Companii

4 iulie 2016
DHL Express Europe a realizat investiţii majore de peste 600 de milioane de euro

DE LA ÎNCEPUTUL ANULUIDHL Express Europe a realizat investiţii majore de peste 600 de milioane de euro

A consemnat ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Companii / 4 iulie 2016

Reporter: Deutsche Post DHL Group (DPDHL) a anunţat, pentru primele trei luni din 2016, o creştere importantă a profitabilităţii, acesta fiind cel mai bun prim trimestru din istoria companiei. Care au fost cele mai importante măsuri luate de companie pentru obţinerea acestor rezultate? Care au fost cele mai grele decizii?

John Pearson: DPDHL a anunţat rezultate bune în primul trimestru, în condiţiile în care măsurile luate anul trecut ne-au dus către succes. După un an de tranziţie, în 2015, în care grupul a acţionat astfel încât să-şi poziţioneze diviziile pentru Strategia 2020, am început să vedem primul impact al măsurilor.

"CNADNR are nevoie de reorganizare şi reprofesionalizarea personalului"

CĂTĂLIN HOMOR:"CNADNR are nevoie de reorganizare şi reprofesionalizarea personalului"

EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 4 iulie 2016

Pentru realizarea proiectelor propuse, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) are nevoie atât de o reorganizare, cât şi de o reprofesionalizare a personalului, astfel încât activitatea acesteia să se bazeze pe principii moderne, de eficienţă, operativitate şi o asumare decizională, consideră domnul Cătălin Homor, directorul general al companiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Amadeus şi Emirates îşi reînnoiesc parteneriatul

Mina IrinaCompanii / 4 iulie 2016

Emirates şi Amadeus reînnoiesc acordul lor de distribuţie pentru a se asigura că planul tarifar şi zborurile companiei aeriene sunt puse la dispoziţia agenţiilor de turism conectate la sistemul Amadeus din întreaga lume, potrivit unui comunicat...

Wizz Air a inaugurat astăzi baza operaţională de la Iaşi

Andrei StanCompanii / 1 iulie 2016

Compania aeriană low-cost Wizz Air a lansat astăzi baza operaţională de la Iaşi, potrivit unui comunicat trimis redacţiei. Compania va aloca, pentru început, o aeronavă Airbus A320 la bază, aceasta urmând să opereze din 1 iulie cinci rute noi...

<< mai multe ştiri >>
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2052
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4455
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6863
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0089
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7496

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale

The bill

CORNEL CODIŢĂ (translated by Cosmin Ghidoveanu)

more articles

targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo