Compania de lactate Tnuva doreşte listarea la bursă

F.A.
Companii / 15 iulie 2013

Producătorul israelian Tnuva Food Industries ia în considerare o ofertă publică de listare la bursa de la Tel Aviv, care ar evalua compania la 8 miliarde de şekeli (2,2 miliarde de dolari).

Compania s-a întâlnit cu mai multe bănci de investiţii şi urmăreşte listarea la Tel Aviv în primul trimestru al anului viitor, conform Bloomberg.

Purtătorul de cuvânt al Tnuva a declarat: "Acţionarii companiei analizează diverse variante pentru îmbunătăţirea situaţiei companiei şi a structurii de capital, una dintre acestea fiind listarea".

Tnuva România, parte a grupului israelian Tnuva, a introdus anul trecut, pe 6 ianuarie, cererea de faliment, la Tribunalul Ilfov. Surse internaţionale anunţau, în noiembrie 2011, că Tnuva se apropie de retragerea de pe piaţa din ţara noastră din cauza pierderilor "masive" şi că operaţiunile vor fi închise dacă nu se va găsi un cumpărător.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb