Ilie Bolojan: Reforma pensiilor speciale, condiţie pentru coeziunea socială

M.P.
Politică / 28 august, 07:28

Ilie Bolojan: Reforma pensiilor speciale, condiţie pentru coeziunea socială

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, dacă proiectul de modificare a pensiilor magistraţilor va cădea la Curtea Constituţională, ”e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăţi”. Bolojan aminteşte că şi în alte domenii există pensionări rapide şi ”dezechilibre în raportul dintre pensie şi salariu”, premierul susţinând că modificările din Justiţie trebuie să fie extinse şi la celelalte sisteme unde sunt astfel de inechităţi, transmite news.ro, de la care menţionăm următoarele.

Ilie Bolojan a fost întrebat ce va face Guvernul dacă Curtea Constituţională va declara neconstituţionale schimbările pe care Legislativul le aduce în ceea ce priveşte pensiile şi vârstele de pensionare pentru judecători şi procurori.

”În primul rând, încercăm să pregătim acest pachet cât mai bine posibil, ţinând cont de deciziile pe care Curtea Constituţională le-a emis în acest domeniu de-a lungul anilor, şi nu sunt puţine, iar acest pachet se referă la ceea ce se întâmplă în viitor, la pensiile care vor intra în plată. Eu sper că, respectând toate deciziile Curţii, respectând legislaţia, argumentând cât mai bine, acest pachet are şanse mari să treacă de Curtea Constituţională. Al doilea lucru: dacă un astfel de pachet va cădea la Curtea Constituţională, e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăţi, alte acumulări care sunt adunate”, a declarat Ilie Bolojan, miercuri seară, la Antena 3.

Premierul a amintit că nu doar magistraţii, ci şi alte categorii profesionale au privilegii comparativ cu restul populaţiei.

”Aceste dezechilibre legate de pensionări nu sunt doar în acest sistem (de Justiţie - n.r.), sunt şi în alte sisteme, avem, spre exemplu, Ministerul de Interne, serviciile de informaţii, şi aici există reglementări care înseamnă pensionări prea rapide, înseamnă dezechilibre în raportul dintre pensie şi salariu şi deci această corecţie este un cap de pod şi ea trebuie extinsă şi în celelalte zone, dintr-o echitate, dar nu numai dintr-o echitate, ci pur şi simplu din condiţii minime de sustenabilitate a sistemului de pensii”, a adăugat prim-ministrul.

El a spus că, dacă Guvernul nu reuşeşte să treacă pachetele propuse, atunci trebuie să lase un alt executiv.

”Uitaţi-vă unde am ajuns spunând că totul este posibil şi că există soluţii magice! Nu există soluţii magice (...) Fără aceste corecţii nu am făcut nimic şi atunci, dacă nu ai reuşit să treci un prim pachet, înseamnă că nu mai ai legitimitatea să mergi mai departe şi atunci mai bine laşi alte guverne, care nu au decât să vină cu altă energie, cu altă autoritate, ca să facă lucrurile. Dar sunt nişte pachete obligatorii dacă vrem să menţinem o coeziune socială minimă şi oamenii să fie parte la acest efort care se face”, a adăugat premierul Ilie Bolojan.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0629
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3681
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4137
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8714
Gram de aur (XAU)Gram de aur474.4798

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb