Fitch reduce cu două trepte ratingul a două bănci spaniole

F.A.
Internaţional / 12 iunie 2012

Agenţia de evaluare Fitch a degradat ieri cu două trepte ratingurile celor mai mari două bănci din Spania, Santander şi BBVA, la BBB+, menţinându-le totuşi deasupra ratingului Spaniei, care a fost redus săptămâna trecuta cu trei trepte, la BBB, relatează AFP, conform surselor de presă.

"Este excepţional ca băncile să se situeze peste ratingul ţării lor de origine", afirmă Fitch, într-un comunicat, în care adaugă că "diversificarea geografică şi o solidă performanţă financiară" le permit sp contracareze efectele recesiunii ăn care a reintrat Spania ăn primul trimestru.

Degradarea, însoţită de o perspectivă negativă, ceea ce înseamnă că ratingul lor ar putea fi redus din nou, corespunde reducerii notaţiei suverane a Spaniei, pronunţată pe 7 iunie.

Cele două bănci nu fac parte din planul european decis în favoarea băncilor spaniole, anunţat sâmbătă şi care s-ar putea ridica pana la 100 de miliarde de euro.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb