Ce ne arată Croaţia şi Bulgaria

Adoptarea monedei euro în Croaţia şi Bulgaria oferă, pentru prima dată după criza datoriilor suverane, un test relevant al funcţionării zonei euro într-o lume fragmentată.

Nu mai vorbim despre intrări într-o uniune monetară aflată în expansiune şi convergenţă accelerată, ci despre aderări realizate într-un context de capital selectiv, risc geopolitic ridicat şi diferenţe structurale tot mai vizibile între state.

Din această perspectivă, întrebarea esenţială nu este dacă euro „a funcţionat” tehnic, ci ce a însemnat concret pentru cetăţeni.

• Stabilitate fără prosperitate imediată

În Croaţia, adoptarea euro a formalizat o realitate deja existentă.

Economia era puternic euroizată informal, iar eliminarea riscului valutar a adus stabilitate financiară şi predictibilitate, mai ales pentru sectorul bancar, turism şi investiţii.

Pentru cetăţeni, însă, tranziţia a fost percepută diferit.

În primele luni după introducerea euro, populaţia a resimţit o scumpire vizibilă a vieţii cotidiene, în special la servicii, alimentaţie publică şi mici cheltuieli curente.

Conversia psihologică şi rotunjirile de preţ au favorizat creşterile, în timp ce salariile şi pensiile nu au ţinut pasul.

Chiar dacă inflaţia oficială nu a explodat, puterea de cumpărare percepută a scăzut, iar nemulţumirea socială a fost reală.

Beneficiile adoptării euro - dispariţia costurilor de conversie, stabilitatea economiilor şi a creditelor - sunt reale, dar invizibile pe termen scurt pentru cetăţeanul mediu.

Ele se traduc în riscuri mai mici, nu în bani în plus la sfârşitul lunii.

Câştigătorii au fost în principal firmele orientate extern şi persoanele cu venituri legate de euro; costul a fost resimţit mai puternic de salariaţii cu venituri fixe şi de pensionari.

Euro a stabilizat, dar nu a crescut nivelul de trai.

• Disciplina ca efect social

Cazul Bulgariei este diferit, dar la fel de instructiv. Bulgaria intră în zona euro dintr-un regim de consiliu monetar, cu curs fix şi disciplină fiscală severă.

Din punct de vedere tehnic, euro nu schimbă mecanismul monetar, ci îl consfinţeşte.

Pentru cetăţeni, efectele sunt previzibile.

Conversia formală va genera, la rândul ei, o scumpire, în special la bunurile şi serviciile de consum zilnic.

Chiar dacă leva era deja ancorată de euro, schimbarea monedei amplifică rotunjirile şi vizibilitatea preţurilor.

Impactul este resimţit disproporţionat de populaţia cu venituri mici, pensionari şi mediul rural.

Beneficiul principal nu este financiar, ci instituţional. Euro funcţionează ca un instrument de disciplină şi transparenţă, reducând spaţiul pentru inflaţie

„ascunsă” şi forţând formalizarea unor segmente ale economiei gri.

Acest proces poate aduce câştiguri pe termen lung, dar nu compensează imediat presiunea asupra costului vieţii.

Pentru cetăţean, euro înseamnă mai multă ordine, nu mai multă prosperitate.

• Lecţia comună

Cazurile Croaţiei şi Bulgariei arată că zona euro nu mai este un accelerator automat al bunăstării. Moneda unică stabilizează şi disciplinează, dar nu şterge diferenţele structurale şi nu garantează convergenţa rapidă a veniturilor.

Într-un context de fragmentare financiară, moneda este comună, însă preţul banilor şi nivelul de trai rămân locale.

Pentru cetăţeni, costurile sunt imediate şi uşor de observat - preţuri mai mari, ajustări psihologice, presiune asupra bugetului zilnic. Beneficiile sunt difuze, întârziate şi adesea percepute doar indirect, prin stabilitate macroeconomică sau riscuri mai mici.

Aceasta este lecţia esenţială pentru România. Adoptarea euro nu mai poate fi prezentată ca o promisiune de prosperitate rapidă.

Fără creşteri solide de venituri şi fără o economie suficient de competitivă, moneda unică riscă să fie trăită de cetăţeni ca o scumpire, nu ca un câştig.

Croaţia şi Bulgaria nu demonstrează că euro este o greşeală.

Demonstrează ceva mai incomod: euro funcţionează, dar cere mult mai mult decât oferă pe termen scurt.

Într-o zonă monetară fragmentată, stabilitatea vine înaintea prosperităţii, iar costul acestei ordini este suportat, mai întâi, de cetăţean.