Curtea de Conturi Europeană: Relaţia EPPO-OLAF - veriga slabă în recuperarea banilor UE

Lupta Uniunii Europene împotriva fraudei care afectează bugetul comun este serios slăbită de deficienţe structurale de cooperare şi comunicare între Parchetul European (EPPO) şi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), două instituţii esenţiale ale arhitecturii antifraudă europene care, deşi au mandate juridice clare şi complementare, funcţionează în practică pe trasee paralele, slab conectate şi adesea ineficiente, reiese din raportul de audit publicat ieri seară de Curtea de Conturi Europeană. Documentul citat precizează că schimbul limitat şi fragmentat de informaţii dintre EPPO şi OLAF afectează direct capacitatea Uniunii de a detecta, investiga şi sancţiona fraudele, dar şi de a-şi recupera efectiv banii pierduţi.

Dimensiunea problemei este evidenţiată de cifrele din raport. Între 2022 şi 2024, EPPO şi OLAF au primit aproximativ 27.011 de acuzaţii de fraudă, însă doar o treime dintre acestea au fost considerate suficient de relevante pentru a fi investigate: 40% (5.573 din 14.052 de sesizări) în cazul EPPO şi 26% (3.317 din 12.959 de sesizări) în cazul OLAF. Sistemul actual de raportare, bazat pe obligaţii diferite în funcţie de entitatea care descoperă suspiciunea, generează raportări duble, consum excesiv de resurse şi întârzieri semnificative, fără a garanta că toate acuzaţiile cu potenţial penal ajung să fie evaluate de EPPO. Dimpotrivă, Curtea constată că actualul mecanism nu asigură că toate suspiciunile de fraudă sunt examinate penal, iar procedurile de transfer al cazurilor de la OLAF la EPPO sunt lente, birocratice şi inegale.

Curtea de Conturi Europeană arată că OLAF a considerat că 162 de acuzaţii implicau o presupusă infracţiune şi le-a transferat către EPPO. În medie, OLAF a avut nevoie de 68 de zile pentru a-şi încheia evaluarea cazurilor respective, jumătate dintre ele necesitând mai mult decât durata maximă de două luni stabilită în regulament. În 19 cazuri, a fost nevoie de mai mult de 100 de zile pentru a se evalua existenţa unui comportament infracţional, cea mai lungă evaluare având o durată de aproape nouă luni (256 de zile). De asemenea, OLAF a transmis 143 de rapoarte de infracţiune EPPO. Transmiterea de rapoarte de infracţiune EPPO a prelungit durata procesului cu 17 zile, în medie. Pentru cel mai îndelungat caz, durata a fost prelungită cu 55 de zile.

• 40 de cazuri trimise de OLAF către EPPO nu au ajuns la procurorii europeni

Un punct critic îl reprezintă schimbul de informaţii pe durata investigaţiilor. Deşi OLAF este obligat să sesizeze EPPO atunci când identifică indicii de infracţiune, EPPO transmite către OLAF informaţii extrem de limitate despre investigaţiile penale în curs, despre cazurile sistate sau despre dosarele trimise în instanţă. Această asimetrie reduce drastic posibilitatea ca OLAF să desfăşoare investigaţii administrative complementare care ar putea duce la măsuri rapide de protejare a bugetului UE. În practică, astfel de investigaţii complementare sunt rare, iar potenţialul de acţiune coordonată rămâne nevalorificat.

Raportul de audit arată că 2.314 acuzaţii au fost evaluate de OLAF ca nedispunând de probe suficiente pentru a se iniţia o investigaţie, ceea ce a dus la respingerea cazului. Această evaluare a necesitat, în medie, 57 de zile, deci sub limita maximă de două luni stabilită în regulament. Deşi a evaluat acuzaţiile respective drept cazuri care urmau să fie respinse, OLAF tot a efectuat 62 de verificări prin mecanismul de tip „rezultat pozitiv/negativ” cu EPPO. Pentru 22 de cazuri, EPPO a răspuns că a primit, la rândul său, acuzaţia în cauză. Pentru celelalte 40 de cazuri, de care EPPO nu avea cunoştinţă, OLAF nu a transmis un raport de infracţiune EPPO, deoarece a considerat că nu exista nicio suspiciune de comportament infracţional. Prin urmare, EPPO nu avea vizibilitate asupra acestor acuzaţii. În opinia Curţii de Conturi Europene, diversitatea cerinţelor de raportare a acuzaţiilor de fraudă se traduce într-un sistem complex care nu garantează că toate acuzaţiile ajung la EPPO. Excluzând cele 62 de cazuri pentru care s-a aplicat procedura de tip „rezultat pozitiv/negativ”, OLAF a respins 2.252 de acuzaţii, în conformitate cu cadrul său juridic. Curtea observă că numai EPPO are, în ultimă instanţă, competenţa de a evalua dacă o acuzaţie include sau nu un comportament infracţional. Or, în cazul de faţă, nu este posibil să se stabilească dacă Parchetul European a primit dosarele respective, parţial sau integral, deoarece sistemele de gestionare a cazurilor utilizate de cele două organisme europene nu sunt interconectate, se afirmă în raportul Curţii de Conturi Europene.

Dezechilibrul este accentuat de faptul că organismele UE raportează de aproximativ trei ori mai multe acuzaţii de fraudă către OLAF decât către EPPO, deşi acesta din urmă este singura structură cu competenţă de urmărire penală la nivel european. În plus, există variaţii majore între statele membre în ceea ce priveşte numărul de cazuri semnalate, discrepanţe care nu sunt analizate de Comisia Europeană şi care pot indica probleme sistemice de detectare sau de raportare. Curtea de Conturi subliniază explicit că aceste variaţii ar trebui investigate, pentru a înţelege de ce, în anumite state sau instituţii, nivelul de denunţare a fraudelor este semnificativ mai scăzut.

• Comisia Europeană, urmărire insuficientă a recuperării prejudiciilor

Impactul concret al acestor disfuncţionalităţi este vizibil în recuperarea fondurilor. În urma investigaţiilor derulate în perioada analizată, OLAF a recomandat rambursări către bugetul UE în valoare totală de 615 milioane de euro, însă până la sfârşitul anului 2024 fuseseră efectiv recuperate doar 23 de milioane de euro. În acelaşi interval, EPPO a îngheţat active în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro, iar în 2024 instanţele naţionale au dispus recuperarea a 232 de milioane de euro ca urmare a investigaţiilor penale. Cu toate acestea, Comisia Europeană nu are un mecanism prin care să monitorizeze dacă aceste recuperări au fost puse efectiv în aplicare şi dacă întreaga sumă datorată bugetului UE a fost recuperată, ceea ce lasă un gol major de supraveghere între decizia judiciară şi rezultatul financiar concret.

Gravitatea situaţiei este sintetizată în declaraţia oficială din comunicatul de presă al Curţii de Conturi Europene, care nu lasă loc de interpretări. „O cooperare eficace între toate entităţile implicate în combaterea fraudei, de la anchetatorii de la nivelul UE până la autorităţile poliţieneşti şi judiciare naţionale, este vitală pentru a-i ţine departe pe fraudatori. Revizuirea în curs a arhitecturii antifraudă a UE oferă o ocazie excelentă de a remedia neajunsurile sistemului legate de schimbul de informaţii şi de supraveghere”, susţine Katarína Kaszasova, responsabilă de întocmirea raportului prezentat ieri de Curtea de Conturi.

Pe fondul acestei constatări, Curtea de Conturi Europene formulează recomandări ferme, care conturează implicit eşecul cooperării actuale dintre EPPO şi OLAF. Auditorii cer instituirea unui sistem antifraudă interoperabil, care să centralizeze toate acuzaţiile de fraudă într-un registru unic, să clarifice unde trebuie raportate suspiciunile şi să permită un schimb rapid şi eficient de informaţii între EPPO, OLAF şi Comisie, cu respectarea confidenţialităţii investigaţiilor penale. De asemenea, Curtea solicită ca acuzaţiile de fraudă cu indicii penale identificate de OLAF să fie transmise fără întârzieri nejustificate către EPPO, iar atunci când EPPO consideră că o acuzaţie nu are natură penală, informaţiile esenţiale să fie comunicate organismelor administrative, pentru a permite măsuri de protecţie a bugetului UE.

În paralel, auditorii cer Comisiei Europene să analizeze variaţiile semnificative în nivelurile de fraudă raportată la nivelul UE şi să investigheze cauzele denunţării scăzute în anumite state membre sau instituţii. Nu în ultimul rând, Curtea recomandă îmbunătăţirea supravegherii acţiunilor întreprinse în urma investigaţiilor de fraudă, prin dezvoltarea unei metodologii care să permită măsurarea impactului financiar global al investigaţiilor EPPO şi OLAF şi monitorizarea reală a recuperării sumelor datorate bugetului Uniunii.

Raportul Curţii de Conturi Europene conturează astfel imaginea unei arhitecturi antifraudă în care EPPO şi OLAF nu se află în conflict, dar nici nu funcţionează ca un sistem integrat. Mandatele sunt clare, însă lipsa unui schimb real de informaţii, fragmentarea procedurilor şi absenţa unei supravegheri eficiente transformă aceste instituţii în verigi izolate ale aceluiaşi lanţ. În acest spaţiu gri dintre investigaţia penală şi cea administrativă se pierd timp, bani şi oportunităţi decisive de a proteja bugetul UE, iar frauda rămâne, în mod paradoxal, mai bine conectată decât instituţiile chemate să o combată.