Cosmopolis, complex rezidenţial din România, a înregistrat în 2025 vânzarea a 570 de unităţi rezidenţiale, echivalentul a aproximativ 50 de milioane de euro, consolidându-şi poziţia de lider pe piaţa rezidenţială din zona periurbană a Capitalei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Raportat la judeţul Ilfov, vânzările Cosmopolis reprezintă aproape 50% din cumulul tranzacţiilor raportate de ANCPI pentru acest judeţ, unde Buftea a consemnat 219 vânzări, iar Popeşti-Leordeni 1.051 de vânzări, în aceeaşi perioadă, conform comunicatului.
„Experienţa vastă pe care am dobândit-o în cei peste 18 ani în care am dezvoltat Cosmopolis ne-a ajutat să înţelegem mai bine cum evoluează nevoile cumpărătorilor şi să dezvoltăm produse adaptate acestora, astfel încât să nu resimţim scăderile tradiţionale din piaţă. Observăm că tot mai mulţi clienţi se orientează către locuinţe din apropierea Bucureştiului, pentru a beneficia de acces rapid la oportunităţile profesionale din oraş, dar şi de liniştea, siguranţa şi organizarea unui cartier privat, cu infrastructură proprie, potrivit pentru viaţa de familie şi la un preţ accesibil. Acest trend este impulsionat şi de modificările legislative şi fiscale, care i-au făcut să devină foarte selectivi cu investiţiile lor. Cosmopolis răspunde acestor aşteptări, iar prin extinderea cartierului cu noul proiect Evolia, ne adresăm unei categorii şi mai vaste de nevoi şi preferinţe, inclusiv în zona premium. În plus, la începutul anului 2026 urmează să se deschidă şi accesul direct la Autostrada A3, care va simplifica deplasările către Nordul Bucureştiului şi către destinaţiile preferate de weekend, crescând atractivitatea zonei”, declară Gabriel Voicu, Sales & Marketing Director - Cosmopolis.
În cei 18 ani de dezvoltare constantă, Cosmopolis a devenit reper în urbanismul integrat din România, oferind un portofoliu divers, de la studiouri şi garsoniere, la penthouse-uri şi vile premium. Infrastructura include campusul Mark Twain International School, centrul medical Affidea, piscina semiolimpică World Class, peste 60 de piscine exterioare, plajă privată, terenuri de sport, parcuri şi locuri de joacă, un shuttle dedicat către Pipera, precum şi peste 70 de magazine în Cosmopolis Plaza. În plus, întreaga comunitate este conectată printr-un sistem digital integrat, aplicaţia MyCosmopolis, prin care locuitorii complexului pot să gestioneze rapid şi eficient accesul în complex, plăţile către administraţie, transportul public, lucrările de mentenanţă şi noutăţile din ansamblu, printr-un demers în premieră de digitalizare a relaţiei dintre locuitori şi administraţie, potrivit comunicatului.
Noul proiect, Evolia, dezvoltat pe terenul adiacent cartierului Cosmopolis, cu o investiţie estimată la peste 200 de milioane de euro. Proiectul introduce în portofoliu opţiuni cu un standard ridicat de calitate, datorită materialelor folosite şi dezvoltării integrate, concentrată pe spaţii verzi şi facilităţi de recreere, pe lângă cele deja existente în complex. Prima fază este deja contractată în proporţie de peste 60% şi va fi livrată în această vară, adaugă comunicatul.



















































Opinia Cititorului