Vizita delegaţiei AUR în Statele Unite, prezentată triumfalist de membrii ei ca o incursiune diplomatică de rang înalt, arată, privită atent, mai degrabă ca un tur ghidat prin vitrina populismului american de tip MAGA (Make America Great Again), cu opriri strategice la organizaţii marginale pentru establishmentul de la Washington, cu poze atent regizate şi cu un simbolism geopolitic tratat la nivel de prăjitură festivă. Mai exact o prăjitură cu Groenlanda.
George Simion a tăiat zâmbitor un tort în forma Groenlandei, decorat cu steagul SUA, la un eveniment organizat la Trump Kennedy Art Center, într-un moment care, dincolo de folclorul online, a stârnit reacţii dure inclusiv din interiorul instituţiilor europene. Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, a reacţionat fără menajamente: „George Simion, am un mesaj pentru tine: să-ţi stea în gât tortul ăla! Când tai tortul ăla, gândeşte-te că poate era Dobrogea în locul Groenlandei şi cineva ţi-ar fi cerut acel teritoriu. Noi suntem parte dintr-o familie şi când eşti parte dintr-o familie ai grijă de nevoile familiei tale. Dacă unul dintre membrii familiei este atacat, nu râzi la lucruri serioase. Pentru că, data viitoare, poate eşti tu la rând”.
Contextul în care a apărut tortul este esenţial. Evenimentul a fost organizat de Republicans for National Renewal, o organizaţie catalogată de presa americană ca fiind de dreapta, naţional-populistă şi pro-Trump, dar absentă aproape complet din peisajul instituţional respectabil al Washingtonului. Nu este o structură a Partidului Republican, nu este o instituţie guvernamentală şi nu are un rol formal în decizia politică americană. În presa americană, organizaţia este mai degrabă invizibilă, iar atunci când apare, este menţionată în contexte controversate, descrisă de critici ca parte a ecosistemului radicalizat al dreptei trumpiste. Cu toate acestea, AUR a prezentat premiul primit de George Simion din partea acestei organizaţii drept o validare internaţională majoră, omiţând să explice cine sunt, ce reprezintă şi ce greutate reală au cei care au oferit distincţia.
În paralel, delegaţia AUR a anunţat întâlniri cu America First Policy Institute(AFPI), un think tank conservator bine cunoscut în presa americană, dar nu în sensul sugerat de comunicatele de partid. Washington Post descrie AFPI ca un „holding house pentru foşti oficiali Trump”, Politico îl caracterizează ca fiind aliniat explicit cu Donald Trump, iar Associated Press îl plasează fără echivoc în mişcarea „America First”. Nu este o instituţie neutră, nu este un for bipartisan şi nu este un canal oficial al statului american, ci un laborator ideologic al trumpismului, folosit pentru pregătirea cadrelor şi politicilor unei eventuale menţineri a lui Trump la putere.
Liderii AUR s-au mai lăudat cu întâlnirile avute cu congresmanii republicani, Andy Ogles, Abe Hamadeh şi Anna Paulina Luna. Şi aici, etichetele din presa americană sunt relevante. Andy Ogles este descris de Associated Press drept „far-right”, iar Reuters îl prezintă ca un republican combativ, cunoscut pentru iniţiative radicale şi conflicte deschise cu instituţiile. Anna Paulina Luna este catalogată de revista Time drept o figură a „MAGA-aligned populism”, un simbol al noii generaţii de politicieni republicani radicalizaţi, mai degrabă influenceri ideologici decât legislatori de consens. În presa americană, Abe Hamadeh apare ca un politician republican dur, aliniat curentului trumpist, mai degrabă cunoscut pentru controverse decât pentru rezultate legislative. Organizaţia US Term Limits notează că „a promis să susţină limitarea mandatelor în Congres, dar şi-a încălcat angajamentul”, semnalând o inconsecvenţă frecvent invocată de critici. Hamadeh este citat pentru declaraţii alarmiste, susţinând că unele publicaţii şi colaborări media „reprezintă ameninţări directe la adresa stabilităţii democratice şi securităţii naţionale”. În apariţiile sale la Fox News, el se prezintă ca victimă a „cenzurii” şi a „guvernului federal”, afirmând că „nu mă surprinde deloc până unde poate merge statul”. Niciunul dintre cei trei nu este o figură centrală a politicii externe americane, niciunul nu reprezintă establishmentul diplomatic sau strategic al SUA.
În tot acest timp, presa americană mainstream - New York Times, CNN, Washington Post, Reuters - nu a tratat vizita AUR ca pe un eveniment diplomatic relevant. Nu există relatări ample, nu există analize geopolitice, nu există ecouri instituţionale. Există însă reacţii critice, inclusiv din partea American Jewish Committee, care a avertizat explicit asupra caracterului extremist şi antisemit atribuit AUR şi a cerut ca delegaţia să nu fie legitimată prin întâlniri oficiale.
În acest decor, retorica AUR despre „apărarea democraţiei” şi „anularea alegerilor” prezentată congresmanilor americani capătă o notă involuntar ironică. Partidul care se plânge de derapaje democratice în România îşi caută aliaţi exact în zonele politice americane cunoscute pentru relativizarea statului de drept şi atacurile constante la adresa instituţiilor. Un export de indignare selectivă, ambalat în selfie-uri, clipuri virale şi un tort cu Groenlanda.
Vizita AUR în SUA nu a fost, în esenţă, un succes diplomatic, ci un exerciţiu de branding intern, destinat publicului din România. O vizită care nu a deschis uşi, ci a confirmat apartenenţa ideologică. O deplasare care nu a adus România mai aproape de Washington, ci AUR mai aproape de subsolurile populismului american. Iar tortul, tăiat cu zâmbetul pe buze, rămâne simbolul perfect: mult zahăr, multă formă, zero substanţă strategică.
















































1. Tort, poze si urari
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 02:06)
Cunosc biroul de Parlamentar al domnului Stefanuta situation langa o chaormerie care face livrarile cu o motocicleta electrica. Cum a ajuns acest domn parlamentar idolul tinerilor student e o enigma care a inceput sa ma pasioneze. La fel si neintelegerea manifestata cu tortul de inghetata. Eu banuiesc o oarece invidie ça n a mers in excursie, teleleu...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 07:27)
Ai votat cu Guru, este?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 08:47)
Da,astia care au mers in excursie,s-au intors macar cu 1 investitor,care sa mai deschida macar o shaormerie in zona ,sau macar o cofetarie care sa faca torturi(de diverse forme).Fomnilor guvernanti,taiati domle de tot banii de la buget pentru absolut toate partidele politice.Banii aceea pot fi cheltuiti pentru cercetarr-dezvoltare,pentru retehnologizarea anumitor sectoare,pentru aparare.Cine vrea sa aiba un partid ,sa-si caute sponsori,transparent,sa se.vada.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 09:52)
Nu, nu, de la educatie si cercetare taiem, de la restul, mai vedem...
1.4. Da , ce e sat fara caini (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 10:14)
Nici nu mai stiu cu cine am votat in turul intai, daca stiam eu cum e cu tictocul, dansezi pe maneaua lui nea Salam si ajungi in PE iti dai seama cu cine votam. Dar am a flat ça exista concurenti spriji'iti de tictoc buni si altii rai. Dac iti raspunde la telefon la centrala din dealul Corocenilor esti un candidat bun. A, mai plangi , da nu ca Stolo, esti candidatul idéal. Cand ami iei apararea lui DJ T si il trahi de urechi pe un députation danez sa nu umble cu F4 slobod la gura succesul iti este asigurat.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 13:35)
S-au dus așa o delegație micuță pentru că aveau bani de tocat?
Careo rfi sursele?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 06:52)
Concluzia - haur, niște neica nimeni ajunși din întâmplare în centrul acțiunii și de către trebuie să ne ferim!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 07:20)
Aur=Psd
2.2. Cei de la AUR (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 08:21)
Cei de la AUR are 41% sustinere parlamentara dupa ultimele sondaje iar PSD, PNL, USR, UDMR, nu intra in Parlament.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 08:59)
Psd=pnl=usr, doar sunt frati la putere.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 09:46)
Pentru a ajunge la putere, aveți nevoie de o majoritate legionar-comunistă. Este imposibil.
Sondajele făcute pe boșorogi generoși cu timpul lor au valoare zero.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 09:54)
Auzi ca legionar comunista. De fapt AUR nu are nici o legatura cu ambele, e doar delirul vostru si ca alte argumente, rationale, nu aveti.
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 10:24)
dupa un institut de sondare a opiniei publice cu actionariat psd,CURS adica, care scoate din burta procente demoralizatoare pentru votantii indecisi.
2.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 15:24)
Am mai văzut zmei gen Funar,Vadim,Dan Diaconescu etc AUR are aceiași votanți nimic nou sub soare!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 09:31)
haur o haită de golani, paraziți politici, vântură-lume pe banii nostri
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 09:35)
"Teleleu", este?
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 10:26)
ai votat Guru, asa-i?
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 11:25)
Nu, cu Simion, de doua ori.
Poate votam cu Lasconi, de asta ce zici? Dar mi-au furat dreptul astia care au dat lovitura de stat.
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 12:36)
Turu 2 ânapoi... ; ))
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 12:37)
Simion= Georgescu= Rusia=razboi
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 13:02)
Da, inapoi, anapoi, nu conteaza. A fost lovitura de stat.
3.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 13:05)
Pai daca sunt egali cu Rusia, tocmai, cu ei eviti razboiul. Si asta e cel mai important, nu va convine, mergeti pe front, nu va opreste nimeni. Mars in Donbas! Sau ar fi razboi cu Ucraina? Nu cred, nu vad Ucraina sa atace Ungaria si Slovacia.
3.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 15:39)
Sau pentru voi care sunteti mai putini, pe acelasi principiu - "Mars la Moscova" ca de acolo va luati copeicile!
3.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 15:47)
Marș la Moscova!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 09:46)
Escroci
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 10:56)
nu conteaza ce face sau nu Aur ca nu este la guvernare.Oamenii obisnuiti au ajuns sa urasca actualul regim ca va palce sau nu.Mie nu-mi place Simion,de exemplu.In schimb nimeni nu vorbeste de ceea ce zice petrisor Peiu.Ca in Polonia si Cehia firmele cu cifra de afaceri peste 100mil eur sint oblugate sa se listeze pe bursa....Este mai usor sa vorbitzi de manele ca altfel va bubuie creierul.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 11:27)
Simion e 10 clase peste Nicusor, ca politician si ca multe alte trasaturi necesare unui presedinte. Si Lasconi cu 9,5 clase peste Nicusor, dar na, securitatea nu a vrut-o presedinte in decembrie 2024. Inclusiv din misoginism, foarte foarte probabil.
5.2. Expresii déjà celebre (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 11:39)
Teleleu, buluceala, sa ti stea tortul ala in gat. Oare acesti politicieni au fost alesi pentru modul arhaic de exprimare sau pentru posibilitatea de. a face o contributive la imbunatatirea conditiilor de trai ale romanilor. Aducem in fata élémente ale spagii de necesitate si fête si baieti cu F4 pe buze. Mai mult chiar nu se poate...
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 11:40)
daca erau capabili erau presedinti, si eu ii votam. simion nici n-a avut curaj sa se mai prezinte la dezbateri cu ND despre ce vorbim?
nici guru, ca putea sa-i ia locul
5.4. A propos guru (răspuns la opinia nr. 5.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 12:17)
Intéressant de remarcat, la Davos una din declaratiile principale date de Elon a fost cea despre constiinta. Sa se fi arondat ça discipol pe langa domnul Calin File din Poveste
5.5. Simion= agentul Rusiei (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 12:40)
Simion : Nous vulons o incetare a focului.
Care 10 clase peste Nicusor?
Dar cand Simion dadea foc la caloriferele din clasa?
5.6. Incalzirea globala bat o vina (răspuns la opinia nr. 5.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 12:47)
Stia ça vine. Précis e agent ruso american si vrea sa ne buluceasca mintea. In tortul de inghetata erau cipurile lu Bill. E sigur in cardasie cu Stefanuta cand i a ziis unde sa i ramana. Era frica mare sa nu le digereze ça sa nu ramana necontrolati invitatii.
5.7. Siiigur (răspuns la opinia nr. 5.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 12:49)
Da vezi ça vulons e scris cu ou. Nous voulons manger et après dormir parce que après midi chaque homme est fatigué.
5.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 13:11)
Fizica cuantica nu face sens fara observator, constiinta, in plus e o avalansa de NDE uri pe net de cand cu medicina moderna si resuscitarile, studii serioase facute, care par sa confirme ceea ce spune religia, constiinta e baza realitatii, asa numitul har in Biblie, awareness in budhism etc suflet, sunt discutii despre asta in sfera tehnocapitalistilor, doar ca musk crede ca suntem intr-o simulare, si poate ca suntem cine stie.
Ar fi culmea sa accepte unul ca musk sau unul ca guru Biblia unde scrie iubeste-ti apoapele ca pe tine insuti, deci nu mai mult, nu mai putin, si "toti sunteti Dumnezei", cu supremacismul extrema dreapta care spune umileste-l chiar omoara-l pe cel slab, si umileste te in fata la cel mai puternic. Isus spune dc faci asa, nu ai rod, nu ai fructe, si te vei usca, sau pomul cu rod rau e taiat. Opusul. de unde si contorsionarile lui musk cu simularea(hai sa fim seriosi numeste-o cum vrei, concluzia tot exista un Creator al simularii si tot exista viata dupa ce mori in joc), sau contorsionarile new age +LOTR a lu guru.
5.9. Superbe comentariu (răspuns la opinia nr. 5.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 13:44)
Este constiinta echivalenta cu moral sau cu dorinta de a performa
5.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.9)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 15:59)
CONSTIINTA e observatorul. nu e morala nici dorinta de a prerforma.
e ceea ce exista intre observarea unui lucru si primul gand ce se formeaza in minte in legatura cu acel lucru.
constiinta nu e morala nici imorala doar e.
egoul. trupul, mintea au nevoie de concepte gen morala.
constiinta n-o sa fie niciodata imorala in primul rand nu are dorinte caci e completa si perfecta, in esenta iubire , eterna si continua(separarea este o iluzie a mintii, " toti sunteti una intru Hristos Isus", nirvana e disparitia iluziei separarii etc).
5.11. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.10)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 16:07)
Nous voulons o încetare a focului! Vagabond Simion
5.12. Multumesc (răspuns la opinia nr. 5.10)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 16:24)
Totusi aceasta nu este un procès continuu, bazat pe invatare, expérienta si apoi o noua compilare intr un kernel mai avansat, un fel de bios up date?
5.13. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.12)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 16:31)
hihihi nu lol, asta e problema lui Musk, si problema AI ului, nimic nou nu vine din invatare cu mintea sau prin recombinare a informatiilor de catre om sau AI.
constiinta e problema lui musk ca alt rol la constiintei este de receptor /inspiratie, cu alte cuvinte oamenii nu inventeaza nimic nou cu mintea ci li se releveaza uneori informatii deja existente in contiinta universala.
Daca AI ul nu se poate cupla la acest camp dc nu poate deveni constient, saluti, omul este esential pe planeta, sau univers, caci e singurul ce poate avea inspiratie pt literatura arta, inventii complet noi. AI ul poate doar recombina optimiza, fara teorii si inventii noi umane s-a plafonat.
Ma gandesc ca de-asta face neuralink, nu pt ca omul sa aiba acces la AI ci AI ul sa aiba acces la constiinta.
5.14. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.13)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 16:44)
dar cred ca musk o sa aiba surpriza vietii caci se pare ca ,constiinta nu locuieste in creier , cu alte cuvinte corpul e "un templu" deci doar cochilia nu locatarul ,sau corpul cu mintea sunt un avatar intr-un joc nu ceea ce il face viu.
"hard problem of consciousness "mai trebuie sa o rezolve cei cu AI ul.
5.15. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.14)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 16:47)
ara constiinta sau "Dumenzeu i-a suflat duh de viata in nari" robotul e mort, ca un aspirator super inteligent, mai valoros e si un caine.
5.16. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.15)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 16:48)
fara era primul cuvant
5.17. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 18:40)
Asa a zis simion la tv: nous vulons.
Nu , voulons...
6. BUCS
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 12:34)
Frumoasa majorarea de cap soc la Bucovina sa.Devine noul Albalact,in viitor poate fuzioneaza cu Prodlacta,si devin Top 5 jucatori pe lactate
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 13:59)
toti parlamentarii o freaca prin toata lumea de-ampulea 4 ani de zile pe banii tarii la fel cum facea escrocul verner si voi ii vedeti doar pea astia de la haur.
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 15:40)
Doar astia fac rau tarii.
7.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.01.2026, 15:53)
Hauriștii tăi s-au dus ca proștii prin congres, turism plătit de contribuabili.