Revista BURSA Construcţiilor

În 2020CGS România a raportat un avans cu peste 12% a business-ului

G.B
Companii / 17 mai

CGS România a raportat un avans cu peste 12% a business-ului

Computer Generated Solutions (CGS) România, liderul pieţei locale de business process outsourcing (BPO), a raportat anul trecut un avans cu peste 12% a business-ului, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Evoluţia pozitivă a afacerilor companiei în 2020 a fost determinată, în primul rând de abilitatea de a fi pregătiţi şi a putea tranziţiona într-un termen foarte scurt (cca. 10 zile de la debutul pandemiei pe plan local) către work from home aproape întreaga echipă formată din aproximativ 4.000 de angajaţi. Odată implementat, în timp record, sistemul de lucru remote şi asigurând continuitate activităţii noastre, am reuşit să atragem proiecte suplimentare mai ales de la clienţii existenţi care au fost foarte expusi în zona Asia", a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.

Un alt aspect important ce a dus la avansul business-ului într-un an dificil precum 2020 a fost asigurarea, încă de la începutul pandemiei, a unei foarte bune comunicări atât în rândul angajaţilor, cât şi în piaţă, consolidând şi crescând şi mai mult încredere în brand şi companie.

"Am comunicat constant faptul că activitatea CGS nu va fi perturbată de situaţia specială în care ne aflăm, că vom continua recrutările şi că avem nevoie de resurse umane. Acest lucru a creat încredere în rândul angajaţilor CGS pentru a face constant recomandări pentru noile poziţii deschise. De asemenea, timpul record în care am mutat în sistem de muncă de acasă aproape întreaga echipă a făcut ca CGS România să fie un exemplu pozitiv în piaţa locală şi internaţională de outsourcing şi să se poziţioneze drept un partener de încredere", a subliniat reprezentantul companiei.

Potrivit afirmaţiilor sale, CGS România a câştigat proiecte noi în zona de suport pentru activităţi financiare, mare parte din aceste volume provenind din Filipine, una dintre ţările cele mai afectate de pandemie pe segmentul outsourcing deoarece angajaţii nu au putut migra în work from home din cauza limitărilor la conexiunea de Internet. Totodată, compania a câştigat proiecte noi în zona de telecomunicaţii, iar noile volume au dus la angajarea a 400 de noi colegi în 2020.

Anul trecut, structura clienţilor CGS România la nivel geografic a rămas neschimbată comparativ cu 2019. Astfel, majoritatea proiectelor provin de la companii din America de Nord, cu o creştere constantă. Cu toate acestea, strategia companiei pentru perioada următoare este şi atragerea de noi clienţi mai ales din Europa deoarece, la nivelul echipei locale, există resurse umane valoroase care vorbesc o multitudine de limbi europene, pe lângă engleză. Mai mult de atât, CGS are capacitatea de a atrage noi angajaţi vorbitori de limbi străine, subliniază sursa citată.

Odată cu izbucnirea pandemiei de Covid-19, anul 2020 a reprezentat o provocare pentru companie. Dincolo de migrarea în work from home, comunicarea cu angajaţii a fost unul dintre aspectele ce a necesitat atenţie sporită.

"Este foarte greu să comunici la distanţă şi, mai ales, să ai controlul a ceea ce fac angajaţii în contextul în care, de multe ori, aceştia lucrează cu date sensibile. Astfel, am achiziţionat camere de luat vederi pentru toti şi am implementat sisteme de comunicare video. O altă provocare a fost în zona de training unde experienţa primelor luni de pandemie ne-a dovedit că şcolarizările organizate la distanţă nu sunt la fel de eficiente precum cele faţă în faţă. În consecinţă, am fost nevoiţi să ne repliem şi, din toamna anului trecut am decis ca toţi noii angajaţi să participe la training-urile de introducere în sediile noastre, respectând toate măsurile de siguranţă şi distanţare socială", a subliniat Vladimir Sterescu.

2020 a însemnat, pentru CGS România, şi investiţii majore generate în special de situaţia socio-sanitară. Astfel, costurile pandemiei pentru companie au ajuns, până acum la cca. 420.000 de euro, suma fiind alocată într-un timp foarte scurt.

"Investiţiile necesare generate de pandemie au fost direcţionate mai ales în zona IT, acces, securitate şi monitorizarea angajaţilor. Cel mai important aspect este faptul că am fost nevoiţi să alocăm aceste sume într-un timp scurt deoarece am reacţionat rapid pentru a asigura continuitatea business-ului", a mai declarat managerul companiei.

În ceea ce priveşte estimările pentru acest an, Vladimir Sterescu mizează pe menţinerea trend-ului de creştere a cifrei de afaceri. Doar în primul trimestru din 2021, CGS România a adăugat cca. 230 de persoane echipei prin deschiderea de poziţii noi, aceasta fiind cea mai mare creştere din ultimii ani raportată în perioada ianuarie - martie. De asemenea, compania a adus în portofoliu, în această perioadă, clienţi noi din zona de e-trading şi telefonie mobilă. Creşterea business-ului şi în acest an va duce, desigur, şi la recrutare constantă. Astfel, cu siguranţă până la final de an CGS va ajunge la câteva sute de noi angajaţi adăugaţi echipei, se mai arată în comunicat.

"Focusul în acest an va fi pus pe creşterea nivelului de pregătire a consultanţilor. Piaţa nu îşi mai doreşte un consultant specializat pe un anumit tip de activitate, ci unul capabil să rezolve multiple activităţi, astfel încât clientul să fie deservit într-un singur punct de contact, indiferent de complexitatea problemei. În consecinţă, angajatul trebuie să fie capabil fie să rezolve el task-ul respectiv, fie să îşi asume gestionarea acestuia prin asigurarea interfeţei cu ceilalţi colegi. Este un model de business uşor mai scump, deoarece necesită personal mult mai bine pregătit, cu un nivel superior de educaţie, iar investiţiile în training-uri vor fi net mai mari. Cu toate acestea, suntem încrezători că vom fi deschizători de drumuri în acest context de business", a declarat reprezentantul CGS România.

Referitor la sistemul de lucru ce va fi abordat în acest an, Vladimir Sterescu mizează pe unul hibrid, pentru ca, odată cu reîntoarcerea la normal, angajaţii să revină la birou.

"Vom fi nevoiţi, probabil întregul an, să lucrăm într-un model hibrid, deşi personal nu pledez pentru el deoarece acest sistem poate funcţiona în alt tip de companie, dar la nivelul industriei noastre este foarte greu. Într-o companie precum CGS trebuiesc create echipe, formaţi oameni aflaţi la început de carieră, iar interacţiunea interumană este foarte importantă", a încheiat Country Manager-ul CGS România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
CCIB - Emitere de certificate forta majora
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro