GCP al KPMG a organizat prima iniţiativă pentru susţinerea investiţiilor chineze din Europa Centrală şi de Est

F.A.
Companii / 5 decembrie 2012

Biroul Global de Consultanţă pentru China (GCP) al KPMG s-a întrunit, în perioada 4-5 decembrie, în Capitală, într-un workshop la care au participat liderii Birourilor de Consultanţă pentru China din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMA).

Printre subiectele abordate în cadrul workshop-ului au fost incluse aspectele macro-economice în relaţiile cu China, obiective practice legate de investiţiile transfrontaliere şi tendinţele investiţionale interne şi externe, arată un comunicat de presă.

"În urma recentelor schimbări care au avut loc la conducerea Chinei, întreaga lume şi-a îndreptat atenţia asupra acestei ţări, care este deja a doua cea mai mare economie a lumii şi un partener comercial şi investitor tot mai important pentru România şi întreaga regiune. Această întâlnire regională din Bucureşti reprezintă un moment de referinţă şi demonstrează rolul important pe care KPMG l-a jucat în integrarea Chinei în economia globală," a precizat Peter Fung, Preşedinte Global al Biroului Global de Consultanţă pentru China al KPMG.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb