Bursa din Hong Kong a înregistrat, în primele zece luni ale anului curent, 80 de oferte publice iniţiale (IPO) prin care au fost strânse peste 26 de miliarde de dolari, ceea ce plasează oraşul pe primul loc în atragerea de fonduri prin IPO la nivel mondial, conform declaraţiilor făcute recent de John Lee, directorul executiv al Regiunii Administrative Speciale Hong Kong (HKSAR), anunţă Global Times.
Pieţele financiare din Hong Kong se menţin foarte active în ciuda perspectivelor globale incerte. Piaţa bursieră din Hong Kong a crescut cu peste 30% de la începutul anului, în timp ce volumul mediu zilnic de tranzacţionare a depăşit 32 de miliarde de dolari, aproape dublu faţă de anul trecut, conform afirmaţiilor lui John Lee.
Remarcile sale au fost făcute într-un discurs pe care l-a susţinut la Summitul global de investiţii al liderilor financiari din 2025, desfăşurat săptămâna aceasta la Hong Kong.
Aproximativ 300 de lideri financiari globali, inclusiv peste 100 de directori de corporaţii, s-au reunit la Hong Kong pentru summitul din acest an, potrivit Autorităţii Monetare din Hong Kong.
”După trei ani, sunt mândru să spun că Hong Kong străluceşte acum pe scena globală, radiind prosperitate, încredere şi reasigurarea mult necesară”, a declarat John Lee.
Ca să menţină elanul strângerii de fonduri prin IPO, autorităţile din Hong Kong derulează reforme ale sistemului de listare, permiţând finanţarea companiilor străine, sporind eficienţa tranzacţionării şi a managementului riscurilor şi promovând tranzacţionarea acţiunilor în yuani.
John Lee a subliniat angajamentul HKSAR de a face din Hong Kong un centru global pentru active digitale, menţionând: ”Hong Kong lucrează cu autorităţile de reglementare la un regim pregătit pentru viitor, esenţial pentru a permite dezvoltarea sănătoasă şi durabilă a activelor digitale în Hong Kong. Oraşul oferă, de asemenea, posibilitatea testării aplicaţiilor fintech promiţătoare în medii controlate”.
• Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură va avea birou în Hong Kong
Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură (AIIB) şi-a anunţat luni planul de a înfiinţa un birou în Hong Kong pentru a răspunde nevoilor sale comerciale în creştere în oraş.
John Lee a menţionat că, în calitate de membru al AIIB, Hong Kong ”va face tot posibilul pentru a sprijini înfiinţarea unui birou, care va include valorificarea pieţelor de capital, a serviciilor profesionale şi a produselor diversificate”. De asemenea, a spus acesta, autoritatea ”va ajuta AIIB în finanţarea proiectelor, emiterea de obligaţiuni, gestionarea investiţiilor şi multe altele”.














































Opinia Cititorului