Franţa, Germania şi Marea Britanie vor avea vineri, la Istanbul, primele discuţii directe cu Iran de la atacurile aeriene ale SUA şi Israelului asupra instalaţiilor nucleare iraniene din luna iunie, au declarat diplomaţi citaţi de Reuters, de la care relatăm cele ce uremază. Scopul este evaluarea disponibilităţii Teheranului de a accepta un compromis pentru a evita reactivarea sancţiunilor ONU.
Cele trei state europene, împreună cu China şi Rusia, sunt ultimele rămase în Acordul nuclear din 2015, care prevedea ridicarea sancţiunilor în schimbul limitării programului nuclear iranian. Statele Unite s-au retras din acord în 2018.
Discuţiile vor avea loc în contextul în care inspecţiile Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au fost suspendate, iar aproximativ 400 kg de uraniu îmbogăţit aproape de nivelul pentru armament nu mai pot fi localizate după loviturile aeriene din iunie.
„Suntem determinaţi să facem totul pentru a găsi o soluţie diplomatică”, a declarat ministrul german de externe Johann Wadephul, într-o conferinţă de presă susţinută la Paris.
Conform rezoluţiei Consiliului de Securitate ONU care a consfinţit acordul din 2015, sancţiunile pot fi reimpuse înainte de expirarea termenului - un proces care durează aproximativ 30 de zile. În lipsa unui nou acord, Franţa, Marea Britanie şi Germania au avertizat că vor activa mecanismul, readucând toate sancţiunile ONU, inclusiv cele asupra petrolului, băncilor şi industriei de apărare.
Cum Rusia, un aliat al statului Iran, urmează să preia preşedinţia Consiliului de Securitate în octombrie, europenii vor să acţioneze până la sfârşitul lunii august, pentru a păstra pârghia diplomatică.
Diplomaţi europeni, regionali şi iranieni au precizat pentru Reuters că discuţiile din Istanbul se vor concentra pe mecanismul „snapback” (reimpunerea automată) şi pe posibilitatea extinderii termenului cu până la şase luni. În schimb, Iranul ar trebui să îşi asume angajamente privind cooperarea deplină cu AIEA, clarificarea situaţiei stocului de uraniu îmbogăţit şi, eventual, reluarea dialogului cu Washingtonul.
Adjunctul ministrului iranian de externe, Kazem Gharibabadi, a confirmat miercuri la ONU că Teheranul a acceptat o vizită tehnică a AIEA în următoarele săptămâni. Totuşi, el a avertizat că activarea mecanismului de sancţiuni ar atrage un „răspuns ferm” din partea Iranului, care a ameninţat anterior că ar putea părăsi Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP).
Gharibabadi a recunoscut că a auzit despre posibilitatea unei prelungiri a termenului, dar a apreciat că este „prematur” să fie discutată acum: „Mai avem aproape trei luni până la termenul limită din 18 octombrie”, a spus oficialul iranian.
Un oficial al administraţiei Trump, citat sub protecţia anonimatului, a declarat că SUA sunt „coordonate” cu europenii în privinţa sancţiunilor, dar nu a oferit detalii suplimentare. În paralel, ministrul israelian pentru afaceri strategice, Ron Dermer, s-a aflat joi la Paris, pentru discuţii cu oficiali francezi, inclusiv pe tema Iranului.
Israelul a justificat atacurile din iunie prin dorinţa de a elimina orice posibilitate ca Iranul - considerat un duşman major - să dezvolte arme nucleare.