FTM: Manipularea standardelor ESG, risc major pentru fondurile de pensii europene

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 7 mai

FTM: Manipularea standardelor ESG, risc major pentru fondurile de pensii europene

English Version

Investiţiile considerate etice sau responsabile din punct de vedere social, promovate de numeroase fonduri de pensii europene, ar putea susţine indirect abuzuri grave ale drepturilor omului în Gaza şi Cisiordania, conform unei investigaţii realizate de platforma jurnalistică Follow the Money (FTM). Potrivit sursei citate, această situaţie apare în contextul în care două dintre cele mai influente firme de consultanţă din lume - Morningstar Sustainalytics şi MSCI - au renunţat să mai raporteze abuzurile comise în teritoriile palestiniene ocupate, ca urmare a presiunilor politice din partea grupurilor de lobby pro-Israel din Statele Unite.

Investigaţia arată că, de exemplu, compania Caterpillar, cunoscută pentru furnizarea de buldozere folosite de armata israeliană în demolarea locuinţelor palestiniene, nu mai figurează în bazele de date ESG (mediu, social, guvernanţă) ca având implicaţii negative în ceea ce priveşte drepturile omului. De fapt, conform noilor evaluări, Caterpillar a obţinut un scor perfect la acest capitol (10 din 10), în ciuda documentării repetate a rolului său în acţiuni ce contravin dreptului internaţional. Investigaţia arată că, până în anul 2023, rapoartele MSCI menţionau implicarea companiei Caterpillar în demolări de locuinţe, distrugerea recoltelor şi folosirea echipamentelor sale în acţiuni militare, însă în august 2024, raportul MSCI nu mai conţinea nicio referire la Israel sau Palestina, iar firma primea nota maximă pentru respectarea drepturilor omului. Între timp, conflictul din Gaza s-a intensificat, iar instanţe internaţionale au invocat posibile încălcări ale Convenţiei privind genocidul.

Sursa citată mai susţine că schimbarea metodologiilor celor două companii de consultanţă afectează în special fondurile mutuale europene, care administrează aproximativ 84% din totalul global al investiţiilor considerate etice, o piaţă evaluată la circa trei trilioane de euro. În aceste condiţii, pensionarii şi investitorii preocupaţi de etică financiară s-ar putea regăsi în poziţia paradoxală de a sprijini, prin alegerile lor financiare, exact tipul de comportament pe care încearcă să-l evite.

Conform unor documente interne analizate de Follow the Money şi alte publicaţii europene partenere, MSCI şi-a modificat în mod deliberat criteriile de raportare, eliminând din evaluări menţiuni despre conflictele israeliano-palestiniene. Morningstar Sustainalytics a confirmat public că nu mai foloseşte date de la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului şi a înlocuit termenul "teritorii palestiniene ocupate" cu expresii mai neutre, precum "Cisiordania" sau "Ierusalimul de Est". De asemenea, a exclus conflictul israeliano-palestinian din analiza sa ESG.

Criticii acestei schimbări susţin că ignorarea deliberată a realităţilor din teren subminează încrederea în întregul sistem ESG. Tara Van Ho, lector de drept internaţional la Universitatea din Essex, a afirmat pentru sursa citată că evaluarea respectării drepturilor omului este o chestiune de drept, nu de opinie, şi că firmele de rating dispun de suficiente surse obiective pentru a documenta situaţiile din zonele de conflict.

Problema nu este una abstractă. Fonduri de pensii europene precum PME din Olanda sau KLP din Norvegia au început să caute surse alternative de informare, criticând faptul că nu mai pot respecta standardele OCDE privind diligenţa în zonele de conflict. KLP a decis deja excluderea Caterpillar din portofoliul său, iar reprezentanţii fondului au calificat lipsa de transparenţă a consultanţilor drept o "încălcare a încrederii".

Această evoluţie reflectă o tendinţă mai amplă: dependenţa Europei de furnizori americani de date ESG, care pot fi influenţaţi de dinamica politică internă a SUA. Într-un climat marcat de ostilitate faţă de mişcările progresiste (denumite generic "woke"), subiecte precum drepturile omului sau protecţia mediului devin ţinte politice. Există riscul ca această presiune să se extindă şi asupra altor zone de interes, precum conflictul din Ucraina sau corupţia.

În acest context, experţii avertizează că Europa trebuie să-şi dezvolte propriile capacităţi de evaluare a sustenabilităţii şi a respectării drepturilor fundamentale, deoarece în joc nu este doar etica investiţională, ci şi credibilitatea instituţiilor care administrează economiile viitorilor pensionari, precum şi valorile democratice pe care se fundamentează Uniunea Europeană.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Singurele investitii care pot fi considerate etice sunt cele care produc rezultate. ESG-ul este o masura de control care produce pagube prin ignorarea realitatilor biologice, economice si fizice. Este marxism de gen si rasa in loc de clasa, si va produce inevitabil acelasi rezultat ca marxismul de clasa

    1. Este social engineering, indoctrinare, spagi, uniformizare si reducerea la tacere a disidentilor. Visul lor umed e sa faca din tarile din Vest precum e in China sau Corea de Nord. Ce mi-e WEF-ul (World Economic Forum), ce mi-e congresul partidului comunist chinez? WEF ad on youtube: You'll own nothing and you'll be happy. Adica vom inchiria totul de la tehnocratii oligarho-rentieri. Neofeudalism. Nahum Goldmann, fondatorul si presedintele World Jewish Congress propavaduia comunismul militant si disolutia popoarelor, religiei si traditiilor in cartea sa Der Geist des Militarismus din 1915. Va indemn s-o cititi.

      În Rusia e simplu, bețivul e trimis pe front și beau toți.

      ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0553
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4593
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3938
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0261
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.5712

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb