Dezvoltatorii de aplicaţii au cerut intervenţia UE împotriva comisioanelor Apple

A.D.
Miscellanea / 17 decembrie 2025

Sursa: Unsplash

Sursa: Unsplash

O coaliţie formată din 20 de dezvoltatori de aplicaţii şi organizaţii pentru protecţia consumatorilor a solicitat marţi autorităţilor europene să aplice mai ferm legislaţia Uniunii Europene împotriva Apple, acuzând compania că practicile sale privind comisioanele dezavantajează dezvoltatorii europeni faţă de cei din Statele Unite, potrivit Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.

Apelul a vizat aplicarea strictă a Regulamentului privind pieţele digitale (Digital Markets Act - DMA), intrat în vigoare în 2023, care obligă marile platforme tehnologice desemnate drept „gatekeeperi”, inclusiv Apple, să permită plăţi în afara propriului ecosistem fără a percepe comisioane. Nemulţumirile au apărut în contextul unei recente decizii a unei instanţe americane care limitează capacitatea Apple de a impune taxe pentru plăţile externe în SUA, conform sursei menţionate.

În Uniunea Europeană, Comisia Europeană a amendat Apple la începutul acestui an cu 500 de milioane de euro, acuzând compania că a încălcat DMA prin restricţionarea posibilităţii dezvoltatorilor de a direcţiona utilizatorii către metode alternative de plată.

Ca reacţie, Apple şi-a revizuit condiţiile comerciale, introducând comisioane între 13% şi 20% pentru achiziţiile realizate prin App Store şi penalităţi de 5%-15% pentru tranzacţiile efectuate în afara platformei.

Coalition for App Fairness (CAF), care reprezintă companii precum Deezer şi Proton, susţine că aceste modificări continuă să încalce spiritul şi litera DMA şi că dezvoltatorii americani beneficiază, în prezent, de condiţii mai favorabile. Reprezentanţii CAF avertizează că dezvoltatorii din UE sunt obligaţi fie să suporte costurile suplimentare, fie să le transfere către consumatori, cu efecte negative asupra inovaţiei şi competitivităţii, scrie Reuters.

Potrivit coaliţiei, la şase luni după ce Comisia Europeană a declarat ilegale politicile Apple, dezvoltatorii europeni rămân în continuare dezavantajaţi. Deşi Apple a anunţat noi ajustări care ar urma să intre în vigoare în ianuarie, lipsa detaliilor concrete menţine tensiunile în industrie, iar CAF solicită Comisiei Europene să intervină decisiv, inclusiv prin sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dacă va fi necesar.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0960
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2972
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5322
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8747
Gram de aur (XAU)Gram de aur703.3520

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb