Un ecran spart, o bicicletă furată, un festival la care n-au mai ajuns - acestea sunt riscurile care contează pentru Generaţia Z, iar 95% dintre tinerii români de 16-23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejaţi de ele, după cum arată un studiu Cult Research realizat pentru Life is Hard (LIH) şi prezentat recent la Technology Insurance Days (TID), ediţia 2026, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
Conform sursei citate, Top 5 - ce ar asigura tinerii arată astfel:
1. Telefonul, laptopul şi datele: 45%
2. Trotineta, bicicleta sau maşina din car-sharing: 37%
3. Sănătatea, prin abonamente medicale flexibile (27%)
4. Protecţie pentru incapacitate de lucru (17%)
5. Rambursarea unui festival sau călătorii ratate (16%)
După vârsta de 22 de ani, priorităţile tinerilor pun mobilitatea pe primul loc (42%), urmată de sănătate (30%) şi protejarea venitului din freelancing (15%).
„Datele nu descriu o generaţie care evită riscul, ci una care îl gestionează segmentat şi în măsura în care vorbeşte despre viaţa şi interesele lor: comunicare, mobilitate, sănătate. Pentru Gen Z, produsul de asigurare ideal este o micro-asigurare flexibilă, pe termen scurt, cumpărată din aplicaţie, dar cu un om implicat în proces”, spune Raul Aştefanei, vicepreşedinte responsabil de dezvoltarea produselor tech pentru industria de asigurări în cadrul Life is Hard (LIH).
• 68% dintre tineri economisesc
Tinerii nu cheltuie tot. Datele InZights by Cult Research arată că 68% dintre ei economisesc. Doar că banii nu merg spre pensie: doar 10% s-ar gândi la o pensie privată sau la o asigurare de viaţă. Aceştia preferă să pună bani deoparte „pentru zile negre” (54%) şi, aproape la fel de des, pentru călătorii (51%).
„Rezultatele celor două studii prezentate la TID - cercetarea longitudinală InZights şi Omnibusul Agil Gen Z 2026 - se potrivesc cu ce observăm de peste trei ani în programul InZights: tinerii economisesc, dar ezită angajamente pe termen lung, pentru că stabilitatea financiară este aspectul vieţii cu care sunt cei mai puţin mulţumiţi”, menţionează Paul Acatrini, Managing Partner Cult Research.
• Accesul la asigurări: digital-first, human-on-call
Întrebaţi cum ar vrea să interacţioneze cu asiguratorul, tinerii nu aleg între aplicaţie şi agent: 33% vor totul 100% digital, într-o aplicaţie; 29% preferă consultanţa clasică, direct cu un broker sau agent; 23% aleg un model hibrid: compară online şi validează pe chat sau WhatsApp cu o persoană reală; 11% vor ca asigurarea să fie deja inclusă în biletul de festival, vacanţă sau achiziţie.
În total, 67% vor să înceapă din digital, dar 52% vor un om real undeva în proces. Agentul este alegerea principală a celor de 16-18 ani (41%), iar la 22-23 de ani câştigă aplicaţia (39%, faţă de 22% pentru agent).
Studiul Cult Research a fost realizat online, la nivel naţional, în perioada 10-12 octombrie 2026, pe un eşantion de 401 tineri de 16-23 de ani. Marja de eroare este de ±4,8%, la un nivel de încredere de 95%.























































