Criteriile pentru procesul de regionalizare, dezbătute în CONREG

F.A.
Companii / 12 iulie 2013

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a prezentat, ieri şi azi, criteriile propuse în analizele realizate pentru procesul de regionalizare-descentralizare de grupul academic al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), în cadrul dezbaterilor organizate la Sibiu şi în staţiunea Băile Balvanyos, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

"Sistemul regional pe care îl propunem este cel multipolar, cu mai mulţi poli de dezvoltare într-o regiune. Altfel, localităţile bogate devin şi mai bogate, iar localităţile sărace încep să se depopuleze şi îşi reduc şi mai mult şansa la dezvoltare", a declarat ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Dezbaterile s-au axat pe modul în care desemnarea viitoarelor regiuni şi a atribuţiilor care le vor fi transferate vor influenţa funcţionarea sistemului administrativ din ţara noastră.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb