Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Dr. Volker Treier în cadrul vizitei în Germania

O.S.
Politică / 27 ianuarie, 20:52

Ilie Bolojan/Sursa foto:X

Ilie Bolojan/Sursa foto:X

Premierul Ilie Bolojan a avut marţi seară o întâlnire cu Dr. Volker Treier, Chief Executive Foreign Trade and Global Network, în contextul vizitei oficiale pe care o desfăşoară în Germania. În cadrul aceleiaşi vizite, premierul are programată şi o întrevedere cu preşedintele Camerei Germane de Comerţ şi Industrie, Peter Adrian, conform News.ro.

Miercuri, Ilie Bolojan va avea întâlniri cu preşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, dr. Josef Schuster, cu vicepreşedintele Bundestagului, Andrea Lindholz, cu preşedintele Fundaţiei Konrad Adenauer, Annegret Kramp-Karrenbauer, şi cu liderul grupului parlamentar CDU, Jens Spahn, potrivit News.ro.

Premierul va avea şi un dejun de lucru cu directorul general al Federaţiei Industriilor din Germania, Tanja Gönner. La ora 14:00, şeful Executivului se va întâlni cu cancelarul Republicii Federale Germania, Friedrich Merz, care îl va primi la sediul Cancelariei Federale, iar cei doi oficiali vor susţine şi o conferinţă comună de presă. Ulterior, premierul va participa la ceremonia de depunere a unei coroane la Memorialul Evreilor Ucişi în Europa şi va vizita memorialul, a relatat News.ro.

În acest context, premierul Ilie Bolojan va avea o întrevedere cu directorul Fundaţiei Memorialului Evreilor Ucişi din Europa, Uwe Neumärker, şi cu membrii Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlament. Seara, el se va întâlni cu reprezentanţi ai mediului asociativ al comunităţii române din Germania, la Ambasada României în Republica Federală Germania, subliniază News.ro.

"Românii reprezintă a patra cea mai numeroasă comunitate de străini din Germania, cu aproximativ 910.000 de persoane, dintre care peste 90.000 au obţinut cetăţenia germană. La aceştia se adaugă aproximativ 500.000 de etnici germani originari din România, bine integraţi în Germania”, se arăta în comunicat, conform News.ro.

Vizita premierului se înscrie în contextul relaţiei excelente dintre România şi Germania, care, deşi nu este formal definită printr-un Parteneriat Strategic, are un caracter strategic şi pune accent pe domenii de interes actuale şi de perspectivă, precum cooperarea economică şi comercială, afaceri europene şi securitate, potrivit News.ro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5270
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8732
Gram de aur (XAU)Gram de aur700.8626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb