H&M: „Profitabilitatea a crescut în 2025, iar emisiile de CO₂ au scăzut”

A.G.
Companii / 26 martie, 12:10

H&M: „Profitabilitatea a crescut în 2025, iar emisiile de CO₂ au scăzut”

H&M Hennes & Mauritz AB a publicat raportul anual şi de sustenabilitate pentru anul financiar 2025, în care indică o îmbunătăţire a profitabilităţii, o evoluţie pozitivă a vânzărilor şi progrese în reducerea emisiilor, conform unui comunicat al companiei remis redacţiei.

Grupul arată că a continuat să îşi consolideze baza pentru creştere pe termen lung, prin optimizarea ofertei comerciale şi dezvoltarea portofoliului de branduri, potrivit sursei citate.

CEO-ul companiei, Daniel Erver, afirmă că rezultatele din 2025 reflectă avansul simultan al profitabilităţii şi al obiectivelor de sustenabilitate, conform sursei citate. „Profitabilitatea a crescut, tendinţa vânzărilor a fost pozitivă, iar emisiile de CO₂ au scăzut”, a declarat acesta, potrivit comunicatului sursă.

La rândul său, directorul de sustenabilitate al grupului, Leyla Ertur, susţine că H&M a continuat să reducă impactul asupra mediului prin creşterea utilizării materialelor reciclate şi diminuarea consumului de resurse, inclusiv apă, potrivit aceleiaşi surse.

Potrivit datelor incluse în raport, 91% din materialele utilizate de companie provin din surse reciclate sau sustenabile, iar ponderea materialelor reciclate a ajuns la 32%, peste ţinta de 30% stabilită pentru 2025.

Compania indică, de asemenea, o reducere de 41% a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru operaţiunile directe (scope 1 şi 2) şi o scădere de 34,6% pentru emisiile din lanţul de aprovizionare (scope 3), raportat la nivelul din 2019.

În ceea ce priveşte investiţiile, H&M a alocat 2,8 miliarde de coroane suedeze pentru proiecte de decarbonizare şi inovaţie în materiale, conform raportului anual.

Datele prezentate de grup mai arată că numărul furnizorilor de îmbrăcăminte care utilizează cazane pe cărbune la nivel local a scăzut cu 108 faţă de 2022, în condiţiile în care compania şi-a stabilit ca obiectiv eliminarea completă a acestora până în 2026.

În paralel, utilizarea absolută de apă dulce în procesele de producţie ale furnizorilor a fost redusă cu 22,8% faţă de nivelul de referinţă din 2022, depăşind ţinta de 10% stabilită pentru 2025, potrivit raportului.

H&M menţionează şi extinderea segmentului de revânzare, prin platforma Sellpy şi prin brandurile proprii, care este disponibil în prezent în 26 de pieţe. Acest segment a reprezentat 0,8% din cifra de afaceri a grupului în 2025, în creştere cu 31% faţă de anul anterior.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4085
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5665
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8875
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.9699

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb