TZMO ROMANIA a cerut insolvenţa societăţii SAMA MATAR INVEST
J.P.Companii / 28 octombrie 2021
J.P.Companii / 28 octombrie 2021
J.P.Companii / 28 octombrie 2021
J.P.Companii / 28 octombrie 2021
J.P.Companii / 7 iulie 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 5 iulie 2021
Proiectul de lege conform căruia Ministerul Justiţiei urmăreşte transpunerea în legislaţia internă a Directivei Uniunii Europene 1023/2019 privind cadrele de restructurare, ştergerea de datorii şi decăderile, este orientat spre debitori, în detrimentul creditorilor, iar soluţiile propuse de legiuitor sunt neviabile în mediul antreprenorial românesc, au susţinut participanţii la conferinţa "Valul IV va fi un val de insolvenţe", organizată de Institutul Român de Drept Comercial, în parteneriat cu Piperea & Asociaţii, RomInsolv şi Universitatea Transilvania din Braşov, la finalul săptămânii trecute.
A.I.Ziarul BURSA #Companii / 5 iulie 2021
J.P.Sport / 29 iunie 2021
E.O.Companii / 28 mai 2021
Actualizare - ALEXANDRU RĂŢOI, AVOCAT: "În cazul neseparării în mod rezonabil a datoriilor personale şi profesionale, ele trebuie tratate în cadrul unei proceduri unice"
---
J.P.Companii / 14 mai 2021
J.P.Companii / 21 aprilie 2021
J.P.Companii / 21 aprilie 2021
J.P.Companii / 18 martie 2021
J.P.Companii / 16 martie 2021
J.P.Companii / 12 martie 2021
J.P.Companii / 11 martie 2021
J.P.Companii / 11 martie 2021
J.P.Companii / 10 martie 2021
J.P.Companii / 9 martie 2021
J.P.Companii / 6 martie 2021
J.P.Companii / 4 martie 2021
J.P.Companii / 3 martie 2021
J.P.Companii / 3 martie 2021
Miscellanea /S.B. - 28 octombrie 2021
Internaţional /J.P. - 28 octombrie 2021
Miscellanea /S.B. - 28 octombrie 2021
Politică /S.B. - 28 octombrie 2021
Piaţa de Capital /A.I. - 28 octombrie 2021
Internaţional /Florian Goldstein - 14 ianuarie
Internaţional /F.G. - 14 ianuarie
Internaţional /M.S. - 14 ianuarie
Internaţional /Mori Savir - 14 ianuarie
Macroeconomie /George Marinescu - 14 ianuarie
Internaţional /J.P. - 28 octombrie 2021
Bănci-Asigurări /G.B - 28 octombrie 2021
Bănci-Asigurări /G.B - 28 octombrie 2021
Internaţional /G.B - 28 octombrie 2021
Piaţa de Capital /G.B - 28 octombrie 2021
Internaţional /G.B - 28 octombrie 2021
Internaţional /G.B - 28 octombrie 2021
| 5.0897 | |
| 4.3658 | |
| 5.4532 | |
| 5.8752 | |
| 650.6110 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A. I. - 22 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A. I. - 19 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A. I. - 17 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 17 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A. I. - 16 decembrie 2025
By Andre Cappon
Andrei Iacomi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Ioan Mirăuţă (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)