Companiile aeriene au înregistrat o creştere a numărului de zboruri similar celui din 2019
G.U.Companii / 20 iulie 2021
G.U.Companii / 20 iulie 2021
S.B.Companii / 20 iulie 2021
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care OMV Petrom S.A. externalizează unele servicii de intervenţii şi reparaţii la sonde, operaţiuni conexe activităţilor de extracţie şi producţie a petrolului şi gazelor naturale, împreună cu activele şi angajaţii deservenţi, către consorţiul format din Christof MB Well S.R.L., J. Christof E&P Services S.R.L. şi MB Well Services GmbH, Germania (Consorţiul Christof)
S.B.Companii / 20 iulie 2021
Industria de media şi divertisment din România ar urma să crească în acest an cu 8,09% comparativ cu 2020, la o valoare de 2,62 miliarde euro, peste nivelul pre pandemie (2,53 miliarde euro în 2019), conform celei de-a 22-a ediţii a raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2021-2025 (GEMO).
Cristian DogaruZiarul BURSA #Companii / 20 iulie 2021
I.Ghe.Ziarul BURSA #Companii / 20 iulie 2021
Serviciul de transport în comun din zona Bucureşti-Ilfov va fi în continuarea prestat de aceleaşi companii care au administrat această activitate şi până acum, a decis, ieri, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care a aprobat, cu 50 de voturi "pentru" din numărul total de 55 de consilieri, proiectul de delegare a acestui serviciu public iniţiat de primarul general Nicuşor Dan. Valoarea totală a contractului, care se va derula pe următorii zece ani, este de 13.958.165.321 lei, fără TVA.
S.B.Companii / 20 iulie 2021
S.B.Companii / 20 iulie 2021
S.B.Companii / 20 iulie 2021
Ionuţ Paulenco, analist eToroCompanii / 19 iulie 2021
O.D.Ziarul BURSA #Companii / 19 iulie 2021
G.BCompanii / 18 iulie 2021
G.BCompanii / 18 iulie 2021
A.V.Ziarul BURSA #Companii / 16 iulie 2021
• "Ar trebui un reset al informatizării în ţara noastră"
G.BCompanii / 16 iulie 2021
G.BCompanii / 16 iulie 2021
A consemnat Ana FeleaZiarul BURSA #Companii / 16 iulie 2021
Reporter: De unde ideea unirii Buzăului cu o altă localitate?
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 16 iulie 2021
Pentru transformările digitale avem nevoie de un parteneriat public-privat, este de părere Bogdan Florea, Membru în Consiliul Director al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).
A.I.Ziarul BURSA #Companii / 16 iulie 2021
Fintech-urile vor ajuta şi, într-o anumită măsură, vor fi o provocare pentru bănci, dar nu înlocui modelul financiar de bază al lumii, crede Reza Jalili, fondator Vaiu Global.
V.R.Ziarul BURSA #Companii / 16 iulie 2021
• "Dacă Estonia are acum 99% dintre servicii digitale, noi să ne propunem să avem, în cinci ani, 50% din servicii digitalizate"
A.I.Ziarul BURSA #Companii / 16 iulie 2021
• "Derulăm un proiect pilot care să ofere populaţiei judeţului Cluj un sistem de tip ghişeu unic, pentru obţinerea avizelor în construcţii"
V.R.Ziarul BURSA #Companii / 16 iulie 2021
• "Interoperabilitatea, un subiect pe care nu s-a făcut mai nimic"
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 16 iulie 2021
• Preda: "Există fonduri de investiţii care doresc să investească în dezvoltarea infrastructurilor de date de la noi"
G.BCompanii / 15 iulie 2021
G.BCompanii / 15 iulie 2021
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 15 iulie 2021
• (Interviu cu arhitectul Marius Călin, Principal la X Architecture & Engineering)
Cătălin Avramescu
Andrei Iacomi
Cristian Pîrvulescu
O.D.
Dan Nicolaie
George Marinescu
![]() | 5.0634 |
![]() | 4.2848 |
![]() | 5.4177 |
![]() | 5.8462 |
![]() | 509.4008 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 2 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 2 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 29 august
Piaţa de Capital /A.I. - 29 august
By Andre Cappon
Andrei Iacomi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Ioan Mirăuţă (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
DAN NICOLAIE (Translated by Cosmin Ghidoveanu
CĂLIN RECHEA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)