Christian Tour organizează două zboruri pentru repatrierea a 369 de turisti români blocaţi în Emiratele Arabe Unite

S.B.
Companii / 8 martie, 21:39

Christian Tour organizează două zboruri pentru repatrierea a 369 de turisti români blocaţi în Emiratele Arabe Unite

Turoperatorul Christian Tour a organizat sâmbătă, 7 martie, două zboruri speciale pentru revenirea în România a 369 de români blocaţi în Emiratele Arabe Unite, care nu au reuşit să se întoarcă în ţară din cauza conflictului izbucnit în Orientul Mijlociu ce a dus la perturbări ale traficului aerian, inclusiv închiderea spaţiului aerian în regiune, potrivit unui comunicat al companiei, remis astăzi redacţiei.

Conform sursei citate, cele două aeronave, cu o capacitate de 180, respectiv 189 de locuri, având la bord 369 pasageri, au decolat din Fujairah (EAU) şi vor ajunge la Bucureşti, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, după ora 23:30, după o escală tehnică în Hurghada (Egipt). Este vorba despre turiştii care ar fi trebuit să revină în ţară din Abu Dhabi pe 28 februarie, respectiv din Dubai în data de 3 martie.

În tot acest interval, echipele Christian Tour au lucrat împreună cu partenerii locali, cu operatorii aerieni şi cu reprezentanţii aeroportuari pentru a găsi cea mai sigură soluţie de transport pentru turiştii români.

În cursul zilei de sâmbătă, pasagerii programaţi să fie repatriaţi au fost transferaţi de la unităţile de cazare unde au fost găzduiţi în această perioadă spre Fujairah, pentru a fi îmbarcaţi. Toate cheltuielile aferente acestor zboruri sunt suportate integral de Christian Tour.

„Cea mai importantă responsabilitate a noastră este siguranţa turiştilor, iar de la izbucnirea conflictului în regiune, am fost permanent în legătură cu turiştii noştri, i-am rerutat acolo unde a fost posibil, ne-am ocupat de cazări şi acum am reuşit să organizăm aceste zboruri speciale pentru a-i aduce în siguranţă acasă. Toate costurile repatrierii au fost asumate de Christian Tour. Astfel de momente arată cel mai clar diferenţa dintre o vacanţă cumpărată de oriunde şi una organizată de un turoperator cu experienţă, de aceea e important ca oamenii să aleagă vacanţe cu agenţii de turism solide, cu echipe care pot interveni atunci când apar situaţii neprevăzute”, a declarat Cristian Pandel, CEO si fondator Christian Tour.

Opinia Cititorului ( 5 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. ...

    N-am folosit deloc pina acum serviciile lor, dar par o firma condusa de oameni decentzi. Sunt bucuros ca Animawings a bagat cursa Cluj-Atena, o voi folosi din toamna. Sper pretzuri decente.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Dupa ce guvernul Romaniei, condus de BOLOJAN, a abandonat cetatenii tari prin tarile din golf, iata cum o agentie de turism demonstreaza ca este mai atasata de cetatenii tari pe care ii repatriaza si nu ii paraseste . (...) USRiste in frunte cu BOLOJAN, au demonstrat ca Romania , este codusa de niste HIENE carora nu le pasa de romani. Dupa ce i-au nenorocit pe romani din tara prin taxe si impozite impovaratoare, dupa ce iau lasat pe romani fara apa, dupa ce au dat tara pe mana samsarilor din energie, au scumpit carburanti pentru a ingrosa veniturile la guvern, (...) , au vandut austriecilor, petrolul si gazele pe doi lei (...),HIENELE, au aratat ca Romania, este un satat ESUAT, acum, doresc sa le dea romanilor lovitura de gratie prin tr-un buget care ii va saraci si mai mult, se pregatesc sa mai puna inca o povara grea pe umeri romanilor prin programul SAFE, prin care ii vor imbogati si mai tare pe STAPANII lor in timp ce romanii vor plati. Romania si Romani, mai au inca o sperantaa ca acesti TRADATORI-IMPOSTORI vor fi DEMISI din fruntea Tari de catre PSD. Daca PSD, nu o sa iasa de la Guvernare punand capat Distrugerea Tari si UMILIREA Romanilor, inseamna ca PSD, este mai TOXIC decat (...) USR in frunte cu seful lor BOLOJAN.!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Agențiile de turism trebuie să și aducă turiștii acs nu guvernul ,agențiile sunt responsabile de siguranța turiștilor…erau în vacanță ,nu în interes de serviciu…

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0979
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4111
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6621
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8820
Gram de aur (XAU)Gram de aur721.9548

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb