Dracul e mai negru decît pare

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 21 februarie

Cornel Codiţă

Poate fi folosită culoarea negru, doar negru, pentru a construi o imagine, o reprezentare, o poveste completă, relevantă pentru un anume subiect, pentru o temă? Neobişnuit, neaşteptat poate, răspunsul este DA! În pictură, de la Goya, la Ad Reinhardt (Abstract Painting No.5), Robert Motherwell (Iberia) iar la noi Horia Popp sau Elian Băcilă, realizările sunt nu doar credibile, ci excepţionale prin capacitatea de comunicare, în ciuda vibraţiei culorii pe o singură coardă şi aceea pusă mai degrabă să ascundă decît să facă vizibilă reprezentarea! După pictură, literatura, arta monumentală a sculpturii în cuvînt şi semnificaţiile sale, este cea care a creat cele mai multe şi remarcabile universuri în "negru", forînd în adîncimile întunecate ale condiţiei umane. De la structurile fundamentale ale tragediei antice, la Kafka şi de la Dostoievski la literatura absurdului de secol XX, exemplele creaţiilor literare excepţionale, realizate "în negru", abundă. La urma urmei, Goethe însuşi ne pune, în Faust, în faţa incomodei imagini a unei lumi negre, în care Ucigă-l Toaca, negru din coarne pînă la copite, ştie şi spune lucruri esenţiale şi la fel de negre ca şi el despre Oameni şi Societatea lor. Unele pe care Dumnezeu însuşi pare că nu le mai ştie prea bine, deşi se referă la starea profundă a creaţiei sale de vîrf, "Omul înzestrat cu Raţiune". Cel puţin aşa reiese din celebrul Prolog în cer!

Recent, a răsărit o floare rară şi la noi. La intersecţia dintre muzică, literatură şi peroraţia tip Hyde Park, cineva, o tînără femeie cu vînă artistică şi mentalitate de luptător, s-a apucat să spună, cui o vrea să se uite pe net la clipul ei, ceva cu miez despre condiţia femeii şi despre violenţa exercitată asupra ei ca parte a acestei dramatice condiţii. Despre România este vorba, desigur. Tabloul e negru! Atît subiectul, cît şi modalitatea de exprimare a ideii trimit obligatoriu, inevitabil, la această culoare. Un milion şi jumătate de vizualizări, ceea ce arată, cu asupra de măsură, că cineva a pus degetul pe o rană. Sau pe mai multe! Ceea ce m-a pus la lucru acum, însă, nu este impulsul de a contribui la buchetul bogat al reacţiilor din spaţiul public, nici tentaţia de a diseca evenimentul şi a releva semnificaţiile lui, mai puţin evidente, poate. Ceea ce mi-a dat ghes a fost sentimentul acut al unei parţialităţi care îşi cere cu vehemenţă dreptul la complement. Ceea ce relevă Macarena, Erikăi Isac într-un ton solid de negru, este doar o părticică dintr-un tablou de dimensiuni largi, monumentale. Cît de largi? Cam cît cuprinsul întreg al societăţii în care trăim!

În societatea românească, violenţa bărbaţilor împotriva femeilor este o uriaşă rană deschisă. Transmisă cultural din generaţie în generaţie cu o rată de "succes" demnă de o cauză mult mai bună şi mai nobilă. Din păcate, durerea acestei răni o resimt doar femeile care au fost supuse violenţei. Restul societăţii, inclusiv o parte a femeilor care nu au trecut prin experienţe cu adevărat traumantice, rămîne indiferentă sau, mai rău, este gata să condamne victima, nu pe agresor. Dar cu violenţa exercitată de bărbaţi asupra bărbaţilor, ce facem? Nu este şi ea parte din tablou? Eu cred că da. Societatea românească, departe de a fi vreo excepţie, dezvoltă şi "tolerează" pe scară largă, ca benignă sau inevitabilă, organizarea violenţei intra-societale în bande, găşti, instituţii de tip mafiot. Autorităţile se declară "verginal" din capul locului, incapabile să facă faţă, neputincioase în raport cu amploarea fenomenului. Ca şi cînd fenomenul nu ar fi crescut sub ochii lor, în proporţii "cancerigene social", în ultimele trei decenii. Ba, pe ici pe colo, chiar sub oblăduirea şi îngăduinţa lor "părintească". Lumea interlopă în România de azi nu mai este de mult un "subprodus social". Este chiar o lume de sine stătătoare, cu toate atributele sociale esenţiale, cu alcătuirile şi instituţiile ei bine dezvoltate, de la limbaj la roluri şi ierarhii sociale şi de la structura activităţilor "productive", la relaţia cu autorităţile şi cu comunităţile sau zonele de activităţi sociale pe care le parazitează.

Dar cu violenţa împotriva copiilor şi adolescenţilor, exercitată atît de bărbaţi, cît şi de femei (nu ştiu exact proporţia, recunosc!) cum rămîne? Cine şi cum a cuantificat vreodată consecinţele sociale ale traumelor masive la care sunt supuşi cei mai mulţi dintre copii, preadolescenţii şi adolescenţii acestei societăţi în familie, în şcoli, în mediile de socializare imediată, în spitale, creşe, cămine şi alte instituţii în care sunt trataţi, dacă nu în permanenţă, măcar intermitent, doar ca nişte "sclavi îndărătnici" sau, mai rău, ca obiecte defecte şi rău voitoare? Ştiu, românii îşi iubesc copiii ca pe ochii din cap. Din păcate, nu puţini români, pentru cauze şi în conflicte dintre cele mai banale, sunt gata să îşi scoată ochii, fără să ezite prea mult! Şi nu mă refer aici doar la violenţa fizic exercitată, ci şi la cea, mult mai cumplită, violenţa simbolică şi psihologică. Este suficient să vă uitaţi un sfert de oră la programele aşa ziselor canale TV pentru copii şi, dacă sunteţi încă întregi la minte şi suflet este imposibil să nu vă îngroziţi. Aglomerarea, suprapunerea şi succesiunea scenelor de violenţă cu care sunt încărcate, cadru cu cadru şi situaţie cu situaţie, "producţiilor" destinate copiilor este absolut halucinantă.

Dacă vrem să deschidem ochii şi să vedem, adevărul este mult mai negru decît avem curajul să îl pictăm. Să îl acceptăm. Adevărul este că în societatea României de astăzi, împreună cu cîteva alte probleme structurale, cum ar fi "epidemia" galopantă de sărăcie, prădarea şi risipirea sistematică a resurselor naturale şi sociale, prăbuşirea zestrei educaţionale şi culturale, violenţa în relaţiile micro şi macro sociale reprezintă unul dintre cele mai grave procese patogene care îi ameninţă supravieţuirea. Ignoranţa, comoditatea, conformismul social şi, nu în ultimul rînd, laşitatea ne ţin binişor la distanţă de soluţiile pe care nu ar trebui să mai întîrziem a le căuta şi aplica. Iar soluţiile încep şi poate ar trebui să se şi termine, nu cu "poliţia", justiţia, reprimarea şi blamarea, ci cu EDUCAŢIA POZITIVĂ! Singura problemă este că, la noi, în vremurile acestea, ca şi industria pe vremea lui Caţavencu, educaţia de care generaţiile noi ar avea nevoie pentru a scoate socialul din zona de anormalitate în care continuă să se scufunde, este sublimă putem zice, dar nu se face deloc!! Dimpotrivă, socializarea pentru şi în favoarea violenţei înfloreşte ca buruiana bine udată lăsată să crească în voie pe brazda de ogor.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6818
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1289
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8284
Gram de aur (XAU)Gram de aur356.8240

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb