China şi Rusia sunt liderii noii ere a energiei nucleare şi vor domina piaţa reactoarelor modulare

Energia nucleară a revenit în forţă în ultimul deceniu, în special pe fondul dezvoltării reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR), iar China şi Rusia au preluat iniţiativa în extinderea capacităţilor interne şi a exporturilor către pieţele emergente, conform unei analize recente din Foreign Affairs.

Autoarea Juzel Lloyd, cercetător în cadrul Lawrence Berkeley National Laboratory, subliniază că "Rusia este acum lider mondial în construcţia de centrale nucleare", în condiţiile în care "corporaţia de stat pentru energie nucleară, Rosatom, construieşte şase noi reactoare interne şi contribuie la construirea a 19 reactoare în şase ţări străine".

Pe de altă parte, China a încheiat contracte pentru construirea a nouă reactoare în patru ţări, pe fondul unei creşteri accelerate a industriei nucleare naţionale.

În prezent, ambele puteri nucleare îşi concentrează atenţia mai ales către reactoarele modulare, care au costuri mai reduse, pot fi instalate mai rapid şi oferă şansa electrificării pe scară largă în economiile emergente.

Conform datelor prezentate de New Nuclear Watch Institute (NNWI) din Londra, până la sfârşitul anului trecut doar Rusia şi China aveau reactoare modulare mici instalate, din 2020, respectiv 2021, iar "dacă actualele tendinţe persistă, pe fondul fragmentării geopolitice şi de reglementare, modelele SMR dezvoltate de Rusia şi China vor ocupa o poziţie dominantă".

NNWI estimează că piaţa reactoarelor SMR poate fi dominată cel puţin până în 2050 de modelul RITM-200, care poate fi instalat în centrale plutitoare, terestre sau pe spărgătoarele de gheaţă. Reactorul funcţionează cu U-235 îmbunătăţit până la 20%, are o putere de 55 MWe şi un ciclu de reîncărcare de 10 ani în centralele plutitoare şi de 6 ani în cele terestre.

Foreign Affairs subliniază că "nevoia de noi surse de energie accesibile creşte pe măsură ce lumea se electrifică rapid", iar ritmul anual de creştere pe termen mediu va fi de circa 4%. Cea mai mare parte a creşterii, circa 85%, se va înregistra în ţările în curs de dezvoltare.

Influenta revistă americană, editată de Council on Foreign Relations, mai arată că "dintre marile puteri, China şi Rusia au fost de departe cele mai proactive în recunoaşterea acestei nevoi şi în răspunsul la aceasta, prin exporturi de energie nucleară", care "ar putea să transforme peisajul energetic global şi să schimbe echilibrul puterii geopolitice", în condiţiile în care "China şi Rusia îşi valorifică deja investiţiile în energie nucleară în străinătate pentru a-şi consolida influenţa economică şi politică asupra ţărilor care le cumpără tehnologia".

Peisajul radical schimbat al energiei nucleare faţă de situaţia din anii "70, când Statele Unite dominau dezvoltarea tehnologiei nucleare, poate fi explicată prin opoziţia publică, creşterea costurilor şi a barierelor de reglementare.

Autoarea consideră că SUA poate reveni în topul global al dezvoltării tehnologiilor nucleare pentru "a împiedica regimurile autoritare să controleze viitoarea piaţă a energiei nucleare", însă acest lucru este posibil doar prin actualizarea cadrului de reglementare care guvernează acordarea licenţelor pentru reactoare şi să redirecţioneze investiţiile federale către propria industrie SMR.

Este nevoie, de asemenea, şi de o coordonare cu "aliaţii democratici din Europa şi Asia pentru a diversifica piaţa avansată a energiei nucleare", deoarece "numai un efort de colaborare - în mod ideal, sub forma unei organizaţii multilaterale în domeniul energiei nucleare - poate oferi economiilor emergente pachete de finanţare competitive care să rivalizeze cu cele oferite de China şi Rusia".

Alternativa pare foarte sumbră. "Dacă ţările occidentale nu îşi regândesc urgent strategiile internaţionale privind energia nucleară, este foarte posibil ca regimurile autocratice să folosească energia nucleară pentru a dirija traiectoria economiei şi a politicii mondiale înainte ca democraţiile să realizeze că este prea târziu pentru a recupera decalajul", se mai accentuează în Foreign Affairs.

Piaţa este dominată în prezent de companiile de stat China National Nuclear Corporation din Beijing şi Rosatom din Moscova, care dispun de avantaje foarte mari, cum este "lanţul de aprovizionare care integrează producţia, construcţia şi alimentarea cu combustibil" sau "existenţa unor procese decizionale şi de operaţiuni optimizate".

În aceste condiţii, "China şi Rusia pot construi reactoare rapid şi la costuri relativ scăzute", cu ajutorul unei forţe de muncă înalt calificate.

Moscova şi Beijingul au ajuns în acest stadiu deoarece "au ridicat energia nucleară la rang de prioritate naţională" şi "ambele naţiuni au eficientizat procesele de acordare a licenţelor pentru construirea reactoarelor, fără a compromite siguranţa".

Un aspect deosebit de important, atât pentru extinderea internă a reţelei de reactoare nucleare, cât şi pentru intrarea pe pieţele din economiile emergente, îl reprezintă condiţiile de finanţare.

În China sunt estimate investiţii de circa 1,3 trilioane de dolari până în 2050, care sunt susţinute cu împrumuturi de stat la dobânzi foarte scăzute, de circa 1,4%, în timp ce Rusia a alocat peste 26 de miliarde de dolari pentru proiecte nucleare interne şi oferă pachete de finanţare a exporturilor în valoare de mai multe miliarde de dolari.

În ciuda reticenţei analiştilor cu privire la fezabilitatea programelor de instalare pe scară largă a reactoarelor modulare mici, Rusia şi China consideră că acestea vor transforma piaţa energiei, în special pe fondul creşterii accelerate a cererii prognozată pentru anii următori.

Foreign Affairs scrie că Rusia îşi propune să acapareze 20% din piaţa mondială a SMR, în timp ce China doreşte să exporte 30 de reactoare către partenerii din Iniţiativa Belt and Road. După cum subliniază autoarea, valoarea strategică a energiei nucleare va creşte, deoarece oferă o densitate a puterii mult mai mare decât alte surse. Astfel, o singură pastilă de oxid de uraniu de 10 de grame utilizată în reactoarele LWR (Large Light Water Reactors) produce la fel de multă energie ca 1,3 tone de cărbune, circa 950 litri de petrol sau 963 mc de gaze naturale. Modelele noi de reactoare oferă randamente mult mai mari.

Gama completă a serviciilor oferite de Rusia şi China, de la asigurarea aprovizionării cu uraniu, întreţinerea centralelor, preluarea combustibilului utilizat, până la condiţiile avantajoase de finanţare transformă energia nucleară într-o opţiune mult mai accesibilă pentru ţările în curs de dezvoltare, după cum mai scrie Foreign Affairs, care apoi avertizează că "aceste acorduri riscă, de asemenea, să creeze o dependenţă pe termen lung, asigurând că ţările cumpărătoare rămân îndatorate faţă de China şi Rusia şi se bazează pe expertiza lor operaţională timp de decenii".

Spectrul dependenţei pe o perioadă lungă ar putea să nu fie suficient pentru a reduce cererea pentru reactoare SMR din China şi Rusia, deoarece "economiile emergente, dar şi ţările dezvoltate care doresc să genereze mai multă energie nucleară, au puţine alternative convingătoare la energia nucleară chineză şi rusească".

Juzel Lloyd aminteşte că o companie americană, NuScale Power, a semnat acorduri de instalare a reactoarelor modulare în Ghana şi România, dar proiectele sunt încă în faza de planificare, în timp ce Westinghouse ajută Polonia să îşi construiască prima centrală nucleară.

Pentru rectificarea acestui dezechilibru masiv dintre China, Rusia şi restul competitorilor de pe piaţa globală a energiei atomice, Foreign Affairs subliniază necesitatea eliminării ineficienţelor de reglementare şi oferă exemplul Comisiei de Reglementare Nucleară din SUA, care are nevoie de cinci ani sau mai mult pentru aprobarea unui proiect de reactor. În plus, autorităţile americane încă menţin legile care ridică bariere în calea clienţilor externi, în special la nivelul respectării stricte a cerinţelor de neproliferare. Mai mult, "Washingtonul solicită adesea angajamente suplimentare, cum ar fi obligarea partenerilor să renunţe la îmbogăţirea propriului uraniu sau la reprocesarea combustibilului uzat, ceea ce poate face tehnologia americană mai puţin atractivă pentru potenţialii cumpărători".

Revista editată de CFR mai subliniază că Statele Unite nu este singura ţară occidentală care rămâne în urmă în cursa tehnologiilor nucleare, iar unul dintre motivele principale îl reprezintă condiţiile de finanţare.

În timp ce OECD obligă statele membre să impună rate ale dobânzii mai mari şi durate de rambursare mai lungi pentru proiectele nucleare decât o fac China şi Rusia, majoritatea instituţiilor multilaterale de finanţare a dezvoltării, cum ar fi Banca Mondială, refuză să ajute la finanţarea construcţiei de centrale nucleare.

Cu alte cuvinte, ţările în curs de dezvoltare sunt obligate să apeleze la programele nucleare din Rusia şi China pentru asigurarea energiei necesare creşterii economice.

În plus, autorităţile occidentale dau dovadă de o miopie de neînţeles în ceea ce priveşte dezvoltarea energiei nucleare în economiile emergente, deoarece "cursa pentru furnizarea de energie nucleară avansată nu este doar o competiţie tehnologică simbolică, ci este o luptă geopolitică pentru influenţă şi competitivitate economică într-o lume în rapidă electrificare", după cum mai scrie Foreign Affairs.

În aceste condiţii, China şi Rusia par să se desprindă în câştigători detaşaţi în noua eră a energiei nucleare civile, indiferent de categoria reactoarelor, iar dominaţia lor se poate întinde pe multe decenii.