Doctorate cu cozoroc
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 27 septembrie 2016

Prima bănuială am avut-o la începutul lui 1990. Eram pe atunci, ca student, reprezentant în consiliul Facultăţii de Filozofie. La sfârşitul unei şedinţe, decanul nostru de atunci, profesorul Alexandru Valentin, ne-a spus că mai trebuie să discutăm despre "dosarele de doctorat". Eu m-am mirat, pentru că ştiam că doctoratele erau blocate de ani de zile de "tovarăşa". Însă profesorii care erau în consiliu ştiau despre ce era vorba - de unde şi figurile lor exasperate.