VIDEO BURSA are privilegiul unui poet în redacţie - Dan Nicolaie şi-a lansat volumul de versuri "13 de mai multe ori"

Pasionat de târguri de carte şi iubitor al lansărilor de volume, în special de poezii, colegul nostru Dan Nicolaie a aşternut pe hârtie câteva dintre poeziile pe care le-a scris de-a lungul vieţii, dând naştere, astfel, volumului „13 de mai multe ori”, o apariţie firească şi binevenită pentru cei care îi cunosc sensibilitatea şi talentul.

Cartea de poezie a fost lansată joi seara - o zi de noiembrie însemnată în calendar cu data de 13 -, într-o locaţie intimă şi elegantă din centrul Bucureştiului, unde versurile recitate cald şi autentic de autor, care a dat viaţă fiecărei strofe, s-au împletit armonios cu muzica Mădălinei Sima, cântată la violă.

Coperţile elegante şi ilustraţiile inspirate poartă semnatura fiicei autorului - Iulia-Maria Nicolaie -, iar mesajul care se citeşte printre cele mai multe dintre versurile lui Dan este inscripţionat pe copertă: ”Norocos în ghinion şi ghinionist în noroc” - un motto care pare să-i concentreze esenţa poetică: lucid, tandru şi autoironic.

„Sunt o fiinţă medicală, diagnosticată poetic: hipersensibil la trecerea timpului, alergic la uitare, dependent de absenţe”, se descrie Dan în declaraţia de intenţie din debutul cărţii:

„Uneori, mi se pare că organele vorbesc între ele în limbi moarte.

Nu înţeleg, dar simt.

Ficatul îmi scrie scrisori cu cerneală de amărăciune, plămânii - versuri scurte, cu aer puţin.

Într-o zi mi s-a urcat un gând la cap şi-a refuzat să mai coboare.

De-atunci port o uşoară ameţeală poetică.

La un moment dat mi-a intrat o tristeţe în sânge, abia au depistat-o la analize. A zis doctorul că poate fi o reacţie la realitate sau doar o formă rară de empatie cronică.

Când mă mănâncă sufletul, mă scarpin cu poezii, dar nu se vindecă.

Am încercat să mă tratez cu linişte.

Am pus o compresă de tăcere peste inimă, dar bătăile au început să sune ca un ceas care dă timpul înapoi într-un ritm greu de anticipat.

Din când în când aud paşi în stomac.

Nu-i foame, e doar un sentiment care a plecat şi n-a închis uşa”.

Declaraţia de intenţie a autorului dezvăluie o voce poetică distinctă, recognoscibilă prin sinceritate şi imagini memorabile. Dealtfel, poezia semnată Dan-Octavian Nicolaie, profundă şi sensibilă, este bogată în semnificaţii subtile, încărcată de nuanţe fine şi mesaj autentic, provocând lectura, şi de aceea ea trebuie citită, dar mai ales recitită:

„Uneori răsar, alteori apun.

Din când în când fluier apăsat,

În bisericile în care nu am intrat.

Unde intru, răsar, apun, sunt rău şi bun.

Deloc complicat, doar greu de uitat!

Nici înger imaculat, nici plin de păcat”.

(„Răsar, apun”)

Dan Nicolaie caracterizează poezia ca fiind ceva foarte intim, „întotdeauna la graniţa dintre sublim şi penibil”, apreciind că "poezia este o chestiune pe care o simţi, de moment, iar cea mai bună poezie este cea pe care o citeşti tu când ai nevoie de ea”.

Versurile lui Dan emană melancolie, iubire, tristeţe, nostalgie, dezamăgire, dor..., iar în umbra lor poţi zări permanent familia, prietenii, cunoscuţii; recitându-le poţi simţi trecerea timpului, decăderea lumii, întrebări fără răspuns...

Cu umor şi fină ironie, ce traversează întregul volum, Dan a explicat, în ocazia lansării, cum a ales titlul volumului de poezii: „De ce «13 de mai multe ori?» Am văzut că sunt foarte la modă matematicienii şi am zis să apelez şi eu la matematica din liceu; am făcut un calcul simplu - mi-am luat vârsta, am împărţit-o la ceva şi mi-a dat 13... 13 de mai multe ori. Am trăit patru copilării, dacă mai trăiesc două este suficient pentru toată lumea, dacă mai trăiesc una, se va bucura statul pentru că nu va mai fi nevoie să-mi plătească pensie”.

În realitate, cel mai probabil Dan va reuşi să se mai bucure de încă patru copilării, pentru că, aşa cum se declară în versurile sale, este o persoană pe cât de sensibilă, pe atât de rezistentă:

„M-am născut sub semnul toamnei reci,

Cu o frunză moartă-n palma stângă,

Aruncat în vremuri triste, seci

Plămădite anume să te frângă.

Am venit pe lume să rezist,

La succes, ispită şi durere.

M-am hrănit cu vise, să exist,

Sub un cer de lacrimi şi tăcere”.

(„Sub semn”)

Exact cum se întâmplă când lecturezi prima carte lansată de Dan - „Lunile unor Ani” -, acum un an pe vremea aceasta, şi când citeşti versurile sale starea ţi se schimbă de la zâmbet la tristeţe, de la speranţă la dezamăgire... Astfel, Dan ne oferă, cu fiecare rând sau vers, o parte din el, iar această generozitate literară transformă lectura într-o întâlnire autentică şi emoţionantă cu autorul, cu noi, cu copilăria, cu lumea, cu viaţa...

Dacă ar fi să spun care dintre poeziile cuprinse între coperţile volumului „13 de mai multe ori” m-au impresionat cel mai tare, ar fi foarte greu să aleg, dar ştiu sigur că mi-a rămas în inimă cea intitulată „Al vostru, eu”.