DE SĂPTĂMÂNA VIITOARE Peste 2000 de angajaţi ai CFR Marfă vor fi concediaţi

E.D.
Companii / 12 iunie 2014

Peste 20000 de concedieri vor fi realizate săptămâna viitoare la CFR Marfă, din cauza situaţiei financiare nefavorabile, în lipsa acestei măsuri transportatorul feroviar riscând să rămână fără fond de salarii din august, a declarat joi ministrul Transporturilor, Dan Şova.

"Cifra concedierilor la CFR Marfă a fost stabilită în noiembrie anul trecut la 2.500 de oameni, trebuia făcută din februarie. Nu s-a făcut. (...) Din păcate, fără aceste concedieri în luna august - şi aşa sunt probleme cu fondul de salarii - rămânem fără fond de salarii. Deci este o problemă foarte mare şi trebuie rezolvată foarte rapid", a spus ministrul, răspunzând unei întrebări.

El a precizat că numărul celor disponibilizaţi va fi mai mic de 2.500, în contextul în care aproximativ 200 au ieşit între timp la pensie, iar cei care vor pleca vor beneficia de salarii compensatorii, până la 24 de luni, banii fiind aflându-se la Ministerul Muncii.

Potrivit lui Dan Şova, s-a încercat găsirea unor soluţii de concediere în două etape sau concedierea unui număr mai mic de persoane, însă în urma discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional şi analiza exactă a cifrelor propunerile nu s-au putut concretiza.

"Astăzi va trebui executat ce s-a stabilit în noiembrie anul trecut", a spus Şova.

În luna mai, acelaşi ministru declara că va cere FMI o derogare de la prevederea din acordul încheiat cu statul român privind concedierea a 2.500 de angajaţi de la CF Marfă, în condiţiile în care sunt soluţii pentru salvarea a 1.100 locuri de muncă.

Conform bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2014, CFR Marfă va renunţa la 2.500 de angajaţi în acest an, estimând că în cadrul companiei vor mai rămâne 6.376 de salariaţi. Bugetul prevede cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de 16,8 milioane lei.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei CFR Marfă şi continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
cosmopharm.eu
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2345
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5880
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1237
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.3024

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb