eToro anunţă că NVIDIA a raportat miercuri venituri record, de 68,13 miliarde de dolari în ultimul trimestru fiscal, încheiat la 25 ianuarie, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Pentru trimestrul curent, compania estimează venituri de aproximativ 78 de miliarde de dolari, peste nivelul de 72,78 miliarde de dolari anticipat anterior de analiştii de pe Wall Street. Prognoza nu include venituri din centrele de date din China, pe fondul incertitudinilor legate de restricţiile la export, ceea ce înseamnă că o eventuală relaxare a acestora ar reprezenta un potenţial suplimentar de creştere, care nu este încă reflectat în preţul acţiunii. Marja brută se menţine la un nivel impresionant, de 75%, transmite documentul.
În ultimul trimestru fiscal, NVIDIA a raportat venituri de 68,13 miliarde de dolari, peste estimarea de aproximativ 65,9 miliarde de dolari. Profitul pe acţiune (EPS) ajustat a fost de 1,62 dolari, comparativ cu consensul analiştilor de 1,54 dolari. Profitul total a ajuns la 43 de miliarde de dolari - o valoare care depăşeşte veniturile anuale totale ale companiei din 2023, precizează comunicatul eToro.
Analiştii eToro afirmă că motorul principal al creşterii rămâne segmentul centrelor de date. Veniturile din acest segment au atins 62,3 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea, în creştere cu 22% faţă de trimestrul precedent şi cu 75% comparativ cu anul anterior, pe fondul tranziţiei accelerate a clienţilor către infrastructuri de calcul accelerat şi soluţii AI. La nivel anual, veniturile totale au crescut cu 68%, ajungând la un record de 193,7 miliarde de dolari, menţionează sursa.
Giganţi precum Microsoft, Amazon, Google şi Meta Platforms au anunţat planuri cumulate de investiţii de circa 650 de miliarde de dolari în infrastructura AI până în 2026, iar NVIDIA se află în centrul acestui val de cheltuieli. Veniturile din segmentul de reţelistică au crescut cu 263% faţă de anul anterior, atingând un record de 11 miliarde de dolari, semn că dezvoltarea AI implică nu doar achiziţia de cipuri, ci şi transformarea completă a centrelor de date, precizează comunicatul eToro.
NVIDIA a raportat angajamente pentru stocuri şi capacitate de producţie în valoare de 95,2 miliarde de dolari, aproape dublu faţă de anul trecut, semn că se pregăteşte pentru o cerere susţinută. Singurul segment mai slab a fost cel de gaming, afectat de constrângeri de aprovizionare în primul trimestru, conform sursei citate.
Totuşi, în condiţiile în care centrele de date generează acum 91% din venituri, acest segment are o pondere tot mai redusă în ansamblul afacerii.
La finalul anului trecut, NVIDIA era cea mai deţinută acţiune de către investitorii retail la nivel global şi în România pe platforma eToro. După publicarea rezultatelor, titlurile companiei au crescut cu peste 3% în tranzacţiile ulterioare. Evoluţii pozitive au fost consemnate şi pentru alţi jucători din industrie, precum AMD, Arm Holdings, ASML, Taiwan Semiconductor Manufacturing Company şi Intel, pe fondul perspectivelor optimiste pentru cererea de hardware destinat centrelor de date, transmite comunicatul.
De la lansarea ChatGPT, veniturile NVIDIA din centrele de date au crescut de aproape 13 ori. Cursa pentru supremaţia în AI se intensifică, iar marile companii de tehnologie investesc la un nivel fără precedent. Astfel, NVIDIA rămâne furnizorul-cheie pentru dezvoltarea infrastructurii AI, chiar dacă această poziţie implică şi un risc de concentrare a vânzărilor în rândul unui număr limitat de clienţi mari. Deocamdată însă, dinamica investiţiilor arată că boom-ul AI este departe de a se tempera, iar NVIDIA continuă să fie principalul său beneficiar, concluzionează comunicatul.

















































Opinia Cititorului