Discuţii la summitul G20 între premierul britanic şi preşedintele Argentinei

F.A.
Internaţional / 20 iunie 2012

Premierul britanic David Cameron şi preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, au avut un schimb de replici, la summitul G20 de Mexic, legat de insulele Falkland, au relatat delagaţiile britanică şi argentiniană, potrivit AFP, conform surselor de presă.

Cameron, care a admis acest incident în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Los Cabos (Mexic), a interpelat-o pe Cristina Kirchner cerându-i ca Argentina să respecte voinţa celor 3.000 de locuitori ai acestor insule din Atlanticul de Sud, care doresc să rămână în cadrul Marii Britanii.

Potrivit argentinienilor, Kirchner a replicat imediat invocând rezoluţiile Naţiunilor Unite care fac apel la negocieri între cele două ţări asupra suveranităţii insulelor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb