Electrolux anunţă concedieri în Ungaria

I.M.A.
Companii /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Electrolux, cel mai mare producător european de electrocasnice, va renunţa la aproape 1.700 de angajaţi din Ungaria pentru a-şi reduce cheltuielile, pe fondul dificultăţilor provocate de majorarea preţurilor la materiile prime şi al escaladării tensiunilor comerciale globale, transmit MTI şi Bloomberg.

Vor fi reduse aproximativ 875 de poziţii la divizia de consum şi 800 în sectorul industrial, costurile înregistrate de companie urmând să ajungă la 1,6 miliarde de coroane suedeze (164 milioane de dolari).

Concedierile vin în urma majorării investiţiilor Electrolux în automatizare şi a externalizării producţiei de aspiratoare. În urma implementării acestor măsuri, compania suedeză se aşteaptă la economii anuale suplimentare de aproximativ 500 de milioane de coroane din 2022.

Ministerul de Finanţe din Ungaria a anunţat că va urmări cu atenţie soarta angajaţilor Electrolux de la fabrica din Jaszbereny şi examinează relocarea imediată a muncitorilor afectaţi de anunţul companiei, conform sursei citate.

Tot marţi, Electrolux a informat că intenţionează să investească în perioada 2020 - 2023 aproximativ 100 de milioane de euro în fabrica Nyaregyhaza care produce frigidere.

Producătorul brandurilor Electrolux, Frigidaire, AEG şi Anova şi-a majorat profitabilitatea în ultimii ani printr-o îmbunătăţire a eficienţei şi renunţarea la produsele cu marjă scăzută de profit, dar eforturile companiei suedeze au fost parţial afectate anul trecut de sporirea costurilor cu materiile prime şi de efectele războiului comercial dintre SUA şi China.

Electrolux şi rivala sa americană Whirlpool au decis să majoreze preţurile produselor şi să reducă cheltuielile pentru amortizarea impactului.

Compania a estimat un impact negativ în urma costurilor cu materiile prime, a efectelor cursului de schimb şi a războiului comercial dintre SUA şi China de 1,7 - 1,9 miliarde de coroane suedeze în 2019, după ce anterior previzionase un impact de 2 - 2,4 miliarde de coroane suedeze, transmite aceiaşi sursă.

Electrolux, companie care vinde maşini de spălat, frigidere şi aragazuri sub mărcile Electrolux, AEG, Zanussi şi Frigidaire, este prezentă în România din 1995 prin divizia de vânzări şi marketing în Bucureşti, precum şi prin fabrica de aragazuri de la Satu Mare, la care deţine 99,52% din acţiuni.

Muncitorii companiei suedeze Electrolux din Satu Mare se află de opt săptămâni în grevă pentru dreptul la un salariu decent, drept prevăzut inclusiv în codul de conduită al companiei multinaţionale. Ei cer o creştere de 2 lei în plus pe oră la salariu.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria Bank
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS