Cu cât ar putea scădea preţul gazelor naturale după începerea exploatării gazelor din Marea Neagră preţul la gaze

E plauzibil ca, după începutul producţiei în proiectul Neptun Deep (începând cu 2027), să apară o presiune descendentă asupra preţului gazului în România - mai ales pe partea de costuri şi ofertă internă. Totuşi, nu este garantat că preţul consumatorului final (gospodărie) va scădea- depinde de foarte mulţi factori (cerere, reglementare, infrastructură, taxare, preţuri de import).

O estimare care ia în considerare că cererea şi/sau oferta nu explodează datorită altor motive, ar putea aduce o reducere moderată a preţurilor engross cu 5-20% faţă de nivelul din prezent, pe termen mediu (2027-2028).

Există mai mulţi factori care pot determina ca exploatarea gazelor naturale offshore în zona Marea Neagră, în special prin proiectul Neptun Deep (România), ar putea avea un impact asupra preţului gazelor după anul 2027 - dar şi multe incertitudini care fac dificilă o predicţie clară.

De ce ar putea scădea preţul gazelor în România:

1. Creştere semnificativă a producţiei de gaze în România:

- se preconizează că Neptun Deep va începe producţia în 2027 şi va adăuga circa 8 mld mc/an;

- producţia internă de gaze ar putea aproape să se dubleze până în anul 2030 în România, pe fondul unei cereri interne de gaze care va rămâne în jurul valorii de 10-11 mld mc/an;

- o ofertă mai mare de gaz intern poate, în teorie, să reducă dependenţa de importuri (care deseori sunt mai costisitoare) şi astfel să influenţeze în jos preţurile pe piaţa internă.

2. Conectivitate şi infrastructură bună:

- România şi a extins reţelele de gaz pentru a prelua volumul offshore de gaz

- o piaţă mai integrată (cu export, concurenţă, posibil mai multe surse) reduce costurile logistice şi de tranzacţie, ceea ce poate contribui la preţuri mai competitive.

De ce nu e garantat că preţul gazelor va scădea?

1. Cererea internă şi externă

- dacă cererea internă în România creşte (de exemplu prin noi centrale pe gaz, înlocuirea cărbunelui cu gaz în centralele existente), atunci o parte din producţie va fi absorbită intern, iar impactul asupra preţului poate fi mai mic. Dacă toate centralele pe gaze vor fi puse în funcţiune se estimează o creştere a consumului de cca 25% până în 2030.

- dacă exporturile devin importante, preţurile de referinţă pentru export pot seta nivelul intern - dacă exportul primeşte preţul mai mare, internul poate rămâne la nivelurile impuse/fixate sau concurenţiale.

2. Politică fiscală şi reglementare

- taxele, redevenţele, legislaţia offshore şi modul în care este reglementată piaţa gazelor poate influenţa costul final al gazului.

- dacă statul continuă să impună alte taxe sau taxe mai mari pe gazul offshore, costul pentru producător creşte, ceea ce poate menţine preţul mai sus.

3. Piaţa globală / geopolitică

- preţurile gazului sunt influenţate de factori internaţionali: aprovizionare, preţul gazului natural lichefiat (LNG), politica energetică a UE, etc. Chiar dacă costul local cu gazele este mic, dacă preţul de import este sus sau concurenţa redusă, preţul intern poate să nu scadă.

4. Impactul asupra consumatorului final

- chiar dacă preţul en-gross scade, nu e automat ca preţul consumatorului final să scadă în mărime - reglementări, taxe, tarife de transport şi distribuţie, pot reduce impactul.

Având în vedere datele disponibile e plauzibil ca, după începutul producţiei în proiectul Neptun Deep (începând cu 2027), să apară o presiune descendentă asupra preţului gazului în România - mai ales pe partea de ofertă internă.

Piaţa gazelor nu funcţionează după logica simplă a abundenţei. Gazul extras din Marea Neagră nu va fi rezervat exclusiv consumatorilor români şi nici nu va fi vândut la un preţ „patriotic”. El va intra într-o piaţă europeană integrată, unde producătorii urmăresc, firesc, cel mai bun preţ disponibil. Dacă Bulgaria, Ungaria sau alte pieţe regionale oferă un preţ mai mare, gazul va merge acolo.

Mai mult, România se pregăteşte să consume mai mult gaz, nu mai puţin. Noile centrale electrice pe gaze construite pentru înlocuirea cărbunelui vor absorbi volume importante din producţia suplimentară. Estimările arată că cererea internă ar putea creşte cu aproximativ 25% până în 2030. Cu alte cuvinte, o bună parte din surplusul promis este deja „vândut” înainte să fie extras.

Există apoi problema pe care politicienii o ignoră constant: preţul gazului reprezintă doar o parte din factura plătită de consumator. Tarifele de transport şi distribuţie cresc, taxele se modifică, iar costurile impuse prin reglementări devin tot mai importante. Chiar dacă gazul ca marfă se ieftineşte, factura finală poate rămâne la acelaşi nivel sau chiar poate creşte.

Modelele economice realizate pentru perioada 2027-2030 indică trei scenarii posibile. În scenariul optimist, preţul angro al gazului ar putea coborî spre 27-32 euro/MWh după intrarea în producţie a Neptun Deep. Preţul final plătit de gospodării ar putea ajunge în jurul valorii de 280 lei/MWh, adică aproximativ cu 10% mai mic decât preţul plafonat pentru populaţie.

Aceasta este realitatea pe care discursul public o evită. Gazele din Marea Neagră nu garantează facturi mult mai mici. Ele oferă României mai multă siguranţă energetică, reduc dependenţa de importuri şi pot genera venituri importante pentru economie şi bugetul României. Dar între avantajul strategic şi beneficiul direct pentru consumator există o distanţă uriaşă.

Adevărata întrebare nu este dacă România va extrage gaze din Marea Neagră. Adevărata întrebare este cine va beneficia de valoarea creată de aceste resurse: consumatorii, economia românească sau doar bugetul statului şi companiile străine.

Dacă statul va continua să trateze energia ca pe o sursă de taxe şi venituri suplimentare, românii ar putea descoperi în 2028 că trăiesc într-o ţară care produce mai mult gaz ca niciodată, dar în care facturile nu sunt cu mult mai mici. Iar atunci promisiunea „gazelor ieftine din Marea Neagră” va intra în aceeaşi categorie cu multe alte promisiuni energetice, bune pentru campanii electorale, dar fără legătură cu realitatea din buzunarul consumatorului.

Dumitru Chisăliţă

Preşedinte AEI