Obligaţiunile sunt instrumente de credit pe termen lung emise de societăţile comerciale, administraţiile publice centrale sau locale, instituţii şi organisme naţionale sau internaţionale, în scopul obţinerii de fonduri băneşti. Prin urmare, obligaţiunea este o creanţă ce dă posesorului ei dreptul să primească anual un venit fix sub formă de dobândă de la emitentul lor şi care prezintă un grad redus de risc.
Societatea ce are nevoie de resurse financiare se va împrumuta de la persoanele fizice şi juridice ce vor achiziţiona obligaţiunile.
Obligaţiunile sunt emise pe o perioadă determinată, ele urmând a fi răscumpărate de către emitent la data scadenţei, la un preţ stabilit.
Una dintre caracteristicile obligaţiunilor este convertibilitatea, în sensul că ele pot fi preschimbate în acţiuni ale societăţii emitente, în condiţiile stabilite în cadrul unui prospect de ofertă publică.
De asemenea, obligaţiunile se pot cota la bursă pentru a permite libera tranzacţionare a acestora şi, astfel, titlurile mobiliare vor avea un curs de piaţă, stabilit pe baza cererii şi ofertei.
Obligaţiunile ce sunt cotate pe o piaţă reglementată sunt mult mai atractive decât cele necotate, în principal datorită avantajelor conferite de valorile mobiliare. Acest fapt constituie un avantaj pentru emitent, deoarece o emisiune de obligaţiuni, plasată printr-o ofertă publică, are şanse mult mai mari de succes.
O altă caracteristică importantă a obligaţiunilor este aceea că, în cazul falimentului societăţii emitente, deţinătorii acestora au prioritate în faţa acţionarilor în procesul de recuperare a investiţiilor făcute.
Gradul redus de risc al obligaţiunilor se datorează faptului că acestea sunt garantate prin diverse modalităţi, cum ar fi: garantarea lor de către stat sau de către o altă instituţie publică.
În prezent, există mai multe tipuri de obligaţiuni, ele fiind clasificate în funcţie de metoda de rambursare, plata dobânzii, metoda de distribuţie, precum şi alţi factori.