CAB: Selecţia Directoratului Transelectrica, ilegală

Soarta actualului Directorat al Transelectrica SA este incertă, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins ieri ca nefondat apelul înaintat de Transelectrica SA împotriva sentinţei nr. 2704 din 23.12.2025 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care prima instanţă a decis anularea deciziei prin care Consiliul de Supraveghere a declanşat procedura de selecţie a Directoratului Transelectrica SA, precum şi anularea întregii proceduri organizate ulterior, apreciind că au fost încălcate dispoziţiile imperative ale legislaţiei privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Practic, două dintre cele trei instanţe care se pot pronunţa cu privire la speţa respectivă, au dat câştig de cauză petentului Bogdan Toncescu, fost membru al Directoratului Transelectrica, iar acum singurele speranţe ale conducerii companiei cu capital majoritar de stat se îndreaptă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că mai are la îndemână calea de atac a recursului, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, aşa cum scrie în finalul sentinţei pronunţate ieri.

În joc nu se află doar soluţionarea unui litigiu iniţiat de fostul preşedinte al Directoratului, Bogdan Toncescu, ci însăşi validitatea procedurii prin care au fost selectaţi actualii membri ai conducerii executive şi, implicit, stabilitatea managementului uneia dintre cele mai importante companii strategice ale României. Miza juridică a acestui dosar depăşeşte, însă, cu mult simpla verificare a legalităţii unei proceduri administrative. În centrul litigiului se află modul în care Transelectrica a aplicat prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, act normativ adoptat tocmai pentru a garanta că managementul companiilor de stat este selectat prin proceduri transparente, competitive şi lipsite de influenţe arbitrare. În motivarea acţiunii, reclamantul Bogdan Toncescu a susţinut că procesul de recrutare a fost afectat de numeroase nereguli, de la nerespectarea termenelor legale până la lipsa transparenţei privind criteriile de evaluare, modul de desfăşurare a probelor, regulile aplicabile candidaţilor şi imposibilitatea contestării rezultatelor. Potrivit sentinţei Tribunalului Bucureşti, unul dintre argumentele considerate întemeiate priveşte nerespectarea termenului minim de 30 de zile dintre publicarea anunţului şi data-limită pentru depunerea candidaturilor, termen calificat de instanţă drept unul imperativ. Tribunalul a reţinut că anunţul a fost publicat la 25 iunie 2024, iar termenul de depunere a dosarelor a fost stabilit pentru 24 iulie 2024, ceea ce, raportat la regulile de calcul al termenelor prevăzute de Codul civil, nu respecta exigenţele impuse de OUG nr. 109/2011. Dosarul conţine şi alte critici referitoare la desfăşurarea procedurii. Reclamantul a invocat lipsa unui regulament clar privind selecţia, inexistenţa unor reguli comunicate candidaţilor pentru evaluarea chestionarelor, imposibilitatea contestării punctajelor, precum şi lipsa unor informaţii privind deciziile Comitetului de Nominalizare şi Remunerare. În acţiune se susţine că întregul proces ar fi fost lipsit de transparenţă şi că expertul extern contractat pentru recrutare ar fi preluat în practică atribuţii care reveneau organelor societăţii, aspect apreciat de reclamant ca fiind contrar principiului asumării răspunderii consacrat de legislaţia privind guvernanţa corporativă. Aceste susţineri au făcut parte din ansamblul argumentelor analizate de Tribunalul Bucureşti în pronunţarea soluţiei de fond.

Importanţa deciziei Curţii de Apel Bucureşti a fost amplificată de existenţa unei clauze contractuale care stabileşte în mod expres efectele unei eventuale hotărâri definitive. Articolul 8.3 litera i din contractul de mandat al membrilor Directoratului prevede că mandatul încetează în cazul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care este anulată procedura de selecţie a membrilor Directoratului. Clauza este redactată într-o manieră care leagă încetarea mandatului nu de o decizie discreţionară a acţionarilor sau a Consiliului de Supraveghere, ci de existenţa unei hotărâri definitive de anulare a procedurii de selecţie. Numai că, deşi instanţa de apel a respins apelul formulat de Transelectrica şi a menţinut hotărârea Tribunalului, ea nu este definitivă, conform articolului 634 din Codul de Procedură Civilă, deoarece îi oferă companiei Transelectrica dreptul la recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Din perspectiva guvernanţei corporative, cauza are o relevanţă care depăşeşte situaţia particulară a Transelectrica. OUG nr. 109/2011 reprezintă una dintre reformele asumate de România în relaţia cu Comisia Europeană şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar respectarea procedurilor de selecţie pentru conducerea companiilor de stat constituie un indicator esenţial privind profesionalizarea managementului public. În chiar motivarea acţiunii sunt invocate obligaţiile privind respectarea principiilor transparenţei, competiţiei reale, nediscriminării şi asumării răspunderii, precum şi standardele OECD privind administrarea întreprinderilor publice, argumentându-se că selecţia conducerii executive trebuie să fie una verificabilă şi lipsită de orice suspiciune privind influenţarea rezultatului.

De aceea, recursul care urmează a fi înaintat de conducerea Transelectrica şi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va produce efecte doar asupra părţilor din dosar, ci va deveni un reper jurisprudenţial pentru toate procedurile de recrutare organizate în companiile aflate sub incidenţa OUG nr. 109/2011.

În măsura în care ÎCCJ va confirma analiza Curţii de Apel Bucureşti şi implicit a Tribunalului Bucureşti, mesajul transmis va fi că încălcarea unor cerinţe procedurale aparent formale poate atrage anularea integrală a selecţiei atunci când afectează garanţiile de transparenţă şi egalitate de tratament impuse de lege.