Energie

2 decembrie 2019
Britanicii de la MetalNRG PLC vor să preia un operator de petrol şi gaze de la noi

Britanicii de la MetalNRG PLC vor să preia un operator de petrol şi gaze de la noi

Ziarul BURSA #Companii / 2 decembrie 2019

Compania britanică specializată în investiţii în resurse naturale - MetalNRG PLC a anunţat vineri că a intrat în negocieri exclusive cu un partener londonez, căruia nu i-a dezvăluit identitatea, în vederea preluării unei participaţii majoritare la un operator de petrol şi gaze din România, informează un comunicat de presă. MetalNRG şi partenerul său londonez sunt interesaţi să preia o participaţie de 75% la compania ro­mânească de petrol şi gaze, relatează Agerpres.

RECOMANDĂRI DE LA UE PENTRU INDUSTRIILE MARI CONSUMATOARE DE ENERGIE CE vrea o economie circulară şi neutră din perspectiva impactului asupra climei

Ziarul BURSA #Internaţional / 29 noiembrie 2019

Comisia Europeană a publicat, ieri, recomandările unui grup de experţi privind modul de transformare a industriilor mari consumatoare de energie ale UE, astfel încât acestea să contribuie la atingerea, până în 2050, a obiectivelor la nivelul UE privind o economie circulară şi neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo