David Cameron ameninţă că va bloca taxa pe tranzacţii financiare

F. A.
Internaţional / 8 ianuarie 2012

Premierul britanic David Cameron a declarat astăzi, că se va folosi de dreptul de veto pentru a bloca impunerea unei taxe pe tranzacţiile financiare, cunoscută drept taxa Tobin, pe teritoriul Uniunii Europene, relatează Reuters, conform surselor de presă. Cameron a adăugat că va vota în favoarea taxei doar dacă aceasta va fi aplicată global.

Premierul britanic a declarat într-un interviu acordat BBC: "Ideea unei noi taxe europene, în condiţiile în care această taxă nu va fi aplicată în alte ţări, nu cred că este o idee bună aşa că o voi bloca. Dacă restul lumii nu se pune de acord, în acelaşi timp, că vom avea, cu toţii, un fel de taxă, atunci nici noi nu vom merge mai departe cu ea".

Liderii de la Paris şi Berlin militează în favoarea unei taxe pe tranzacţiile financiare pe teritoriul UE, însă Marea Britanie s-a opus, de teamă ca va afecta negativ Londra, cartierul financiar aflat în inima economiei britanice.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a promis, vineri, că va susţine taxa chiar şi fără sprijinul partenerilor europeni ai Franţei.

Cameron a răspuns că, "dacă francezii vor să introducă taxa pe tranzacţiile financiare în ţara lor, atunci ar trebui să fie liberi să o facă".

Premierul Marii Britanii a mai sugerat că liderii europeni ar trebui să copieze taxele britanice impuse băncilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb