DIN CAUZA POLITICILOR GUVERNULUI Unele bănci străine s-ar putea retrage din Ungaria

Internaţional / 3 decembrie 2012

Unele bănci străine s-ar putea retrage din Ungaria

Măsurile luate de guvernul din Ungaria cu efect negativ asupra sectorului bancar, inclusiv prin impunerea unor taxe speciale, vor forţa retrageri ale unor grupuri bancare de pe piaţa ungară, fuziuni şi închideri de sucursale, a declarat preşedintele Asociaţiei Băncilor din Ungaria, Daniel Gyuris, transmite Mediafax.

Asociaţia băncilor speră, însă, ca o astfel de evoluţie să fie evitată şi că, pe lângă eforturile de atingere a ţintei de deficit bugetar, vor exista resurse şi pentru stimularea creşterii economice, a precizat Gyuris, potrivit cotidianului local Nepszabadsag, citat de Portfolio.

Taxa bancară din Ungaria este de zece ori mai mare decât media UE, a adăugat bancherul. De asemenea, în pofida pierderilor cauzate de criză, instituţiile de credit menţin un nivel al capitalului peste minimul impus de reglementări, a adăugat el.

"Până când grupurile bancare nu se vor putea aştepta în Ungaria la acelaşi randament ca în alte ţări din jur, nu vor aduce bani în ţară", a spus Gyuris.

Asociaţia Băncilor continuă să spere că taxa specială pe bănci nu va rămâne pe termen nedefint parte a sistemului de taxe, chiar dacă premierul ungar, Viktor Orban, a afirmat repetat, în mod clar, că nu intenţionează să o anuleze niciodată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. de ce ei pot si noi nu? INALTA STIMA SI CONSIDERATIE PENTRU VIKTOR ORBAN

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb