Deficitul comercial al SUA a crescut cu 94% în noiembrie faţă de luna precedentă

T.B.
Internaţional / 30 ianuarie, 07:13

Deficitul comercial al SUA a crescut cu 94% în noiembrie faţă de luna precedentă

Deficitul comercial al Statelor Unite aproape s-a dublat în noiembrie faţă de luna precedentă, pe fondul accentuării dezechilibrului în relaţia cu Uniunea Europeană şi al efectelor tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump în economie, arată datele publicate de Biroul de Recensământ al SUA, preluate de CNBC.

După ce în luna anterioară coborâse la cel mai redus nivel din 2009, deficitul a urcat la 56,8 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o creştere de 94,6% faţă de octombrie, potrivit analizei CNBC pe baza raportării oficiale. Aproximativ o treime din avans provine din schimburile cu Uniunea Europeană, unde deficitul pentru bunuri s-a majorat cu 8,2 miliarde de dolari.

În schimb, relaţia comercială cu China a înregistrat o uşoară ameliorare, deficitul reducându-se cu aproximativ 1 miliard de dolari, până la 13,9 miliarde, conform datelor Biroului de Recensământ citate de sursa economică americană.

Pe ansamblu, deficitul cumulat al SUA până în noiembrie a ajuns la 839,5 miliarde de dolari, cu circa 4% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului anterior, notează CNBC.

Evoluţia contrazice obiectivul declarat al administraţiei Trump de reducere a dezechilibrelor comerciale prin introducerea de tarife. Casa Albă a folosit nivelul deficitelor comerciale drept reper la stabilirea tarifelor „reciproce” anunţate în aprilie 2025, iar ulterior abordarea a fost nuanţată printr-un acord-cadru cu Uniunea Europeană, semnat în august, care prevede un tarif de 15% pentru majoritatea bunurilor europene, măsură menită să stabilizeze relaţiile comerciale, potrivit CNBC.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Poate era mai util sa ne dati un grafic lunar din ultimii doi ani, pentru datoria SUA.

    In acest fel putem sa ne formam o parere.

    Poate data viitoare, nu? 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb