Horvath: 95% dintre companii urmăresc optimizarea costurilor IT, dar doar 28% le gestionează strategic

M.P.
Comunicate de presă / 12 august, 11:49

Horvath: 95% dintre companii urmăresc optimizarea costurilor IT, dar doar 28% le gestionează strategic

Într-un context economic marcat de presiune bugetară şi incertitudine, companiile îşi recalibrează strategiile IT, punând accent tot mai puternic pe eficienţă şi controlul costurilor, relevă studiul „CIO 2025”, realizat de Horvath şi remis într-un comunicat redacţiei.

Astfel, în comunicat se precizează:

„Potrivit cercetării „CIO 2025: How to build crisis-resilient IT in volatile times”, 95% dintre companii intenţionează să reducă cheltuielile IT în următorii ani - în principal prin automatizare (43%), outsourcing (41%) şi alte măsuri de eficientizare. Totuşi, majoritatea acestor acţiuni sunt reactive şi punctuale, nefiind parte dintr-o strategie coerentă pe termen lung.

Pe fondul digitalizării accelerate, rolul departamentelor IT în companii se redefineşte: acestea devin parteneri de business, însă îşi pierd treptat rolul inovator. Studiul arată o creştere semnificativă a percepţiei IT-ului ca facilitator şi generator de valoare de business: +20 puncte procentuale (pp) faţă de anii anteriori.

De asemenea, rolul de partener în dezvoltarea afacerii a crescut cu 17 puncte procentuale. În schimb, doar 38% mai consideră IT-ul un motor de inovaţie, în scădere cu 7 pp. Acest dezechilibru evidenţiază nevoia de repoziţionare strategică a funcţiei IT - nu doar ca sprijin operaţional, ci şi ca vector de transformare şi creştere sustenabilă.

Deşi aproape toate organizaţiile colaborează cu furnizori externi de servicii IT, doar 28% adoptă o abordare strategică în gestionarea acestora. În 63% dintre cazuri, relaţia cu furnizorii este tratată exclusiv operaţional - fără obiective clare, fără evaluări pe termen lung şi fără integrarea acestora în viziunea de ansamblu a companiei. Rezultatul: costuri neoptimizate, sinergii pierdute şi oportunităţi ratate de inovare prin parteneriate tehnologice.

Modelul clasic, centralizat, de organizare IT este în continuă scădere: ponderea companiilor care îl folosesc a scăzut cu 20 pp în ultimii trei ani. În schimb, structurile hibride au crescut cu 10 pp, iar cele descentralizate cu 8 pp. Această evoluţie arată o nevoie clară de noi modele de guvernanţă, capabile să coordoneze eficient activităţile IT între nivelul central şi unităţile de business locale”.

Aceeaşi sursă mai precizează:

„Studiul Horvath relevă faptul că Inteligenţa artificială (AI) este percepută ca principalul motor de eficienţă şi inovare în IT:

-50% dintre companii folosesc deja knowledge bots pentru a automatiza accesul la informaţii;

-40% utilizează AI pentru generarea de cod;

-38% implementează soluţii AI pentru optimizarea testării software.

În plus, AI este tot mai frecvent utilizat pentru reducerea costurilor IT şi pentru automatizarea sarcinilor repetitive, eliberând resursele umane pentru iniţiative cu impact real asupra businessului”.

„Multe organizaţii rămân blocate într-o spirală de măsuri reactive, deşi ar avea nevoie de o viziune coerentă şi strategică asupra IT-ului. La Horvath, sprijinim companiile în tranziţia de la simple reduceri de costuri la o guvernanţă IT matură şi performantă, care presupune prioritizarea investiţiilor cu impact, dezvoltarea de modele hibride scalabile şi integrarea inteligentă a AI în procesele critice. Numai astfel, departamentele IT pot deveni un catalizator real pentru transformarea sustenabilă a businessului”, afirmă Costin Lăpădat, Senior Project Manager, Horvath România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0683
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3688
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3875
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8777
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.0966

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb