de creştere a cheltuielilor pentru apărare şi infrastructură, ca urmare a fragilizării parteneriatului nord-atlantic, în timp ce, în Germania - motorul economiei europene - indicele DAX a consemnat o creştere de 23%.

Creşteri susţinute la BVB, pe fondul rezultatelor financiare şi al fluxurilor de capital, dar cu riscuri fiscale în creştere

La Bursa de Valori Bucureşti, pe lângă impulsul generat de rezultatul alegerilor prezidenţiale, preţurile acţiunilor companiilor au fost susţinute de rezultatele financiare raportate, dividendele distribuite şi achiziţiile constante ale fondurilor de pensii, a căror cerere devine prea mare pentru oferta pieţei noastre de capital. Stabilitatea cursului valutar din a doua parte a anului şi reducerea treptată a dobânzilor la care se împrumută statul au sporit, probabil, încrederea în activele financiare româneşti, susţinând evoluţiile bursiere.

Nu în ultimul rând, creşterile puternice ale indicilor BVB se înscriu în evoluţiile principalelor pieţe bursiere din Europa de Est, ale căror indici au avut aprecieri de 40-50%, ceea ce sugerează un flux de capital către regiune.

Pe de altă parte, influenţa măsurilor fiscale adoptate de Guvern este aşteptată să se vadă mai puternic în rezultatele companiilor de anul acesta, economia intrând deja în recesiune tehnică. Printre măsurile cu impact direct sau indirect asupra companiilor, investitorilor şi pieţei de capital în ansamblu, se numără creşterea accizelor la carburanţi, majorarea cotelor de TVA la 11% şi 21%, taxarea suplimentară a cifrei de afaceri a băncilor, cu excepţia celor cu o cotă de piaţă foarte mică, creşterea impozitului pe dividende de la 10% la 16% şi majorarea impozitării câştigurilor obţinute din tranzacţiile bursiere, de la 1% la 3% pentru cele obţinute într-o perioadă mai mare de un an, respectiv de la 3% la 6% pentru cele obţinute într-o perioadă mai mică de un an.

Aprecieri puternice ale acţiunilor companiilor de utilităţi

Companiile din sectorul energetic şi al utilităţilor, ce au cea mai mare pondere în principalul indice al bursei noastre, au avut creşteri puternice ale preţurilor acţiunilor, în contextul majorării tarifelor reglementate şi liberalizării pieţei energiei, între altele.

Titlurile Transgaz au avut un randament total de circa 185%, provenit în principal din creşterea preţului cotaţiei, pe fondul majorării puternice a profitabilităţii companiei. În plus, există perspective de creştere a activităţii, pe fondul renunţării ţărilor din Uniunea Europeană la gazele ruseşti şi al începerii exploatării gazelor naturale din Marea Neagră. În cazul acţiunilor Transelectrica, randamentul a fost de 108%, de asemenea datorat în primul rând aprecierii cotaţiei, în ton cu evoluţia titlurilor companiilor de utilităţi, societatea raportând rezultate excelente pentru prima jumătate a anului trecut. Emitentul a anunţat majorarea cu 10% a tarifelor percepute începând cu acest an, evoluţie ce ar trebui să se reflecte în profitabilitate.

BVB, pe o traiectorie ascendentă

Pe o tendinţă ascendentă pronunţată s-au înscris şi titlurile Electrica, care s-au apreciat cu 101% anul trecut. Compania beneficiază de un context favorabil odată cu liberalizarea pieţei energiei electrice, a raportat rezultate financiare excelente şi intenţioneză să obţină finanţări necesare unor achiziţii de până la un miliard de euro, ce vizează companii, active sau linii de afaceri din domeniul energetic, atât în ţara noastră, cât şi în alte state membre ale Uniunii Europene.

Acţiunile producătorului şi furnizorului de energie Hidroelectrica au avut o mişcare de consolidare în cea de-a doua jumătate a anului trecut, în condiţiile în care profitul companiei a scăzut în trimestrele al doilea şi al treilea. Titlurile Nuclearelectrica au avut un randament total de 38% în 2025, creşterea manifestându-se mai accentuat în ultimele trei luni ale anului, în contextul în care compania a raportat o îmbunătăţire semnificativă a profitabilităţii. Săptămana trecută, acţionarii Nuclearelectrica au aprobat investiţia finală în reactoarele modulare mici de la Doiceşti.

Randamente consistente pentru dezvoltatorii proiectului Neptun Deep

Acţiunile producătorului de petrol şi gaze OMV Petrom au avut un randament total de 48,5%, într-un an în care compania a distribuit şi dividende suplimentare. În ceea ce priveşte proiectul Neptun Deep, pentru care se estimează furnizarea a până la 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, societatea a anunţat progrese conform planului, primele gaze urmând să fie extrase anul viitor. Titlurile Romgaz, partenerul OMV Petrom în proiectul Neptun Deep, au înregistrat un randament de 97,1%, anul trecut. Emitentul poate beneficia de sancţiunile impuse companiilor energetice ruseşti de către Statele Unite şi vizează intrarea pe piaţa furnizării de gaze naturale către clienţi casnici şi non-casnici mici în luna aprilie, concomitent cu liberalizarea pieţei, potrivit presei

Acţiunile companiei de infrastructură energetică Premier Energy au avut un randament total de 52,4% anul trecut, creşterea preţului acţiunilor manifestându-se în principal în ultimele luni. Compania a raportat o maorare puternică a profitului pentru cel de-al treilea trimestru al anului trecut, iar aşteptările din piaţă sunt ca emitentul să raporteze rezultate bune şi pentru trimestrul al patrulea, conform presei.

Digi, MedLife şi One - printre cele mai bune evoluţii din indicele BET

Prestatorul de servicii medicale private MedLife a depăşit pragul unei capitalizări bursiere de un miliard de euro în luna decembrie 2025, marcând o creştere a preţului acţiunilor de 77,2% anul trecut. MedLife, unul dintre emitenţii de creştere de la BVB, a raportat profit pentru trimestrul al treilea, în condiţiile în care, în primele două trimestre ale anului 2025 înregistrase pierderi, în vreme ce reducerea dobânzilor, anticipată pentru a doua parte a acestui an, ar trebui să fie benefică pentru companie, care are un grad ridicat de îndatorare.

Titlurile operatorului de telecomunicaţii Digi Communications au avut un randament total de 74%, provenit în principal din creşterea cotaţiei, mişcare alimentată de ştirile din presă privind posibila listare a filialei din Spania la bursa din Madrid, la o evaluare de circa 2,5 miliarde de euro, precum şi de posibilitatea ca Telefonica să achiziţioneze grupul Digi pentru aproximativ 3,8 miliarde de euro, sume peste evaluarea bursieră a companiei din ţara noastră de la finele anului trecut. La începutul acestei luni, publicaţia spaniolă Expansion a anunţat, citând surse, că Digi Communications urmăreşte să atragă 600 de milioane prin listarea la bursa din Madrid, la sfârşitul lunii aprilie.

Acţiunile dezvoltatorului imobiliar One United Properties au dezvoltat o mişcare ascendentă în cea de-a doua parte a anului trecut, în conditiile în care societatea a raportat venituri şi profit în creştere pentru primele nouă luni ale din 2025 şi va lansa o ofertă publică de răscumpărare a cel mult 20% din capital, la un preţ situat între 25 şi 40 de lei pe acţiune, peste cotaţia titlului de dinaintea anunţului. Compania continuă achiziţiile de terenuri în Bucureşti şi în ţară pentru dezvoltări imobiliare, în vreme ce acţionarii au aprobat vânzarea clădirii One Tower pentru cel puţin 114 milioane de euro, tranzacţie care ar transforma imobilul din cartierul Floreasca în cea mai scumpă clădire de birouri din România.

Titlurile producătorului de vinuri Purcari Wineries au avut un randament total de 37,9% anul trecut, aprecierea preţului fiind catalizată de oferta publică a grupului polonez Maspex, care a preluat controlul companiei din Republica Moldova.

Discount-uri de tranzacţionare situate între 67% pentru Infinity Capital şi 34% în cazul Evergent Investments

Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a încheiat anul cu un avans de 46,1%, după un recul în prima jumătate, în condiţiile în care cinci din cele şase componente ale coşului de acţiuni au înregistrat creşteri.

Un grup de investitori de retail, alături de trei fonduri din Slovenia şi, foarte probabil, de alţi investitori instituţionali, după cum reiese din dimensiunea voturilor, a decis reluarea procesului de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea şi schimbarea membrilor Comitetului Reprezentanţilor FP, iar mandatul americanilor de la Franklin Templeton a fost prelungit temporar.

Ministerul Transporturilor a respins reluarea procesului de selecţie a auditorului financiar al societăţii Aeroporturi Bucureşti, în sarcina căruia intra şi pregătirea listării companiei la BVB. Ulterior, la începutul lunii ianuarie a acestui an, ministerul a aprobat intenţia răscumpărării pachetului minoritar deţinut de Fondul Proprietatea în societate, o intenţie similară fiind exprimată şi în cazul pachetului deţinut de FP la compania Administraţia Porturilor Constanţa.

La finele acestei luni, acţionarii fondului sunt convocaţi pentru două adunări generale, între punctele aflate pe ordinea de zi fiind acordarea unui nou mandat administratorului Franklin Templeton de patru sau un an, în condiţii comerciale diferite, plus alte aspecte legate de componenţa Comitetului Reprezentanţilor, evaluarea societăţii Aeroporturi Bucureşti şi consolidarea valorii nominale a acţiunilor.

În luna ianuarie 2026, Lion Capital a lansat o ofertă de cumpărare pentru 191,6 milioane de acţiuni ale Fondului Proprietatea, echivalentul a aproape 6% din capitalul social al FP, la preţul unitar de 0,68 lei, subscrierile ridicându-se la aproape 50% din totalul titlurilor oferite.

La finalul lunii decembrie, fostele SIF-uri se tranzacţionau la discounturi între preţul de piaţă şi Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN), cuprinse între 67% în cazul Infinity Capital şi 34% în cazul Evergent Investments. Pentru Fondul Proprietatea, discountul era de 32%, peste obiectivul administratorului Franklin Templeton, care vizează un nivel sub 15%.

Cris-Tim Family Holding s-a listat la BVB

Ministerul Finanţelor Publice a atras 21 miliarde de lei prin cele unsprezece oferte de titluri de stat Fidelis derulate anul trecut, echivalentul a 8% din necesarul de finanţare al României din anul trecut.

Acţiunile producătorului de mezeluri şi produse ”ready-meals” Cris-Tim Family Holding au debutat la BVB, în data de 26 noiembrie 2025, după derularea unei oferte publice iniţiale în valoare de 454,3 milioane de lei, a cărei tranşă de retail a fost suprasubscrisă masiv, cea mai mare parte a fondurilor urmând să fie folosită pentru finanţarea planurilor de dezvoltare ale companiei. De la debutul titlurilor emitentului la BVB şi până la finele anului trecut, cotaţia Cris-Tim a avut o apreciere de 5,9%, până la 18,5 lei, echivalentul unei capitalizări bursiere de 1,49 miliarde de lei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2964
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8511
Gram de aur (XAU)Gram de aur686.0026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb