Declin de aproape 8% al acţiunilor Alibaba, joi, după un profit trimestrial sub aşteptări

M.P.
Companii / 16 mai

Declin de aproape 8% al acţiunilor Alibaba, joi, după un profit trimestrial sub aşteptări

Acţiunile Alibaba au scăzut cu aproape 8% joi, după ce gigantul chinez din comerţul electronic a raportat rezultate financiare sub aşteptările analiştilor pentru al patrulea trimestru fiscal, atât în ceea ce priveşte veniturile, cât şi profitul net, relatează CNBC, de la care transmitem următoarele informaţii.

În trimestrul încheiat în martie, grupul a obţinut venituri de 236,5 miliarde yuani chinezeşti (32,6 miliarde USD), faţă de 237,2 miliarde yuani estimaţi de LSEG. Profit net a fost de 12,4 miliarde yuani, aproape la jumătate faţă de cei 24,7 miliarde aşteptaţi.

Deşi sub estimări, veniturile au crescut cu 7% faţă de anul anterior, iar profitul net a fost în creştere cu 279% faţă de baza scăzută a anului trecut. Scăderea profitului raportat faţă de estimări a fost cauzată parţial de pierderi din vânzarea unor subsidiare, compensate de venituri mai mari din activitatea operaţională şi reevaluări ale investiţiilor de capital.

Analiştii mizau pe impactul pozitiv al investiţiilor Alibaba în inteligenţă artificială şi în divizia principală de comerţ online. Însă compania se confruntă cu o serie de provocări economice, inclusiv slăbirea încrederii consumatorilor în China şi incertitudini generate de războiul comercial cu SUA. Totuşi, luna aceasta, Washington şi Beijing au convenit suspendarea majorităţii tarifelor vamale bilaterale.

Divizia Taobao şi Tmall (comerţul online din China) a generat venituri de 101,4 miliarde yuani (+9% faţă de anul trecut). Veniturile din managementul clienţilor, provenite din servicii de marketing vândute comercianţilor, au crescut cu 12%.

Alibaba a extins parteneriatul cu platforma socială Xiaohongshu (Rednote), permiţând integrarea directă a produselor Taobao în postările utilizatorilor

Compania a anunţat şi o investiţie masivă în "instant commerce", un nou model implementat pe Taobao, ce permite livrarea produselor în mai puţin de o oră. Strategia urmăreşte creşterea interacţiunii în aplicaţie şi diferenţierea faţă de competitori precum JD.com şi PDD, într-un context de război al preţurilor din ce în ce mai intens în piaţa chineză.

Veniturile din segmentul cloud au ajuns la 30,1 miliarde yuani în trimestrul martie (+18% faţă de anul precedent), depăşind ritmul de creştere din trimestrul anterior

Creşterea a fost determinată de extinderea adopţiei soluţiilor cloud şi a produselor bazate pe AI

Alibaba a lansat recent modelul open-source Qwen 3, care alimentează asistentul AI al companiei - Quark

CEO-ul Eddie Wu a menţionat că veniturile din produsele bazate pe AI au înregistrat o creştere de trei cifre pentru al şaptelea trimestru consecutiv, fără a oferi o cifră exactă. El a subliniat în cadrul conferinţei cu investitorii că se aşteaptă la o creştere semnificativă a veniturilor din cloud în trimestrele următoare, pe fondul tranziţiei companiilor către servicii AI bazate pe cloud.

"Avem încredere puternică în traiectoria de creştere", a declarat Wu.

Deşi Alibaba dă semne de redresare în unele segmente, rezultatele sub aşteptări şi climatul economic volatil continuă să pună presiune pe performanţa acţiunilor companiei.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0537
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4272
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3995
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0049
Gram de aur (XAU)Gram de aur482.1625

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb