EFE: OPEC+ îşi majorează producţia de ţiţei cu 188.000 de barili pe zi

T.B.
Materii Prime / 3 mai, 16:05

EFE: OPEC+ îşi majorează producţia de ţiţei cu 188.000 de barili pe zi

Reprezentanţii a şapte mari producători de petrol din cadrul OPEC+ au anunţat că producţia alianţei va fi crescută cu 188.000 de barili pe zi începând din iunie, informează EFE.

Într-un comunicat publicat la finalul unei videoconferinţe, OPEC şi aliaţii săi au precizat că această „ajustare voluntară” se adaugă creşterii anunţate în aprilie şi reafirmă angajamentul pentru stabilitatea pieţei, potrivit EFE.

Cele şapte ţări participante - Arabia Saudită, Irak, Kuweit, Algeria, Rusia, Oman şi Kazahstan - au transmis că vor continua să monitorizeze condiţiile pieţei şi să sprijine stabilitatea acesteia, conform EFE.

Creşterea producţiei este considerată în mare parte teoretică, în contextul în care exporturile din Golful Persic sunt afectate de blocarea Strâmtorii Ormuz, pe fondul conflictului dintre Iran şi Statele Unite, relatează EFE.

Următoarea reuniune a celor şapte producători este programată pentru 7 iunie, dată la care va avea loc şi întâlnirea Comitetului Ministerial Comun de Monitorizare al OPEC+, potrivit EFE.

Aceasta este a treia creştere consecutivă a producţiei din acest an şi vine la scurt timp după retragerea Emiratele Arabe Unite din OPEC şi din alianţă, conform EFE.

Pe fondul conflictului din Iran şi al problemelor din Strâmtoarea Ormuz, producţia cumulată a ţărilor OPEC a scăzut semnificativ în martie, transmite EFE.

Doar câţiva membri OPEC, în special Arabia Saudită, dispun de capacitatea necesară pentru a creşte producţia de ţiţei, potrivit EFE.

Emiratele Arabe Unite intenţionează să îşi majoreze producţia de la 3,4 milioane la aproximativ 5 milioane de barili pe zi, odată cu stabilizarea situaţiei din regiune, relatează EFE.

Economia Emiratelor Arabe Unite devine tot mai puţin dependentă de veniturile din petrol comparativ cu alte state din Golf, conform EFE.

Preţurile ţiţeiului au atins recent cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, pe fondul lipsei unui acord între Iran şi Statele Unite, potrivit EFE.

Unii analişti avertizează că ar putea urma noi reduceri ale aprovizionării cu petrol şi produse rafinate, ceea ce ar putea alimenta inflaţia în statele industrializate, transmite EFE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb