Evomag a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 54 milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de 2024. Creşterea a fost susţinută de investiţii în logistică, stocuri şi optimizarea proceselor interne, precum şi de vânzările prin marketplace-uri, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Compania a alocat anul trecut aproximativ 700.000 de euro pentru modernizarea infrastructurii logistice, inclusiv extinderea capacităţii de depozitare şi implementarea de echipamente şi sisteme noi de gestionare a stocurilor, arată datele din comunicat.
Evomag estimează pentr 2026 venituri de peste 60 milioane de euro şi planifică investiţii de 500.000 de euro, concentrate pe optimizarea experienţei utilizatorilor pe platformă, automatizarea proceselor interne şi extinderea capacităţii logistice. Compania intenţionează, de asemenea, să integreze soluţii de inteligenţă artificială pentru contabilitate, procesarea comenzilor şi documentarea produselor, este subliniat în comunicat.
În zona de vânzări, Evomag urmăreşte dezvoltarea segmentului corporate, fără a neglija clienţii mici şi medii, şi menţine focusul pe servicii cu valoare adăugată.
Evomag activează pe piaţa de comerţ electronic din România de peste 20 de ani, vânzând produse IT&C, electrocasnice, articole pentru sport şi casă. În 2022, compania a atras o investiţie de 2 milioane de euro de la Catalyst România, potrivit comunicatului.












































Opinia Cititorului